Larisa Petrini: „Ceea ce mănânci trebuie să te facă fericit”

larisa-petrini-totul-despre-mame

De ce nutriție și wellbeing și de ce nu „un corp nou în 3 luni”

Se vorbește din ce în ce mai mult despre hrană sănătoasă, însă e de ajuns doar să mâncăm sănătos ca să trăim sănătos? În același timp, suntem “tentați” zilnic cu alimente și rețete-minune, ale căror efecte miraculoase ne vor face să ne simțim “altfel” în trei zile, ca-n povești. Dacă la toate acestea adăugăm stresul, lipsa timpului și faptul că sfaturile pot veni de la un “nutriționist” autodeclarat după maximum câteva luni de studiu, tabloul vieții noastre sănătoase nu se vede tocmai în cele mai luminoase tușe.

Creative Learning a stat de vorbă cu Larisa Petrini despre importanța unei abordări holistice, ce include toate palierele traiului nostru cotidian – de la hrană la emoție -, despre nutriția integrativă și bio individualitate – acel cumul de factori, de la vârstă la starea de sănătate și cea de activitate fizică, specific fiecăruia dintre noi. Sunt subiecte și concepte-cheie, nu foarte cunoscute, dar pe care Larisa le va lămuri în cadrul cursului de Nutriție & Wellbeing, care începe pe 18 aprilie la școala Creative Learning. Cursul constă într-un weekend intensiv de training, iar numărul locurilor este limitat.

Larisa Petrini este Corporate Wellbeing Strategist, Health Coach certificat de Institute for Integrative Nutrition din New York şi ambasador Jamie Oliver pentru Food Revolution Day. După 14 ani în domeniul comunicării, Larisa a renunțat de la începutul acestui an la cariera în PR (a condus timp de 12 ani operaţiunile de Public Relations şi Corporate Social Responsibility ale grupului Centrade Saatchi & Saatchi din România) pentru a se dedica domeniului sănătății holistice și al nutriției integrative. Iar experiența ei de viață și de studiu sunt garanțiile schimbării pe care ți le poate aduce cursul de Nutriție & Wellbeing.

Ne-a povestit despre cum ziua ei începe la 5 dimineața, cu două ore în care aleargă, citește sau meditează, ca până la programul de lucru nevoile personale să fie împlinite; despre ordine și cumpătare – de la lista de cumpărături la cea de priorități; dar și despre cum seara preferă să își închidă telefonul și calculatorul tocmai pentru a se bucura de acel timp de calitate jucându-se sau povestind cu băiețelul ei.

Despre nutriție, wellbeing, motivații și planuri de viitor, în interviul de mai jos.

Creative Learning: Ce te-a determinat să renunți la cariera în comunicare și PR și să te dedici acestui domeniu – al Nutriţiei & Wellbeing-ului?

Larisa Petrini: Motivaţia a venit gradual, pe parcursul ultimilor cel puţin cinci ani. Mama mea a fost una din persoanele care m-au stimulat şi încurajat în acest sens. A fost întotdeauna preocupată de domeniul nutriţiei şi sănătăţii holistice, având şi un business în acest domeniu. Curiozitatea molipsitoare a mamei şi felul ei sănătos în care îşi trăieşte viaţa m-au ajutat să descopăr din ce în ce mai mult nutriţia integrativă. Acum doi ani, în 2013, am devenit ambasador Jamie Oliver pentru Food Revolution. Au urmat sfatul şi suportul primit din partea unei prietene apropiate (coach) de a-mi duce pasiunea la următorul nivel prin studii şi certificare.

Creative Learning: Nu vorbim, în cazul tău, doar de cineva care a învăţat să trăiască sănătos şi armonios. Ci de un trainer cerfiticat care-şi propune să dea mai departe rezultatul unor ani de studiu. Ce a presupus, de fapt, studiul Nutriţiei & Wellbeing-ului şi de ce ai ales Institute of Integrative Nutrition din New York?

Larisa Petrini: Institute for Integrative Nutrition din New York este, înainte de orice, cea mai mare şcoală de nutriţie din lume. Abordarea lor este holistică, punând accent pe mâncare în relaţie cu emoţiile, cariera, mişcarea sau nivelul de spiritualitate din viaţa noastră. Un alt concept specific acestei şcoli este bio individualitatea, respectiv factorii particulari fiecăruia dintre noi (vârsta, starea de sănătate sau nivelul de activitate fizică) pe care trebuie să îi luăm în calcul. M-au mai convins cei 20 de ani de vechime şi peste 30.000 de absolvenţi din peste 100 de ţări, cele peste 100 de teorii dietare pe care le studiau şi profesorii/mentorii de cel mai înalt nivel: Deepak Chopra, Dr. Oz, profesori din Ivy League (Harvard sau Columbia University).

Creative Learning: Ce înseamnă pentru tine să fii ambasador Jamie Oliver în România? Dar co-fondator reLife? Cum se traduc aceste proiecte în viaţa şi activitatea ta?

Larisa Petrini: Proiectul Food Revolution lansat şi promovat de Jamie Oliver m-a atras şi m-a determinat să aplic pentru programul lui de ambasadori. Pentru mine este foarte important faptul că am ocazia să transmit mai departe cunoştintele accumulate în ultimii ani. A mânca sănătos nu este un obiectiv imposibil. Aplicarea unor principii simple şi sănătoase, o minimă disciplină alături de curajul de a ne petrece un pic de timp în bucătărie sunt suficiente pentru un stil de viaţă mai sănătos. Organizez frecvent evenimente, cursuri şi activităţi pentru cei interesaţi de acest subiect în şcoli, grădiniţe sau companii.

reLife, compania pe care urmează să o lansez, oferă soluţii strategice de wellbeing pentru corporaţii, folosind experţi locali, internaţionali şi tehnologie de ultimă oră. Companiile primesc suport strategic, personalizat pentru nevoile lor particulare, prin planuri de intervenţie gândite de specialişti din diferite domenii (psihologi, socioloci, medici).

Creative Learning: Pentru mulţi dintre noi o schimbare de paradigmă şi tranziţia către un stil de viaţă sănătos par o revoluţie care ne va solicita destul de mult. Apare blocajul integrării unei altfel de rutine în program. Din experienţa ta personală, dar şi din cea a trainerului în Nutriţie & Wellbeing, este într-adevăr un proces de durată, solicitant?

Larisa Petrini: Este cel mai adesea un proces de durată, însă nu neapărat solicitant. Depinde de fiecare dintre noi, de obiectivele pe care ni le stabilim şi de răbdarea de care dispunem. Cred că nu există bariere, ci obstacole pe care le putem depăşi cu determinare şi perseverenţă odată ce ne găsim automotivația. Şi mai cred că singura competiţie este cea în care ne punem singuri.

Trăim într-un context plin de promisiuni nerealiste: „un corp nou în 3 luni”, „rezultate garantate în doar 10 săptămâni”, „un ten mai luminos”. Aceste sintagme au făcut o frumoasă carieră în ultima vreme şi pentru că se asortează perfect cu lipsa de răbdare şi timp. Vrem să se întâmple totul de pe azi pe mâine şi în mod aproape paradoxal, în ciuda faptului că mâncăm din mers sau pe birou ca să putem lucra în paralel, cumpărăm mâncare hiper procesată sau gătită ca să nu pierdem timpul în bucătărie, timpul liber întârzie să-şi facă apariţia. Petrecem mult mai puţin timp de calitate cu noi şi cu cei dragi. Uităm adesea de lucrurile simple care ne fac fericiţi, fie că e vorba de natură, o porţie bună de râs sau un hobby.

Creative Learning: Sunt aceste cinci aspecte – al hranei, nivelul fizic, mental, emoţional, spiritual – secretul unui curs complet despre nutriţie şi viaţă sănătoasă? E corect să credem că trăim armonios dacă omitem unul dintre ele?

Larisa Petrini: Structura cursului cuprinde pilonii pe care se sprijină vieţile noastre cotidiene, chiar dacă de multe ori nu realizăm întotdeauna acest lucru. Pilonul fizic e despre armonia trupului, aflată în strânsă legătură cu mentalul, care este responsabil de calitatea deciziilor pe care ni le asumăm şi de capacitatea de prioritizare a activităţilor de zi cu zi. În continuare, în cadrul pilonulului emoţional învăţăm să dezvoltăm relaţii sănătoase cu cei din jur, iar wellbeingul spiritual se bazează pe faptul că fiecare dintre noi tinde spre o stare de armonie cu sinele şi cu ceilalţi în timp ce încearcă să îşi echilibreze spiritul cu lumea exterioară, prin consistenţa în valori, principii morale şi credinţă.

Există o interdependenţă între toate aceste elemente: ceea ce mănânci trebuie să te facă fericit, la fel cum deciziile pe care le iei, relaţiile pe care le ai atât cu tine cât şi cu cei din jur trebuie să se desfăşoare într-o armonie continuă.

Programa completă a cursului aici.

Creative Learning: Se vorbeşte recent destul de mult despre hrană sănătoasă. Dar despre echilibrul între viaţa personală şi cea profesională, de Lifestyle management, de inteligenţă emoţională şi socială, de etică şi stil de viaţă sustenabil aproape deloc. Ce alte “teorii” ce nu sunt 100% corecte şi nici complete ai mai identificat în discursul despre Nutriţie & Wellbeing la noi?

Larisa Petrini: Nu le-aş numi teorii, cât false tendinţe. Accentul pus exclusiv pe mâncare sau exclusiv pe sport, în funcţie de direcţia din care „bate vântul”, fără a lua în calcul starea mentală, emoţiile sau mişcarea, curele de detoxifiere radicale făcute cu sucuri sau alte produse special destinate pentru asta şi, cel mai îngrijorător, nivelul de impostură al aşa numiţilor „specialişti”, autodeclaraţi, fără studii de specialitate sau experienţă.

Creative Learning: Care au fost beneficiile pe care tu le-ai simţit în viaţa personală şi cea profesională după ce ai studiat şi aplicat principiile cursului de Nutriţie & Wellbeing?

Larisa Petrini: Am învăţat să îmi ascult corpul, am învăţat să îmi educ nevoile, sentimentele, emoţiile. Am învăţat să spun NU atunci când trebuie şi am învăţat să fiu mai fericită cu mai puţin, pentru că fericirea vine din interior, şi nu invers.

 

Cursul de Nutriție & Wellbeing are loc în weekend-ul 18-19 aprilie. Numărul locurilor este limitat.

Te înscrii la [email protected]

Toate detalii despre calendar, programă, costuri pe www.creativelearning.ro.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație