Cum să faci mămăliga perfectă

Rețetă pentru mămăliga perfectă

Știm că mămăliga este una dintre mâncărurile tradiționale românești, fiind prezentă ca garnitură pentru felurite bucate absolut delicioase. În afara faptului că este un preparat ușor de făcut, timpul de preparare este unul scurt. Mai mult, le puteți cere și ajutorul celor mici în bucătărie, pentru a realiza mămăliga perfectă. La baza acestei rețete stă mălaiul, care se fierbe în apă, în proporție de 1 la 4, sau dacă doriți o mămăligă mai moale chiar de 1 la 2. Dar, dacă nu vreți să vă bateâi capul cu atâtea calcule, rețineți că în momentul în care alegeți să faceți mămăliga cu 1 cană de mălai, este recomandat să puneți 3-4 căni de apă.

Ingrediente pentru mămăliga perfectă:

500 mililitri de apă
180 grame de făină de mălai
1 linguriță de sare

3 pași pentru a prepara mămăliga perfectă:

1. Se pun 500 mililitri de apă la fiert, într-un ceaun sau o oală, la foc mare, pentru a scurta procesul. În momentul când apa ajunge la punctul de fierbere, puteți începe să adăugați mălaiul în ploaie, amestecând constant, pentru a evita formarea cocoloașelor.

2. După ce terminați de adăugat mălaiului, focul se dă la mic, iar conținutul se lasă la fiert. Pentru a nu se lipi, se amestecă în mod constant cu ajutorul unei linguri de lemn.

3. În momentul când observați că marginile mămăligii au început să se adune spre centru sau ați gustat și este gătită, închideți focul și răsturnați-o pe o farfurie întinsă sau pe un fund de lemn, cum făceau bunicile noastre.

Sfaturi:

Unele persoane preferă să înlocuiască apa din compoziția mămăligii cu zer, lapte sau chiar smântână. Dacă vreți să păstrați rețeta tradițională, dar vă doriți un preparat mai cremos, puteți adăuga în timpul fierberii o jumătate de cană cu lapte.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație