Salată de năut – gustoasă și sănătoasă

Iulia Mirică

Gustarea perfectă în perioada postului – salată de năut și ceapă

Nouă ni se pare că năutul ar trebui să fie introdus în alimentație mai des, datorită beneficiilor pe care le aduce sănătății noastre, așa că v-am pregătit o rețetă de salată de năut și ceapă, perfectă pentru când țineți post, pentru zilele călduroase de vară sau pentru orice moment în care sunteți în căutarea unei rețete sănătoase.

Ingrediente pentru salată de năut și ceapă:

1 ceapă roșie, mică
2 pumni de roșii cherry coapte
1 lămâie
ulei de măsline extra-virgin
sare de mare
piper negru proaspăt măcinat
400 grame de boabe de năut din conservă sau aproximativ 4 pumni de boabe de năut fierte și scurse de apă
1 buchețel de mentă proaspătă, tocată mărunt
1 buchețel de busuioc proaspăt, tocat
100 grame de brânză tofu (sau feta, dacă nu țineți post)

4 pași pentru a prepara salată de năut și ceapă:

1. În primul rând, ceapa se curăță de coajă și se spală bine sub un jet de apă rece. După ce se șterge puțin cu un prosop de hârtie, se taie fin, cu ajutorul unui cuțit bine ascuțit.

2. Roșiile cherry se spală și se taie în jumătăți sau sferturi. Se adaugă ceapa, ardeii și roșiile într-un bol și se prepară un dressing din sucul de la jumătate de lămâie și trei linguri de ulei de măsline extra-virgin. Se asezonează cu sare de mare și piper negru proaspăt măcinat, după gust.

3. Boabele de năut se adaugă într-o tigaie și se încălzesc. Se adaugă aproximativ 90% dintre ele în bolul de salată. Năutul rămas se pasează bine cu ajutorul unui pisător sau procesor de alimente. Se adaugă în salată, pentru a da o consistență mai cremoasă. Se amestecă bine toate ingredientele, după care se lasă puțin la marinat și se servește la temperatura camerei.

4. Exact înainte de a servi salata, se adaugă și menta și busuiocul proaspăt. Se gustă pentru ultima dată de condimente, s-ar putea să doriți să mai adăugați sucul de la jumătatea de lămâie rămasă. Se sfărâmă brânza tofu deasupra și se poate servi.

Vă propunem o altă rețetă sănătoasă pe bază de năut: Humus cu avocado: sursă de grăsimi sănătoase

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa