Cum alegi cea mai bună apă pentru copii?

apa-pentru-copii-totul-despre-mame

Cea mai bună apă pentru copii – cum o alegem din feluritele alternative?

Există multe branduri de apă îmbuteliată pe piață, iar o cercetare vă poate rezolva misterul – care e cea mai bună apă pentru familie. În primul rând, țineți cont de faptul că apa reprezintă un simplu compus, dar că gustul și eventualele bneficii sunt derivate din lucrurile adăugate sau regăsite pe traseul apei până la izvor și apoi până pe raftul magazinului.

De la ce vârstă poate bea apă cel mic?

Când vine vorba să alegeți cea mai bună apă pentru copii, pentru a o amesteca împreună cu formula, puteți da peste un proces de alegere destul de stresant. Cu atât de multe opțiuni – apă pentru copii, apă minerală, apă de la robinet – de unde știi ce să alegi? Trebuie să știți că, înainte de vârsta de șase luni, copiii nu au nevoie să consume apă, ceai sau suc. Toate lichidele de care are nevoie copilul pentru a fi sănătos și pentru a-și potoli setea sunt regăsite în laptele matern sau formula de lapte. Consumul de apă înainte de vârsta de șase luni ar putea duce la intoxicația cu apă sau la hiponatremie. Chiar și după șase luni, copiii nu au nevoie să consume foarte multe lichide suplimentare. Este cunoscut faptul că apa face ca stomacul să se simtă plin, așa că unii copii vor fi reticenți când vine timpul mesei.

Care este cea mai bună apă pentru copii?

Dacă hrăniți copilul cu formulă de lapte, atunci cea mai bună apă pentru aceștia este apa îmbuteliată. Aceasta vine în multe forme, dar ideal este să alegeți apa specială pentru copii, pentru că a fost curățată de orice impurități. După ce copilul trece de vârsta de 6 luni, puteți amesteca formula și cu apă plată. De la această vârstă, sistemul imunitar și cel digestiv sunt pregătite pentru introducerea unor noi elemente. Asigurați-vă că verificați etichetele de pe sticlele de apă înainte de le da copilului. Printre reglementările date de Uniunea Europeană pentru diferențierea apelor pentru sugari și copii mici se numără și: conținutul de dioxid de carbon < 250mg/l, conținutul de nitrați < 10 mg/l, cel de nitriți < 0,05 mg/l, iar de fluor < 1,5 mg/l.

De asemenea, cea mai bună apă pentru copii trebuie să fie oligominerală sau slab mineralizată și pură microbiologic.

Un detaliu important în alegerea celei mai bune ape este recipientul în care se află aceasta. Cumpărați apă în recipiente de calitate înaltă, cum ar fi sticla sau PET-ul (polietilen tereftalat) din plastic. Un recipient de proastă calitate poate da un gust neplăcut apei. Chiar și PET-urile pot contamina apa în timp, așa că e bine să le păstrați pentru o perioadă scurtă de timp sau să consumați apa imediat. Păstrați întotdeauna apa îmbuteliată departe de lumina directă a soarelui sau de surse de căldură.

Diferențele dintre conținutul unelor ape este infim, însă cel mai bine este să vă consultați cu medicul pediatru înainte de a introduce apa în alimentația celor mici.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație