„Sunt la ovulație, să ajungi acasă până la 8!” Stresul preconcepției și cum scapi de el

Stresul preconcepției, mai ales când nu se finalizează cu apariția unei sarcinii, poate fi extrem de greu de gestionat. Iată câteva sfaturi utile care te pot ajuta.

Specialiștii de la mumsnet.com au alcătuit o serie de topicuri legate de cele mai stresante acțiuni în conceperea unui copil, dar au venit și cu o serie de soluții pentru a le depăși.

Stresul preconcepției duce la lipsa de bucurie a actului sexual

Este extrem de ușor să te stresezi în legătură cu actul sexual. Fac bine sau nu?  Odată ce știi care este perioada ovulației, stresul legat de momentul în care să faci sex începe să crească. În mod evident, este esențial să faceți sex în anumite momente, dar câtă vreme reușiți să păstrați sexul doar pentru plăcerea de a-l face, nu pentru a concepe un copil, veți înlătura o bună bucată din stres.

Statul cu picioarele pe perete, cu o pernă sub bazin poate fi de ajutor însă, cel puțin încercați să purtați o conversație. Nimănui nu-i place să se simtă ca un donator de spermă sau ca un fel de receptor pentru fertilizare.

Timpul reprezintă totul

Ne place să credem că fiecare bebeluș născut este rezultatul unei uniuni spontane și pasionale, însă, practica arată că această afacere a preconcepției are de cele mai multe ori efectul de a transforma sexul într-o operațiune militară când „Te doresc, ne întâlnim la ora 7” se transformă în „sunt la ovulație, te rog să ajungi acasă până la ora 8”.

Dacă ți-ai petrecut toată luna măsurându-ți temperatura și ai luat o grămadă de acid folic ca să eliberezi cel mai bun ovul, să nu ai cu cine să procreezi, poate fi destul de dezamăgitor. Însă, încearcă să te gândești că nu a fost o lună irosită, a fost doar o „lună fără presiune”.

Mai greu este pentru acele cupluri în care unul dintre parteneri lucrează în alt oraș și este plecat cu regularitate de acasă. Dacă e și cazul tău, ia-ți câteva luni de monitorizare pentru a afla care este perioada fertilă și poate în cele două zile de weekend în care vă vedeți, reușiți „să marcați”. Dacă nu, doar bucurați-vă de sex până la următoarea ovulație când ai putea să vă luați câteva zile libere.

Stresul preconcepției poate cauza probleme în cuplu

Presiunea de a reuși, indiferent că e vorba de concepe un copil, de chestiuni legate de bani sau de sănătate, poate duce ușor la frustrări.

Încercați să vă eliberați amândoi de această presiune. Poate lui i-ar fi mai ușor dacă nu i-ai spus mereu când ești la ovulație? Sau poate nu va mai părea totul atât de obositor dacă veți mai sări câteva seri din programul de sex pentru preconcepție? Nu faceți din asta o pacoste. Încercați să faceți unele schimbări, rezervă o vacanță pentru următoarea perioadă fertilă fără a lăsa ca presiunea legată de job sau de treburile casnice să se adauge stresului preconcepției.

Vorbiți tot timpul unul cu altul, împărtășiți-vă grijile și emoțiile, însă vorbiți și cu prietenii. Uneori e bine să asculți sfatul unei persoane neimplicate în situație.

Stresul „celor două săptămâni de așteptări”

14 zile în care vei fi obsedată de fiecare simptom pe care îl simți, simptom ce ar putea părea a fi cauzat de o sarcină, dar și de apropierea menstruației, 14 zile în care te întrebi dacă vei vedea 2 liniuțe roz pe testul de sarcină sau te vei reîntoarce la pregătirea preconcepțională, 14 zile în care nici măcar nu poți să bei ceva alcool ca să nu te mai gândești, pot reprezenta de fapt 14 zile de teroare.

Mai bine, încearcă să împarți acest timp de așteptare în momente. Decât să te gândești la acest timp ca la unul „mort” pentru așteptare, poți găsi modalități prin care să ai grijă de tine, de trup și de suflet.

Fă un efort ca să te culci mai devreme seara, fă băi lungi și relaxante, programează-ți excursii în weekend, ieși cu prietenii la cafea, mergi la yoga, permite-ți orice răsfăț. Pentru că meriți și pentru că odată ce va apărea copilul nu vei mai avea timp de astfel de răsfățuri.

Dacă nu te mai gândești la asta non stop sau dacă pur și simplu îți petreci timpul cu alți oameni, vei câștiga o perspectivă sau doar vei face să treacă timpul mai repede.

Stresul preconcepției: primele simptome de sarcină sunt doar în imaginația ta?

Balonarea, crampele, sensibilitatea sânilor… Sună ca o ironie crudă însă primele simptome de sarcină sunt foarte asemănătoare cu cele care anunță menstruația. Aceste lucruri ne sunt trimise ca să ne pună la încercare.

Când oricum ești anxioasă din cauză că nu știi dacă ai rămas sau nu însărcinată, doar unul dintre aceste simptome te poate aduce la limită.

O modalitate de a reduce stresul este să încerci să înțelegi ce se întâmplă cu corpul tău, chiar dacă nu ai încă un răspuns ferm. Multe dintre aceste simptome apar din cauza nivelului crescut de progesteron din această perioadă, indiferent dacă ești sau nu însărcinată.

Apoi, încearcă să le ignori căci dacă te gândești numai la asta nu-ți face bine deloc.

Cum reziști să nu-ți faci testul de sarcină mai devreme?

Tentația este enormă mai ales dacă apar unele simptome. Există unele teste care promit rezultate precise cu o săptămână înainte de menstruație. Însă un eventual rezultat negativ nu înseamnă neapărat că este cel real și dacă ai face testul după ziua în care ar fi trebuit să ai menstruație s-ar putea să obții un rezultat pozitiv. Așadar, fă-ți de lucru, ocupă-ți timpul cu ceva și amintește-ți că un eventual rezultat negativ ar putea să te întristeze peste măsură.

Dacă simți că stresul preconcepției depășește niște bariere, dacă simți că nu te mai regăsești, întotdeauna este o opțiune bună să ceri sfatul unui specialist.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație