Cartofi gratinați la cuptor. Rețeta rapidă în patru pași

Iulia Mirică

Cartofi gratinați la cuptor este cea mai bună alternativă la cartofii prăjiți. Alternativa sănătoasă a cartofilor prăjiți poate fi această rețetă absolut delicioasă de cartofi gratinați la cuptor. În afara faptului că este sănătos, acest preparat îi va face pe cei dragi să îl ceară mai des, alături de felurile de mâncare preferate de obicei. Așa că pregătiți-vă să primiți aprecieri pentru un preparat savuros, ușor de făcut și sănătos.

Ingrediente pentru 4-5 porții de cartofi gratinați la cuptor:

25 grame de unt
100 mililitri de lapte
150 mililitri de smântână
1 cățel de usturoi
1 frunză de dafin
sare de mare
piper negru proaspăt măcinat
1,3 kilograme de cartofi
2-3 crenguțe de cimbru proaspăt
50 grame de parmezan proaspăt ras
ulei de măsline
3 felii de bacon (opțional)

4 pași pentru a prepara cartofi gratinați la cuptor:

1. Se toarnă laptele și smântâna într-o tigaie, împreună cu frunzele de dafin și usturoiul curățat și feliat în prealabil. Se aduce la punctul de fierbere, după care se mai lasă înca 1-2 minute pe foc. Se stinge focul și se condimentează cu sare și piper, după gustul fiecăruia.

2. Se adaugă cartofii curățați și tăiați cuburi împreună cu aproape toate frunzele de cimbru și se amestecă bine. Într-un vas termorezistent, de cel puțin 6 centimetri înălțime, care se unge cu unt în prealabil, se adaugă compoziția de cartofi și se agită ușor, până când se uniformizează preparatul. Se presară cu parmezan, după care se acoperă cu o folie de aluminiu.

3. Se încălzește cuptorul la 200°C / treapta 6. Se introduce vasul cu cartofi gratinați în cuptor și se lasă pentru aproximativ 45-50 de minute.

4. Între timp, puteți prăji feliile de bacon în uleiul de măsline, până devin ușor crocante și aurii. Se adaugă cimbrul rămas, iar când cartofii gratinați sunt gata, scoateți folia și puneți feliile de bacon tăiate mărunt deasupra. Mai lăsați încă 10 minute la cuptor, până când devine aurie și crocantă crusta de deasupra.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa