Pate din cartofi şi ficăţei (de la 8-12 luni)

Iulia Mirică
pate-din-cartofi-si-ficatei-totul-despre-mame

Puteți obține un preparat precum pateul chiar și în propria bucătărie, fără prea multe bătăi de cap sau ingrediente scumpe. Această rețetă de pate din cartofi și ficăței este ideală și pentru cei mici, putând fi introdusă în diversificarea alimentației undeva în jurul vârstei de 8-12 luni. Este ușor de preparat, având nevoie de aproximativ 40 de minute din timpul vostru. Când cei mici cresc, puteți adăuga și alte ingrediente precum usturoi sau diferite condimente, pentru a obține un gust mai sofisticat.

Introducerea ficatului de pui în diversificarea alimentației bebelușului reprezintă o modalitate de a furniza o sursă importantă de fier și nutrienți esențiali pentru creșterea sănătoasă. Este important să faci această introducere treptat și să respecți recomandările pediatrului.

Cum se introduce ficatul de pui în alimentația bebelușului

Optează pentru ficat de pui proaspăt de încredere și de calitate, preferabil din surse organice sau cu atestare de calitate. Curăță ficatul de orice membrane sau vene vizibile. O parte din ficat, în special dacă nu este tăiată, poate avea un aspect spongios, iar aceasta poate fi îndepărtată. Taie ficatul în bucăți mici pentru a facilita gătirea și pentru a fi ușor de mâncat de către bebeluș.

Începe prin a oferi bebelușului cantități mici de ficat, începând cu vârsta de aproximativ 6-8 luni, în funcție de recomandările medicului pediatru. Observă cu atenție reacțiile bebelușului la introducerea ficatului în dietă. Urmărește dacă există semne de intoleranță sau alergie. În prima fază, poți pasează sau zdrobi ficatul pentru a obține o consistență fină, ușor de înghițit de către bebeluș. Poți amesteca ficatul păsat cu alte legume sau cereale pentru a crea o varietate în dietă și pentru a-i oferi bebelușului o experiență culinară diversificată.

Începe cu oferirea de ficat o dată pe săptămână și ajustează în funcție de răspunsul bebelușului și de recomandările medicului. Nu adăuga sare sau alte condimente la ficatul gătit pentru bebeluș, deoarece bebelușii nu au nevoie de adăugarea acestora la vârsta lor.

Rețeta de pate din cartofi și ficăței

Iată cum puteți prepara pate din cartofi și ficăței acasă, fără ingredientele nocive care se regăsesc în produsele din comerț.

Ingrediente pentru pate din cartofi și ficăței

3 cartofi • 4-5 ficăței de pui • 75 ml de lapte • 1 lingură de unt

Mod de de preparare

Cartofii se curăță de coajă, se spală bine sub un jet de apă rece și se taie în cuburi mai mici, pentru a grăbi procesul de fierbere. Se adaugă într-o oală cu apă și se lasă la fiert până când se frăgezesc, pentru 15-20 de minute. Se ia spuma din când în când în timpul fierberii.

Ficățeii de pui se spală bine și se pun într-o altă apă cu oală la fiert. Se lasă să fiarbă până când sunt gătiți perfect, chiar și în interior.

Cartofii se scurg de apa în care au fiert, același procedeu fiind valabil și pentru ficăței. Puteți folosi o strecurătoare pentru a vă ușura munca.

Se adaugă cartofii și ficățeii în același recipient și se pasează bine, adăugând și laptele și untul, cât timp sunt fierbinți ingredientele. Se amestecă bine, până când obțineți o compoziție omogenă.

Dacă ți-a plăcut această rețetă mai poți încerca și:

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa