Leacuri băbești cu usturoi

Iulia Mirică
usturoi-totul-despre-mame

Printre acele leacuri băbești care funcţionează de minune se numără cele cu usturoi

Ingredientul cheie din usturoi este alicina, care are proprietăți antibacteriene, antivirale, antifungice și antioxidante. În plus, usturoiul este o sursă importantă de vitamine și nutrienți. Printre acestea se regăsesc vitaminele B1, B6, C, precum și calciu, mangan, cupru, seleniu și multe altele. Pentru a profita de toate calitățile usturoiului, acesta se consumă crud. Usturoiul gătit pierde o cantitate semnificativă din calitățile sale medicinale.

Usturoi pentru prevenirea și tratarea răcelilor

Cu un conținut bogat de antioxidanți, sistemul imunitar poate beneficia de un stimulent, dacă introduceți usturoiului în dieta de zi cu zi. În cazul în care simțiți că începe o răceală, încercați să beți ceai de usturoi. Puneți usturoi tocat sau zdrobit într-o cană cu apă fierbinte pentru câteva minute, după care strecurați și beți ceaiul. Puteți adăuga puțină miere sau ghimbir pentru a îmbunătăți gustul.

Usturoi pentru acnee

Usturoiul poate fi folosit și pentru a curăța acneea. S-ar putea să nu reprezinte un ingredient principal în medicamentele împotriva acneei, însă usturoiul este un remediu natural care poate ajuta la înlăturarea petelor inestetice. Antioxidanții din compoziția sa îndepărtează bacteriile. Curățați un cățel de usturoi, tăiați-l în felii și frecați părțile afectate de acnee, pentru un tratament eficient local.

Usturoi pentru dureri în gât

Un alt leac băbesc ne ajută să scăpăm de durerile de gât cu ajutorul usturoiului. Puneți o felie mică de usturoi în gură și extrageți sucul din ea timp de 10-15 minute. Puteți plasa felia de usturoi între dinți și obraz, după care să o striviți ușor cu ajutorul dinților, pentru a stimula sucul de usturoi să iasă din felie. Acest suc de usturoi va steriliza zona gâtului.

Usturoi pentru alergii

Usturoiul are proprietăți antivirale și anti-inflamatorii, care pot ajuta organismul în lupta cu diferite tipuri de alergii. De asemenea, studiile au arătat că usturoiul reduce inflamația căilor respiratorii datorată rinitei alergice. Este recomandat ca persoanele cu alergii să ia un supliment de usturoi pe zi, în timpul sezonului alergiilor. Aplicarea usturoiul zdrobit este o opțiune bună pentru îndepărtarea mâncărimilor datorate erupțiilor cutanate, pișcăturilor de insecte sau altor tipuri de alergii.

Citește și:

4 tratamente naturale în lupta cu durerile de gât
Acneea la vârsta adultă
Alergiile, boala secolului 21

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa