5 situații în care nu ar trebui să-i dai de mâncare copilului

Adriana Moscu
cand-sa-nu-dai-mancare-totul-despre-mame

Pentru cei mai mulți dintre părinți pofta de mâncare a copilului este un motiv de bucurie, dar sunt și situații în care mâncarea este cea mai proastă soluție.

Mi-am petrecut primii ani ai copilăriei la mamaia, în curte. Ca aproape orice persoană care a prins perioada din timpul și imediat după cel de-al Doilea Război Mondial, și bunica suferise crunt de foame în tinerețe. Motiv pentru care își făcea un titlu de glorie din a ne îndopa pe noi, nepoatele ei, cu o cantitate considerabilă de mâncare. Se supăra dacă nu goleam tot din farfurie și ne punea porții pantagruelice de fiecare dată.

Nu de puține ori ni se întâmpla să-i cerem un coltuc de pâine la cinci minute după ce ne urcam în pat. Sau pur și simplu ne întreba dacă ne mai e foame, la nici o oră după ce mâncasem felul principal: “Ce să vă mai dea mamaia să mâncați?”. Cumva, mâncarea devenise felul ei de a ne distra, de a ne potoli sau de a umple golurile în care era foarte ocupată și nu avea timp de joacă. 

Fără să își dea seama, bunica ne învăța să folosim mâncarea drept panaceu pentru momentele în care nu eram fericite sau liniștite

Și specialiștii spun că mâncăm din multe alte motive decât foamea. Mâncăm când suntem plictisiți, obosiți sau pentru a trece mai ușor peste situații dificile ori stresante. Mâncăm pentru a uita. Sau pentru a sărbători faptul că am dus la bun sfârșit o activitate sau un proiect.

Din fericire sau, uneori, din nefericire, noi, părinții, deținem controlul asupra obiceiurilor alimentare ale copiilor noștri. Noi suntem responsabili pentru asocierile dintre mâncare și alte acțiuni care pot duce cu ușurință la îngrășare. Nu e suficient să impui reguli celui mic – copiii imită comportamentul părinților, așa că schimbarea trebuie să înceapă cu tine.

De aceea, îți oferim câteva sfaturi care să te ajute să identifici momentele în care nu ar trebui să-i dai de mâncare copilului tău pentru a nu crea asocieri nocive între mâncare și emoții negative, asocieri cu care ce mic va avea de furcă mai târziu.

Situații în care nu trebuie să îi oferim copilului mâncare

1. Nu-i da să mănânce într-un moment în care copilul trece printr-o tranziție dificilă

Dacă te-ai hotărât să renunți la suzetă, n-o înlocui, pentru a-l ține liniștit, cu junk food. E OK să mănânce cinci mese pe zi (trei principale și două gustări), în funcție de vârsta pe care o are. Această regulă se aplică și altor momente dificile, cum ar fi înțărcarea sau renunțarea la biberon, momente pe care copilul le folosește pentru a exprima emoții dureroase, mai vechi sau mai noi. Cea mai bună soluție este să îl asculți și să îi accepți sentimentele, oricât de zgomotoase ar fi, fără să apelezi la gustări dulci care îi distrag atenția de la ceea ce simte.

Mai multe despre acceptarea emoțiilor dureroase ale copiilor poți citi aici: Cum să-ţi vindeci rănile interioare ca să fii un părinte mai calm

2. Nu folosi mâncarea drept recompensă

Studiile spun că atunci când oferi un anume fel de mâncare unui copil doar după ce a dus la îndeplinire o anume sarcină (să-și facă patul, dă se spele pe dinți etc), acel copil va dezvolta o preferință puternică pentru acel fel de mâncare. E indicat să îi oferi de două-trei ori pe săptămână biscuiți sau snack-uri, fără să le legi de o recompensă – astfel, copilul nu va tânji după „fructul interzis”.

Mai multe despre recompense și despre efectul lor, în general, puteți citi aici: Faţa întunecată a bulinelor zâmbitoare

3. Nu-i oferi mâncare ca să-i distragi atenția

E foarte simplu să-i dai să mănânce un preparat preferat ca să uite de ursulețul de pluș sau avionul de jucărie prea scump pentru bugetul tău. Dar nu e deloc sănătos. Îi oferi un mesaj greșit – mâncarea te poate ajuta să treci peste dificultățile vieții. E ceva mai greu, dar alege altă cale: încurajează-l să îți destăinuie ce îl supără, vorbiți și vedeți cum puteți remedia situația altfel decât prin mâncare. 

În aceeași notă, nu este deloc recomandat să îi oferi celui mic mâncare atunci când plânge sau este furios. Dacă îți este greu să îți păstrezi calmul în astfel de momente și ești gata să îi oferi orice pentru a „se potoli”, îți recomandăm o lectură care te poate ajuta: Să nu ne mai temem de lacrimile şi crizele de furie ale copiilor!

4. Nu-i da de mâncare când se uită la TV

Studiile arată că acei copii care se uită prea mult la TV tind să mănânce în acest timp și să dezvolte obiceiuri alimentare greșite. Potrivit unui studiu din 2008, publicat în International Journal of Obesity, pentru fiecare oră în plus pe care copiii o petrec uitându-se la TV, aceștia consumă 106 extracalorii din gustările care însoțesc această activitate. O soluție ar fi ca fiecare membru al familiei să ia masa într-un singur loc și, pe cât posibil, împreună.

Mai multe despre mâncatul la televizor puteți citi aici: La masă cu televizorul

5. Nu-i da să mănânce în mașină

Uneori e neapărat necesar, pentru că drumul e lung și din cine știe ce motive nu puteți opri. Însă dacă acest lucru devine un obicei, copilul va asocia repede plictiseala cu ronțăitul. Apoi, mâncatul din fuga mașinii poate să aducă cu sine și alte neplăceri: senzația de greață, vărsături sau rău de mașină.

Copiii știu foarte bine, la fel ca și adulții, când le e foame și când nu. Nu trebuie să le dai mai multă mâncare decât au nevoie, doar pentru că vrei să-l hrănești bine.

Binele pe care tu crezi că i-l faci îți poate transforma copilul într-unul cu probleme de greutate.

Citește cartea ”Copilul meu NU mănâncă!”, scrisă de celebrul pediatru Carlos Gonzalez care dă cea mai mare spaimă a părinților la o parte, explorând motivele pentru care un copil refuză mâncarea. Cartea este disponibilă AICI.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa