Piure de nectarine şi piersici (de la 9 luni)

Rețetă delicioasă de piure de nectarine și piersici pentru bebe

În esență, piersicile și nectarinele sunt la fel. Piersicile au o coajă moale și catifelată, pe când nectarinele sunt netede, dar, altfel, aceste două fructe sunt complet interschimbabile. Le poți folosi pe amândouă atunci când vrei să faci un piure de nectarine și piersici pentru cei mici.

Ingrediente pentru piure de nectarine și piersici:

1 nectarină
1 piersică
1-2 lingurițe de germeni de grâu
2-3 linguri de iaurt natural (opțional, preferabil făcut în casă)

3 pași pentru a prepara piure de nectarine și piersici:

1. Primul pas pentru a prepara piureul perfect din aceste două fructe este alegerea nectarinelor și piersicilor. Trebuie să avem grijă să nu aibă pete, vânătăi și alte imperfecțiuni. Urmează decojirea acestora. După ce se spală cu un amestec format și trei părți de apă și o parte oțet alb pentru a elimina bacteriile, se clătesc sub un jet de apă rece și se șterg. Se pune într-o oală apă la fiert, iar când dă în clocot, se adaugă nectarina și piersica și se lasă între 45 de secunde și 1 minut, după care se pune într-un bol cu apă cu gheață, pentru a împiedica gătirea. Se poate scoate coaja cu ajutorul degetelor sau cu un cuțit bine ascuțit.

2. Se taie în jumătate nectarina și piersica, pe lungime, și se scot sâmburii. Puteți utiliza o lingură pentru a scoate sâmburele sau un cuțit cu vârful ascuțit. Fiecare jumătate se taie ulterior în bucăți mai mici.

3. Se adaugă bucățelele de nectarină și piersici în blender, până se omogenizează compoziția. Se poate adăuga apă pentru a ajunge la consistența necesară, sau chiar puțin iaurt și câțiva germeni de grâu.

Sfaturi:

Piureul de nectarine și piersici poate fi păstrat la frigider pentru 3 zile sau în congelator până la 3 luni, trebuind să îl dezghețați cu o noapte înainte de a-l consuma, lăsându-l în frigider.

Pentru a introduce noi texturi și arome în alimentația copilui, acest piure de nectarine și piersici se poate amesteca cu alte fructe sau cu fulgi de ovăz.

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație