Copilul face mofturi la mâncare? Iată cum îl poți ajuta!

Alexandra Constantin

Încerci să gătești tot mai variat, ai pus în practică zeci de strategii ca să-l convingi să mănânce, dar cel mic nu pare deloc interesat de preparatele pe care i le pregătești? Vestea bună este că există câteva trucuri care să-l ajute pe micuțul tău să nu mai refuze mâncarea sau să fie agitat în timpul meselor.

Ține gura bine închisă, pune palmele în jurul gurii, întoarce capul în toate părțile și nimic din ceea ce gătești nu pare să fie pe placul lui, indiferent cât de bine arată mâncarea pe care o prepari. Îți sună și ție cunoscut scenariul? Nu ești singurul părinte care trece prin astfel de încercări când vine vorba de ora de masă a copilului.

Specialiștii de la Royal College of Psychiatrists din Marea Britanie sunt de părere că agitația din timpul meselor este o etapă normală din dezvoltarea micuțului și că în perioada 3-5 ani se poate întâmpla des ca el să refuze mâncarea pregătită sau să se agite în loc să guste din preparatele gătite pentru el, arată www.netmums.com. De ajutor este să pui în practică trucuri simple, dar care s-au dovedit a fi eficiente.

De ce nu vrea să mânânce copilul

Cercetătorii din cadrul Royal College of Psychiatrists susțin că există două motive principale pentru care copii refuză să mănânce și se agită în timpul mesei. Primul dintre ele este că micuțul se află în perioada în care experimentează tot felul de noi gusturi și texturi, iar această acomodare este mai dificilă pentru el.

Cel de-al doilea motiv este că își testează părinții și vor să le vadă reacțiile la comportamentul pe care îl au. Mare parte dintre copii vor trece prin astfel de stări la un moment dat, dar vestea bună este că, în timp, ei nu vor mai avea astfel de reacții în timpul orelor de masă.

Răbdarea, cheia succesului

Mai multe cercetări au arătat că cel mai bine este ca micuțului să îi fie oferite încă de la începutul diversificări alimente cu gusturi și texturi diferite, chiar dacă el le va refuza sau se va juca cu el. Cu cât îi sunt date mai târziu alimentele de tip finger food, cu atât sunt mai mari șansele ca el să le refuze.

Una dintre greșelile pe care le fac frecvent mamele este să-l forțeze pe micuț să mănânce. Important de știut este că toții copiii au alimente pe care le preferă și altele pe care nici nu vor să le încerce. De multe ori, ei refuză mâncarea și pentru a vedea cum reacționează părinții. Refuzul mâncărurilor poate apărea și în perioada erupției dentare,  dar și atunci când este obosit sau dacă este bolnav.

Cum poți să-l faci să accepte și alte alimente

În cazul în care copilul preferă doar anumite tipuri de alimente – de exemplu lapte, pâine, brânză și mere – atunci apar și grijile că el nu asimilează nutrimenții necesari pentru a se dezvolta armonios. O bună strategie este să-l convingi treptat să accepte și alte alimente.

De exemplu, dacă micuțului îi place laptele poți să adaugi peste lapte o cantitate mică de fructe și să prepari un milkshake. Treptat poți crește cantitatea de fructe și să adaugi noi sortimente.  Dacă îi place pâinea sau alte produse făinoase – poți prepara mici sendvișuri în care să adaugi puțin unt de arahide, câteva felii de banane sau chiar câte puțin unt.

NU mâncărurilor sărate sau celor prea dulci

Preferința pentru mâncărurile prea dulci sau prea sărate se dezvoltă încă din primii ani de viață, de aceea este foarte posibil să accepte doar categoria de alimente care este pe placul lor. O soluție în astfel de cazuri este să îi prepari mâncăruri care să conțină cât mai multe grupe de alimente, dar care să nu fie doar sărate sau doar dulci.

Ideale sunt, de exemplu, budincile. Le poți prepara din orez în care să adaugi fructe sau legume, fie din paste făinoase sau cu lapte, ouă și smântână. Specialiștii sfătuiesc părinții și să relaxeze în timpul meselor celor mici, cu atât mai mult cu cât starea lor de tensiune poate fi transmisă copilului. De ajutor pentru copii este și să mănânce în același timp cu părinții, mai ales că puterea exeplului funcționează foarte bine încă de la vârste mici.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa