6 motive să consumi nuci şi seminţe

Raluca Dumitrică
nuci-şi-seminţe-totul-despre-mame

Delicioasele nuci şi seminţe sunt pline de beneficii pentru întreaga familie!

Mulţi dintre noi adoră, pur şi simplu, nucile şi seminţele. Sunt gustoase, pot fi consumate ca atare sau în combinaţie cu diferite alimente, accentuându-şi reciproc savoarea, şi conţin o serie de beneficii pentru toate grupele de vârstă. Şi nici nu se găsesc greu, pentru că magazinele sunt pline de migdale, nuci clasice, nuci pecan, nuci braziliene, caju, nuci de cedru ori seminţe de pin, nuci macadamia, alune de pădure şi fistic, dar şi de popularele seminţe de floarea soarelui şi dovleac, seminţe de in, de chia, de susan, de cânepă şi chiar şi miezi de sâmburi de caise. Dacă până acum le-ai cam ocolit, iată 6 motive pentru care să consumi nuci şi seminţe!

1. Sunt o sursă bună de proteine şi de grăsimi sănătoase

Nucile şi seminţele sunt o sursă excelentă de proteine. Sfatul specialiştilor este să mâncăm 4 porţii nesărate de nuci pe săptămână, adică aproximativ 200 de grame, ca să putem beneficia de proteinele lor bune. Pe lista nucilor bogate în proteine se numără nucile braziliene, sursă nu doar de proteine, ci şi de cupru, magneziu, niacin, vitamina E şi seleniu, dar şi nucile de cedru sau seminţele de pin, care au cantităţi ridicate de Vitamina A, B, D, E, P, conţinând 70% din necesarul zilnic de aminoacizi.

În ceea ce priveşte grăsimile sănătoase, de reţinut că aproximativ 80% din totalul nucilor este alcătuit din grăsimi, cele mai multe fiind grăsimi sănătoase. Nucile conţin şi acid alfalinoleic, care este un acid Omega 3 similar acizilor EPA şi DHA ce se găsesc peşte sau carne de vită. O sursă bună de Omega 3 sunt seminţele de in şi de chia, care mai conţin proteine, antioxidanţi, calciu şi fibre. La rândul lor, seminţele de cânepă, care sunt considerate un superaliment în lupta cu cancerul, au o grămadă de proteine şi de fibre şi conţin mulţi acizi graşi Omega 3 şi 6. În plus, miezul sâmburilor de caise conţine şi el acizi graşi, dar şi vitamina B17, care are proprietăţi anticancer, aşa că bifaţi mai multe avantaje consumându-l.

2. Scad colesterolul rău şi zahărul din sânge

Acizii graşi Omega 3 din nuci şi seminţe îşi fac foarte bine treaba în a scădea colesterolul rău, dar şi zahărul din sânge. Un studiu întreprins în urmă cu aproximativ 10 ani a relevat că persoanele cu diabet care au consumat câteva nuci în fiecare zi au avut o scădere cu 10% a colesterolului rău şi o creştere a celui bun. De aceea n-ar fi rău să consumaţi nuci care au proprietăţi de scădere a colesterolului precum nucile clasice şi migdalele. Migdalele sunt o sursă foarte bună de calciu, magneziu, vitamina E, seleniu şi fibre, ajutând la scăderea colesterolului. Şi nucile pecan au un conţinut ridicat de vitamine şi minerale, precum Vitamine E şi A, acid folic, calciu, magneziu, complexul de vitamine B şi zinc, fiind şi ele de mare folos în scăderea colesterolului.
În ceea ce priveşte zahărul din sânge, un alt studiu a mai relevat că introducerea în alimentaţia unor bolnavi de diabet a 10 grame de seminţe de in, măcinate, a redus nivelul zahărului din sânge cu 15%.

4. Conţin fibre benefice pentru digestie

Toate nucile conţin fibre, ceea ce înseamnă că sunt benefice pentru scăderea colesterolului. Totodată, fibrele te ajută să ajungi mai repede la un grad de saţietate, deci vei mânca mai puţin. Ca să beneficiaţi complet de fibrele şi nutrienţii pe care îi puteţi obţine din nuci este suficient să le lăsaţi la înmuiat în apă peste noapte. Astfel, neutralizaţi inhibitorii de enzime şi acidul fitic din ele, care afectează digestia şi care ne aduc probleme precum digestie lentă, balonare şi stare de disconfort. Tot această înmuiere în apă îndepărtează rezidurile din nuci, dar reduce şi posibilele pesticide aflate în compoziţia lor.

5. Pot minimiza riscul de a face boli cardiovasculare

Cercetătorii au observat că persoanele care mănâncă nuci şi seminţe de peste cinci ori pe săptămână au o activitate cardiacă mai bună decât a celor care nu au acest obicei alimentar. Dacă vreţi şi voi să vă număraţi în prima categorie, consumaţi seminţe de floarea soarelui, care ajută la buna funcţionare a inimii prin intermediul acidului folic, a fitochimicalelor, a vitaminei E, a seleniului şi a cuprului, în timp ce seminţele de dovleac conţin mulţi antioxidanţi, ceea ce ajută la păstrarea unei stări imunitare bune, dar şi acizi graşi omega 3 şi zinc.

Clasicele nuci sunt de mare ajutor pentru inimă şi creier, conţinând, totodată, acid elagic, care este un antioxidant ce lupta cu cancerul, iar nucile caju sunt pline de minerale precum cupru, magneziu, zinc, fier şi biotin, având cantităţi mari de acid oleic, care este un bun prieten al inimii. Nu este de neglijat nici cantitatea lor de triptofan, un antidepresiv natural.

De neocolit este şi susanul, plin de calciu, magneziu, zinc, fier, fibre, vitamina B1 şi fosfor, şi care are rol în scăderea presiunii sângelui, protejează ficatul şi previne artirita, astmul, migrenele, osteoporoza şi sindromul premesntrual.

6. Pot fi o gustare execelentă şi sănătoasă

La birou, la şcoală, în parc şi în vacanţe, nucile şi seminţele sunt o gustare sănătoasă, delicioasă, uşor de împachetat şi de transportat. Alegeţi să puneţi în pacheţelul pentru şcoală al celui mic nuci şi seminţe cât mai variate, pe care le poate consuma cu uşurinţă în pauze sau după terminarea orelor, dar nu uitaţi nici de punguţa cu nuci pentru pauza de gustare de la muncă.
Ideal ar fi că aceste nuci şi seminţe să provină din surse cât mai sigure şi să fie cât mai aproape de formă şi de gustul lor natural. Aşadar, feriţi-vă de tot ce înseamnă nuci şi seminţe cu glazură, arome, culori sau sare. Aceste adaosuri de zahăr, coloranţi şi conservanţi nu sunt altceva decât nişte metode clare de a îndepărta proprietăţile pozitive nucilor şi seminţelor sau de a le combină cu proprietăţi nocive care ne afectează organismul.

7. Ajută la slăbit

N-o să vă vină să credeţi, dar nucile şi seminţele ajută într-adevăr la eliminarea câtorva kilograme. Deşi acestea nu au puţine calorii şi conţin şi grăsimi în cantităţi destul de mari, un studiu efectuat pe un eşantion de 800 de persoane a relevat că cantitatea mare de fibre şi de nutrienţi din nuci şi seminţe poate să reducă grăsimea din organism. Spre exemplu, unele dintre cele mai bune seminţe în acest proces de slăbire sunt seminţele de chia, ale căror efecte au fost analizate pe grupe de persoane care sufereau de sindrom metabolic. Aceste seminţe au avut nu numai rol pozitiv în eliminarea kilogramelor în plus, dar i-a ajutat şi la creşterea adiponectinei, hormon responsabil cu prevenirea obezităţii.

Citește și:
Beneficiile alimentelor alcaline pentru organism
Alimentaţia antistres sau ce trebuie să ai în farfurie pentru a fi calm şi senin
Când îi dăm bebeluşului nuci?
Alimentaţia femeii de peste 30 ani

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa