5 gustări sănătoase și hrănitoare pentru copilul tău

Alexandra Constantin
gustare cu oua fierte tari

O alimentaţie sănătoasă este esenţială cu atât mai mult în perioada de creştere a copilului. Îţi venim în întâmpinare cu idei de gustări sănătoase pe care le poţi prepara rapid pentru cel mic.

Gustare cu avocado

gustare cu avocado

Tot ce trebuie să faci este să cureţi un fruct de avocado copt şi să-l pasezi până obţii un piure. Prăjeşti câteva felii de pâine integrală, pui deasupra avocado, storci puţină zeamă de lămâie (ajută să nu se oxideze) şi adaugi un praf de sare. Gustarea nu numai că este o sursă importantă de grăsimi sănătoase, ci şi de proteine şi fibre, nutrimenţi esenţiali pentru dezvoltarea copilului, potrivit www. thestir.cafemom.com.

Gustare cu humus

gustare cu humus

Preparat din năut, humusul se numără printre gustările care oferă celui mic aportul necesar de acid folic, de fier şi de proteine, necesare în perioada de creştere. El poate fi consumat cu pâine integrală, dar şi cu morcovi, tăiaţi în bucăţi mai mici. Copilul poate asimila vitamina A din morcov, nutriment care ajută la prevenirea problemelor oftalmologice şi care întăreşte şi sistemul imunitar.

 

Chipsuri din cartofi dulci

chipsuri cu cartofi dulci

Ca şi morcovii, cartofii dulci sunt o sursă importantă de vitamina C şi de vitamina A, esenţiale pentru sănătate. Spre deosebire de cartofii obilşnuiţi, cei dulci au mai puţine calorii, sunt bogaţi în fibre, în carotenoide, dar şi în vitaminele din grupul B. Cureţi cartofii şi îi tai în felii cât mai subţiri. Adaugi peste ei puţin ulei de măsline şi un praf de sare (pentru un plus de savoare poţi să pui şi puţină boia dulce). Amesteci bine şi pui cartofii în strat subţire în tavă, pe o foaie de copt. Dai tava la cuptor două ore (după o oră întorci feliile pe partea cealaltă).

Parfait cu iaurt grecesc

parfait cu iaurt grecesc

Acest sortiment de iaurt conţine multe proteine, esenţiale pentru dezvoltarea armonioasă a musculaturii copilului. În combinaţie cu fructe de pădure şi granola (găseşti atât în comerţ, dar o poţi prepara şi acasă prin amestecarea mai multor tipuri de seminţe, fulgi de ovăz, sirop de arţar pe care le pui la cuptor până se rumenesc uşor), iaurtul devine o gustare delicioasă şi hrănitoare.

Gustare cu ouă fierte tari

gustare cu oua fierte tari

Deşi sunt o sursă importantă de proteine, ouăle fierte nu sunt tocmai pe placul fiecărui copil. Dar în combinaţie cu biscuiţi din cereale integrale şi cu puţină sare, acestea se transformă într-o gustare sănătoasă pentru cel mic. Fierbi ouăle tari, iar după ce s-au răcit le tai în felii. Pui ouăle pe biscuiţi din cereale integrale şi adaugi deasupra puţină sare.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa