De ce e important să găteşti cu copilul tău?

de ce e important sa gatesti cu copilul totul despre mame

Multe mame gospodine, printre care, din nefericire, nu mă număr, fac minuni în bucătărie. Pregătesc feluri sofisticate de mâncare, zeci de prăjituri, chestii exotice, încearcă mereu ceva nou care să gâdile papilele gustative ale familiei. E un act de bravură, fireşte, dar beneficiile sunt cel puțin duble atunci când își dau seama cât de important este să găteşti împreună cu copilul tău.

Mama mea ne-a gătit mâncare sănătoasă, a făcut în casă dulceţuri, conserve, zacuscă, a pregătit sucuri eficiente pentru imunitate, ne-a delectat cu cea mai bună ciocolată de casă gustată de mine vreodată. Şi ne-a alungat, de fiecare dată, din bucătărie, când gătea.

Singurele momente când avea nevoie de ajutorul meu erau cele în care erau de făcut treburi uşoare, dar plicticoase, cum ar fi scosul sâmburilor de cireşe amare sau curăţatul cepei pentru zacuscă. În cantităţi industriale, se înţelege… Aşadar, bucătăreală s-a identificat în mintea mea de copil şi de adolescent cu o nesfârşită, supărătoare corvoadă. De atunci am evitat pe cât posibil bucătăria. Ani de-a rândul am supravieţuit foarte bine cu banane, iaurt şi ciocolată.

Dulciurile şi bananele nu sunt o opţiune când ai o familie

M-am căsătorit și această nouă etapă a vieţii mele m-a învăţat, aproape de la zero, cum este să bucătăreşti cu plăcere. Am încercat doar reţete simple cărora le ştiam gustul, fără combinaţii îndrăzneţe sau extravagante. Îmi ieşeau!

Însă după ce s-a născut fiul meu cel mare şi timpul de bucătărit s-a redus simţitor, după câteva (a se citi multe) mâncăruri arse sau nereuşite, gătitul a devenit din nou o corvoadă.

Diversificarea a însemnat, pentru mine, ca mamă, cea mai mare piatră de hotar

Am respectat cu stricteţe regulile, am introdus alimentele treptat. Dar făceam cele mai imposibile combinaţii pasate „ca la carte”. Eu una, nu m-aş fi atins în veci de ele! Fiul meu le îngurgita pasiv, pentru că descoperisem metodă „greşită” a hrănitului în faţă desenelor animate. Astfel, am reuşit să cresc un mofturos.

Teama mea de bucătărie s-a răsfrânt asupra copilului meu, care  respinge din start gusturile şi texturile noi, este refractar la mâncarea cu adevărat sănătoasă, iar hrănirea lui este o provocare.

Dar încă am speranțe că lucrurile se vor schimba. Pentru că, deși am făcut greșeli cu diversificarea lui, am făcut totuși și ceva bun: l-am invitat cu noi în bucătărie.

Pe de altă parte, băiatul meu cel mare ne-a însoţit mereu în bucătărie

Această se datorează unor motive complet străine de arta culinară: în primul rând, nu se dezlipea deloc de noi şi voia să fie implicat în orice făceam noi, părinţii lui. În al doilea rând, mi s-a părut foarte Montessori să îl învăţ să ungă pâinea cu unt, să toarne apă în recipiente şi să felieze o banană la doi ani.

La noi acasă formele de plastilină serveau şi la tăierea aluatului pentru mini-tartine (inimioare sau cerculeţe cu toping de pizza, care intrau imediat la cuptor şi se terminau cât ai zice… pizza!)

Cu cojile şi resturile legumelor de la supă făcea şi băieţelul o „zamă” numai a lui, dar în felul acesta accepta mai uşor supa de legume. Când  prajiturim, o facem în echipă. Dacă în bucătăria noastră făina se folosea mai mult pentru plastilină homemade, în casa bunicii paterne frământă şi el aluat pentru gogoşi.

Un lucru demn de menţionat este că tatăl lui a fost mereu implicat în bucătărie şi a suplinit de multe ori lipsa mea de timp sau de îndemânare.

Ce reţete ușoare poți găti împreună cu copilul tău?

Fiul nostru calcă pe urme tatălui său: deseori fac amândoi clătite. La grătar, băieţelul bate carnea cu mult sârg. Omlete, ouă fierte, frigănele sau pizza sunt alte feluri de mâncare uşoară la care poate participa în siguranţă. Când e vorba de dulciuri, copiii adoră să cântărească ingrediente, să numere şi apoi să toarne pliculeţele de zahăr vanilat sau praf de copt, să stoarcă lămâia, iar cu puţin ajutor din partea adulţilor  pot manevra chiar mixerul. Dacă îi întrebi pe cei mici, nu vor refuza niciodată să modeleze aluatul, să decupeze biscuiţi în forme simpatice, sau să amestece salata de fructe.

Cel mai greu de convins că locul copilului este (şi) în bucătărie a fost, desigur, bunica maternă, aka mama mea gospodină solitară. A cedat şi aceasta în faţă argumentului suprem:
„Dar, bunica, trebuie să învăţ! Dacă voi avea o soţie care nu ştie să gătească?”

Probabil bunica s-a simţit cu musca pe căciulă, pentru că de atunci l-a lăsat să amestece cafea cu sare şi alte ingrediente, mixtura fiind  mai degrabă o „poţiune” necomestibilă decât  mâncare.

Un copil implicat în treburile bucătariei se familiarizează repede cu  aspectul, textura şi valoarea  alimentelor în toate formele, crude sau gătite.  Cel mai bun leac pentru un mofturos este să aleagă şi să pună cu mânuţa lui ingredientele în oală – când participă la gătit, mâncarea devine gustoasă ca prin farmec!

Fetiţa care se ţine de şorţul mamei printre cratiţe va aduna amintiri frumoase alături de mămica ei, amintiri ce se vor întoarce ori de câte ori va mirosi scorţişoara sau nucşoara, facând-o fericită. Va căpăta îndemânare, îndrăzneală şi încredere că va reuşi orice îşi propune: reţeta unei vieţi frumoase nu are cum să fie complicată dacă adaugi din belşug iubire!

Priviţi invitarea copilului în bucătărie ca pe un fel de investiţie: în sănătatea lui, a familiei viitoare, în bunăstarea lui de mai târziu, înţelepciunea şi creativitatea lui. E un domeniu prea fascinant ca să nu îl tentaţi să-l exploreze!

Tu ce găteşti împreună cu copilul tău?

Citește cartea ”Copilul meu NU mănâncă!”, scrisă de celebrul pediatru Carlos Gonzalez care dă cea mai mare spaimă a părinților la o parte, explorând motivele pentru care un copil refuză mâncarea. Cartea este disponibilă AICI.
DISTRIBUIȚI
Intră în conversație