Supă cremă de morcovi

Cauţi o reţetă simplă şi delicioasă? Îți propunem o supă cremă de morcovi, la Reţeta Săptămânii de la Horia Vîrlan!

Ingrediente pentru 4 persoane:

  • 3 morcovi mari, curăţaţi
  • 2 linguri de unt
  • 1 linguriţă de ulei de floarea soarelui
  • O ceapă medie curăţată
  • 1 cartof alb, de dimensiune medie, curăţat
  • 1/3 pahar de smântână dulce
  • 600 ml de supă de legume
  • Un vârf de cuţit de nucşoară
  • A½ linguriţă de sare
  • 1 felie de pâine de casă

 

Mod de preparare:

Tăiaţi morcovii şi cartofii în felii nu prea groase, iar ceapa tăiaţi-o cuburi. Încălziţi o lingură de unt într-o olicică suficient de mare să puteţi prepara 1, 5 L de supă şi sotaţi legumele, la temperatură joasă timp de 7-8 minute, apoi turnaţi supa peste acestea, adăugând totodată sarea.

Acoperiţi oala şi fierbeţi supa, la temperatură medie, timp de 35-40 de minute, după care adăugaţi nucşoara cu smântâna dulce şi apoi pasaţi supa, gustând de sare.

În timp ce supa fierbe, eliminaţi coaja feliei de pâine şi tăiaţi miezul în cuburi.  Încingeţi uleiul şi untul într-o tigaie, după care rumeniţi cuburile de pâine.

După ce aţi pasat supa serviţi-o în boluri împreună cu crutoanele de pâine de casă.

 

Poftă bună!

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație