3 delicii din bucătăria internaţională

Raluca Dumitrică
reteta-guacamole-totul-despre-mame

reteta-tsatsiki-totul-despre-mameSavoarea Greciei se simte şi în tzatziki

Ingrediente pentru 4- 6 porţiiLa fel de rapid ca guacamole se prepară şi tradiţionalul sos tzatziki. Acest sos apetisant în care poţi să-ţi înmoi cu mare succes legumele, carnea şi peştele preferat este foarte întâlnit în bucătăria grecească, deşi o variantă a sa denumită cacık este extrem de apreciată şi în bucătăria turcească. Menţionăm că tzatziki-ul seamănă puţin şi cu supa tarator care se găseşte în bucătăria bulgărească, dar este mai dens şi mai aromat. Iată modul său de preparare!

700 de grame de iaurt cu 3 % grăsime
300 de grame de iaurt grecesc sau smântână cu 12% grăsime
4 castraveți mici
4 linguri de ulei de măsline
Un praf de sare
O jumătate de legătură de mărar
4 căţei de usturoi

Preparare

Castraveţii se rad pe răzătoare, se storc ca să nu aibă apă deloc şi se amestecă cu iaurtul şi smântâna în prealabil combinate. Se adaugă usturoiul pisat mărunt, mărarul tăiat foarte fin, sarea şi uleiul de măsline, şi se pofteşte toată lumea la masă!

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa