Plăcintă cu brânză şi mărar

placinta-cu-branza-si-marar-totul-despre-mame

Gustarea ideală din weekend – plăcintă cu brânză și mărar

Mămicile ocupate au puțin mai mult timp liber în weekend, așa că îi pot răsfăța pe cei dragi cu o rețetă delicioasă de plăcintă cu brânză și mărar. Aceasta este perfectă între micul dejun și prânz, la ora brunch-ului. Se prepară ușor, este sănătoasă, iar rezultatul final va răsfăța papilele gustative ale celor care o încearcă. Aveți nevoie de 10 minute pentru a o prepara și de aproximativ 50 de minute până când este gata. Ingredientele pe care vi le-am pregătit sunt perfecte pentru 6 porții. Dacă aveți musafiri, puteți oricând dubla sau tripla cantitatea de ingrediente. Iată cum puteți prepara plăcintă cu brânză și mărar în 2 timpi și 3 mișcări!

Ingrediente pentru plăcintă cu brânză și mărar:

1 1/4 cană cu brânză (varietatea acesteia la alegere)
3 lingurițe de mărar proaspăt
1 1/4 cană cu făină
4 ouă
10 linguri de unt
3 linguri de apă
140 grame de smântână
7 linguri de arpagic tocat
sare de mare
piper negru proaspăt măcinat

3 pași pentru a prepara plăcintă cu brânză și mărar:

1. Pentru a face aluatul, se amestecă bucățelele de unt adus la temperatura camerei cu făina. Se adaugă și apa și se frământă bine, până obțineți aluatul. Se acoperă bolul cu o folie alimentară și se lasă la frigider pentru 30 de minute.

2. Se preîncălzește cuptorul la 175 grade Celsius. Aluatul se scoate din frigider, se pune pe un tocător pe care ați presărat făină în prealabil și se întinde cu ajutorul unui sucitor. Marginile se lasă ridicate, pentru ca umplutura să nu se scurgă din plăcintă în timpul gătirii. Se fac câteva găuri în partea de jos a aluatului. Se pune într-o tavă rotundă, acoperită cu hârtie de copt puțin unsă cu ulei.

3. Se dă la cuptor aluatul pentru 15-20 de minute. Între timp, se amestecă ouăle cu brânza, smântâna, arpagicul tăiat cât mai mic și mărarul tocat mărunt. Se asezonează cu sare de mare și piper negru proaspăt măcinat. Se toarnă această umplutură în crusta de aluat și se mai lasă la cuptor pentru 30 de minute sau până când este gata.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație