Alimente pe care nu știai că le poți face la grătar

Iulia Mirică

Grătarul tău poate fi  sursa mai multor delicii culinare decât îți poți imagina. Nu te limita la friptură și ciuperci, îndrăznește să pui pe grătar chiar și ananasul sau caisele.

Ananas la grătar

Nu limita ananasul doar la salata de fructe, transformă-l într-un desert delicios cu ajutorul grătarului. Se taie un ananas curățat de coajă în felii groase și se presară zahăr brun și scorțișoară, astfel încât să le acopere. Se lasă să stea timp de 30 de minute pe un tocător și se pune pe grătarul închis la foc mediu spre mare, întorcându-l ocazional, lăsându-se pentru aproximativ 4 minute. Se servește cu înghețată de vanilie, fiind desertul perfect pentru întreaga familie.

Avocado la grătar

Da, poți face avocado copt. După un timp petrecut pe grill, fructele de avocado se încălzesc puțin și devin acompaniamentul perfect pentru carne, pește sau tacos. Pentru început, se taie fructul de avocado pe jumătate și se scoate sâmburele. Se lasă coaja. Se stropesc jumătățile cu zeamă de lămâie, în interior, și se periază cu ulei de măsline. Se asezonează cu sare și piper. Se lasă la grătar, cu interiorul în jos, la căldură medie, pentru aproximativ 2-3 minute.

Piersici, caise și nectarine la grătar

Pentru o garnitură perfectă la friptura de porc, pui sau creveți, caută soluția în coșul cu fructe. Piersicile, caisele și nectarinele devin ușor afumate și caramelizate atunci când sunt puse pe grill. Se înjumătățesc fructele și se scot sâmburii. Se ung marginile tăiate cu ulei de măsline sau cu unt și se condimentează cu sare și piper. Se lasă pe grătar, la foc mic, cu interiorul în jos, pentru aproximativ 3-5 minute. Dacă vrei să le folosești ca desert, se ung cu miere sau sirop de arțar înainte de a le pune pe grill.

Brânză la grătar

Te-ai gândit vreodată că ai putea găti acest aliment la grill? Halloumi (o brânză tare din lapte de oaie) devine mai gustoasă gătită astfel. Se taie brânza în felii de 1,2 centimetri și se pune pe grătarul uns cu ulei, la căldură medie spre ridicată, lăsându-se câte un minut pe fiecare parte. Se servește cu salată sau se poate face un sandwich absolut delicios.

Banane la grătar

Dacă vrei să faci desertul perfect pentru cel mic, atunci încinge grătarul. Bananele calde și coapte într-un bol de înghețată vor schimba complet percepția copiilor despre ce înseamnă un desert delicios. Se taie bananele în jumătăți, pe lungime, lăsând cojile. Se pun bananele, cu partea tăiată în jos, pe grătarul uns, la căldură medie, pentru aproximativ 3 minute. Se întorc bananele și se ung cu miere sau se presară zahăr brun. Se mai lasă pentru 4-6 minute pe grătar. Se decojesc și se servesc imediat cu înghețată.

Citrice la grătar

Lămâile, lămâile verzi și portocalele devin mai dulci și mai suculente pe grătar și pot transforma carnea pe grill într-un preparat absolut delicios. Se taie citricele în jumătăți, se periază cu ulei de măsline și se lasă la grătar, la foc mediu-mare, cu fața tăiată în jos, până când se rumenesc și se caramelizează, pentru 2 minute. Se stoarce zeama peste pui, carne de porc sau creveți.

Pizza la grătar

Se încălzește grătarul la foc mare și se unge cu ulei. Aluatul de pizza se rulează într-un cerc, se periază cu ulei de măsline pe o parte și se pune pe grill. Se unge și cealaltă parte cu ulei. Se gătește până când este auriu în partea de jos. Se întoarce pe cealaltă parte și se pune sos de tomate, brânză și ce alte topping-uri mai vrei. Se acoperă și se gătește până când crusta este crocantă, iar brânza se topește, pentru 1-2 minute.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa