Supă cremă de morcovi cu chimen

Iulia Mirică
supa-crema-de-morcovi-totul-despre-mame

Rețetă de prânz hrănitor – supă cremă de morcovi cu chimen

Am pregătit un prânz hrănitor pentru toate buzunarele, o delicioasă supă cremă de morcovi cu chimen. Veți avea nevoie de 10 minute pentru a pregăti acest preparat, care va fi gata în aproximativ 40 de minute. Ingredientele pentru această rețetă ajung pentru 6 porții de supă cremă de morcovi cu chimen.

Ingrediente pentru supă cremă de morcovi cu chimen:

pentru supă:

2 lingurițe de semințe de coriandru
2 lingurițe de semințe de chimen
1 1/2 lingurițe de ulei de măsline
1 ceapă mare
2 căței de usturoi
1/2 linguriță de ghimbir proaspăt ras
1/4 linguriță de sare de mare
4 căni cu zeamă de supă de pui / apă
680 grame de morcovi

pentru topping:

1 cană cu iaurt
2 linguri de coriandru proaspăt fin tocat
1/8 linguriță de sare de mare

6 pași pentru a prepara supă cremă de morcovi cu chimen:

1. Morcovii se curăță, se spală bine sub un jet de apă rece și se feliază. Ceapa se curăță de coajă, se spală și se feliază mărunt. Usturoiul se curăță și se toacă mărunt.

2. Semințele de corindru și de chimen se prăjesc într-o tigie mică, la foc mediu-mare, timp de 2 minute sau până când simțiți o aromă îmbietoare. Se scot repede din tigaie, pentru a evita prăjirea excesivă a acestora. Semințele se zdrobesc cu ajutorul unei râșnițe de cafea sau a unui mojar cu pistil.

3. Se încălzește uleiul într-o cratiță mare, la foc mediu. Se adaugă ceapa și usturoiul și se gătesc timp de 6 minute sau până când se înmoaie, amestecând constant. Se adaugă 1 lingură de semințe prăjite, ghimbir și sare. Se amestecă și se lasă timp de aproximativ 1 minut.

4. Se adaugă și zeama de supă sau apa, alături de morcovi și se acoperă cu un capac. Se reduce focul la minim și se fierbe compoziția timp de 25 de minute sau până când morcovii sunt foarte fragezi.

5. Se toarnă jumătate din amestecul de morcovi într-un procesor de alimente sau blender și se acoperă. Se psaează, lăsându-se partea centrală a capacului descoperită, pentru a permite aburilor să iasă. Se amestecă până când se omogenizează, repetând procesul cu restul de amestec de morcovi. Se reîncălzește supa dacă este nevoie.

6. Pentru a face topping-ul, se amestecă ingredientele într-un bol. Se amestecă și restul de semințe prăjite. Se servește supa cu puțin topping deasupra.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa