Mihaela Bilic, despre alimentația copiilor: ”Mâncarea nu trebuie să fie bazată pe legume”

Mihaela Bilic

Nu există provocare mai mare pentru părinți decât alimentația copiilor. De la primii pași în diversificare și până când copilul devine adultul responsabil, gata să se descurce fără ajutor, mâncarea este un permanent prilej de discuții și, de ce nu, de controverse, atât între părinți și copii, cât și între adulții care ajung cu greu la un consens din acest punct de vedere.

Când încep diversificarea? Cu ce? Pot să-i dau carne copilului? Dar dulciuri? Și ce fac dacă nu vrea să mănânce decât anumite alimente? Întrebări la care, invariabil, vei primi răspunsuri. Multe și chiar contradictorii. Și, atunci, cum faci, ce faci tu, ca părinte, astfel încât copilul tău să mănânce sănătos, să fie echilibrat și, mai ales, să nu simtă privațiunile.

Comandă acum ”Diversificarea naturală – cel mai bine păstrat secret al părinților relaxați”, cartea care descrie pas cu pas introducerea alimentelor solide în dieta copilului. Aceasta este disponibilă AICI.

”Tot secretul constă în moderație”, subliniază nutriționistul Mihaela Bilic, într-un interviu acordat TOTUL DESPRE MAME. Tot aici, aceasta vorbește despre cum pot dezvolta copiii o relație firească cu mâncarea, cum pot învăța să mănânce cu simțurile, dar și despre faptul că mâncarea unui copil nu trebuie să fie bazată pe legume.

MÂNCAREA NU-I CU ”TREBUIE

TOTUL DESPRE MAME: Ați lansat ABC-ul de nutriție, o carte care, atipic pentru acest gen de lectură, se adresează copiilor. De ce lor? Nu la părinți este cheia?
MIHAELA BILIC:
Nouă, adulților, ne este foarte greu sa ne schimbăm ideile și, odată ce o mamă a apucat să considere de bune anumite idei și anumite informații, este mai greu să o convingi altfel. Și, astfel, m-am gândit că pot ajunge indirect și la părinți, dar m-am gândit mai mult că, adresându-mă direct copiilor, am șansa ca – datorită inocenței și încrederii lor – atunci când spun un lucru să îl ia de bun. Copiii sunt deschiși la tot ce înseamnă pozitiv și, în momentul în care lucrurile le sunt spuse direct, ajung ca, la rândul lor, să poată să ia hotărâri, știind că, iată, în Abecedar ( ”ABC de nutriție” –  n.r.) scrie că e bine așa. Adulții sunt greu de convins și, din păcate, orice schimbare presupune un efort din partea noastră. Copiii se nasc nevinovați, ei se nasc cu instincte bune, aleg spontan lucruri pe care corpul lor le cere și de care are nevoie și, atunci, avem datoria ca adulți să nu le stricăm acest echilibru și să nu credem că, din exterior putem ști mai bine decât ei de ce au nevoie și să le impunem anumite lucruri.

Identitatea alimentară este ceva ce trebuie să fie descoperit de fiecare persoană în parte și trebuie să ne respectăm și organismul și nevoile lui și preferințele. Nu trebuie să impunem. Mâncare nu se învață. Mâncare nu-i cu TREBUIE.

Sunt cazuri – și nu puține – în care părinții decid încă de la început să-și crească copiii conform curentului raw vegan și din această perspectivă pornesc diversificarea. Cât de bine sau cât de rău este?
Este un lucru profund eronat. Este un lucru păgubos și de-a dreptul greșit. În orgoliul și încăpățânarea noastră, în poziția noastră de atotștiutori, uităm că natura a fost mai înțeleaptă de atât și în momentul în care, de-a lungul evoluției speciilor, ne-a făcut omnivori. Ne-a făcut așa tocmai pentru că trebuie să mâncăm din toate. O alimentație sănătoasă înseamnă o alimentație diversificată, iar echilibrul vine din cantitate. Puțin din tot. Asta înseamnă să mănânci sănătos. Când am depășit faza de ierbivore, ne-am dezvoltat, iar ceea ce nu realizează aceste mămici este că nu avem enzimele necesare să digerăm produsele vegetale și, în acest caz, a-ți baza alimentația exclusiv pe ele este un lucru care îți pune în imposibilitate organismul de a-și extrage nutrienți.

La un copil este dramatic pentru că, din păcate, aceste lucruri nu pot fi compensate ulterior. Adică, nu numai că el nu are capacitatea de a alege, dar, prin acest abuz care este făcut asupra lui, îi este deteriorat definitiv și echilibrul alimentar, și felul în care crește și se dezvoltă. Iar, în momentul în care vorbim și de mâncare crudă, lucrurile sunt și mai grave de atât, pentru că – și aici mă refer din nou strict la fiziologia organismului nostru – noi nu avem capacitatea de a absorbi anumiți nutrienți, dacă produsul nu este preparat termic, pentru că pregătirea termică înseamnă – în cadrul carbohidraților, amidonului, care nu pot fi digerate crude – o agresiune asupra tubului digestiv . Iar pe partea de pregătit termic, să nu uităm că apariția focului a dus la evoluție. Este, de fapt, cea mai mare evoluție din toată existența noastră, a homo sapiens, pe Pământ, pentru că, din momentul apariției focului, am avut acces la o plajă tot mai mare de nutrienți. În plus, focul este un element care asigura igiena alimentara. Prin foc noi sterilizam și eliminam riscul unor toxinfecții alimentare, distrugând o parte din bacteriile și microorganismele care există în mâncare. Nu trebuie să reinventăm roata. Și, din păcate, dacă vrem să spunem că reinventăm roata justificând că o facem spre binele copiilor noștru, este un lucru pe care trebuie să ni-l asumăm. Până la urmă, asumarea asta este una falsă: în momentul în care tu, ca părinte, spui că faci ce vrei că ai drept de viață și de moarte asupra copilului tău, în momentul în care copilul va ajunge la o vârstă la care va putea să te acuze, este problema ta de conștiință. Altfel, din păcate, iată că în România nu avem nici măcar o autoritate de protecție a copilului care să poate să oprească acest tip de abuz.

Care considerați a fi cele mai grave erori alimentare pe care părinții le fac cu copiii lor?

Din păcate, ne-am pierdut orice relație pozitivă și echilibrată cu mâncarea, noi, ca adulti. Ne-am pierdut obiceiul de a mânca împreună, de a găti în familie: dăm vina pe lipsa de timp. Este lipsa de timp și în a pregăti mâncarea, și în a-i acorda copilului atenție, pentru ca, apoi, această lipsă de atenție să o compensăm cu mâncare. 

Foarte mulți copii trebuie ajutați să dezvolte o relație firească cu mâncarea. Adică mâncăm când ne este foame și ne oprim când ne-am săturat, astfel încât să își idenifice emoțiile și să nu confunde, să nu creadă că poți compensa prin mâncare orice stare negativă emoțional. Pentru că este un lucru pe care noi, ca animale, îl știm: acela că, oricum, mâncare egal stare de bine. Iar dacă acel părinte nu este alături de copilul lui, să îl ajute să își identifice și să își trăiască emoțiile ca atare, ci neutralizând cu mâncare, riscăm să avem de-a face cu copii care mănâncă – la fel ca și noi, adulții – dintr-o mulțime de alte motive decât acela al senzației de foame. De aceea, copilul trebuie învățat că furia, nemulțumirea, frustrarea, nu se compensează cu mâncare. Trebuie să vorbim cu el, să îl ajutăm să își identifice senzația de foame, să mănânce cu simțurile – atunci când stăm la masă și mâncăm nu avem alte activități – să încercăm să punem întrebări despre mâncare, despre gustul ei, despre ce înseamnă să te saturi. Lucrurile acestea se învață în copilărie. Asta însemnă educație alimentară: să înveți să-ți evaluezi mâncarea cu simțurile, cu gustul, cu văzul, cu mirosul, să îți identifici senzația de foame, să spui m-am săturat.

Cum stabilim limite? Sau, mai bine zis, le stabilim?
În condițiile în care este vorba despre alimente, știm că sunt alimente de bază, pe care trebuie să le mâncăm zilnic sau de mai multe ori pe zi, și sunt alimente facultative, pe care le mâncăm din când în când, în cantitate mică. Sunt alimente de care corpul nostru nu are nevoie – cum este zahărul -, ele sunt doar un moft și atunci trebuie să îi explicăm copilului ca să înțeleagă că nu este vorba despre interzis, de nesănătos, de toxic, ci doar de o frecvență a anumitor tipuri de mâncare ce nu poate sa fie consumată în fiecare zi.

Copiii trebuie să știe că alimentele de bază sunt făinoasele, lactatele, proteinele din carne, pește și ou, brânza, toate care sunt cât mai puțin prelucrate și cât mai puțin industrializate și cât mai puțin ambalate. Trebuie să fie lăsați să mănânce fructele ca atare, mestecate, nu transformate în suc. În ceea ce privește legumele, este firesc să nu le placă să mănânce legume ca atare. Legumele sunt un ingredient, printre altele, într-un fel de mâncare. Nu putem să le cerem să mănânce legume simple sau să le bazăm alimentația pe legume. Însă, ele pot fi prezente într-o mâncare: mazăre cu pui, ghiveci de legume cu carne, ciorbă care, iată, are legume, carne și paste făinoase.

Așadar, dacă îi pun copilului morcov și broccoli în farfurie la prânz este justificabil să refuze să mănânce …

Este clar de ce nu vrea să mănânce. Mâncarea nu trebuie să fie bazată pe legume, ci legumele să fie și ele prezente în mâncare, este normal ca un copil sa prefere pastele făinoase, orezul, cartoful – sunt forme de glucide banale de amidon, care îi asigură lui mișcarea și toată energia pe care o consuma – dar are nevoie și de grăsimi. Alimentația unui copil este bazată în 30% pe grăsimi. Un copil trebuie să mănânce cașcaval, unt, lapte integral – pentru că din grăsime crește creierul lor -, dar și proteinele care le asigură creșterea – carne, pește, ou – copilul trebuie să învețe să mănânce de toate. Dar câte puțin. Pentru că tot ce înseamnă echilibru vine din mărimea porției. Dacă ai un copil mai rotofei, asta înseamna că se miscă prea puțin și mănâncă prea mult.

Cura de slăbire pentru un copil este un abuz pe care îl facem asupra lui

Și ce facem în acest caz, micșorăm porția?

Da, micșorăm porția. Copiii nu au voie să fie puși la cure de slăbit. Cura de slăbire pentru un copil este ceva dramatic. Îi vom crea un dezechilibru psihic pe viață. Intedicțiile sunt ceva care frustrează îngrozitor. Cura de slăbire pentru un copil este un abuz pe care îl facem asupra lui.  Unui copil trebuie să îi reducem porția și să îl trimitem afară să se joace, să se ridice din fața unui ecran, iar în momentul în care mănâncă trebuie ca orice lucru pe care îl face să înceteze. Mâncarea nu trebuie folosită nici ca pedeapsă, nici ca recompensă și, în acest context, mâncarea să nu fie nici diabolizată, nici transformată într-o soluție la toate problemele lui.

Mai ales după ce se termină diversificarea, copiii au tendința de a transforma masa, acțiunea de a manca, într-un alt prilej de joacă. Ce facem atunci când copilul caută tot felul de distractori la masă?
Copiii iau totul în joacă, inclusiv mâncarea și trebuie lăsați. Trebuie să îi lăsăm să se murdărească, să descopere mâncarea, pentru că totul este pentru ei o descoperire. Copiii trebuie implicați în gătit, în cumpărături, trebuie lăsați să ia contact cu mâncarea  – să guste, să atingă…

Chiar dacă se consideră că acea mâncare nu este adecvată vârstei copilului?
Nu există așa ceva. După vârsta de un an, copilul poate mânca orice. Copiii au suficient instinct până la cinci ani ca, în momentul în care nu le place ceva, să spună și să respingă. Astfel, mai degrabă este invers. Rolul părinților este de a avea răbdare și a persevera, pentru că diversificarea alimentației și, mai târziu, până la vârsta de 5 ani, faptul că nu îi place o mâncare, că o respinge, nu este grav. Surprinzător sau nu, copiii percep extrem de fin toate lucrurile acestea, iar noi nu trebuie să facem mâncare dietetică, nici gătită prin prisma noastră, a adulților, pentru că gusturile unui copil sunt mai fine, mai sensibile. Nu le plac gusturile intense, nu le plac culorile violente și, culmea, nu putem noi ca adulți să știm ce le place copiilor. Copiii nu seamănă cu părinții din punct de vedere al gusturilor culinare. Sunt foarte mulți copii care au gusturi total diferite de ale părinților și este o greșeală de a le limita accesul la toată această lume de arome și de gust, doar pentru că noi impunem ce trebuie și ce nu trebuie să mănânce ei. Natura știe mai bine decât noi și copiii trebuie lăsați să fie liberi în raport cu mâncarea. Desigur, singurul element de care să îi ferim, să îi ținem la distanță pentru că, din păcate, le place extrem de mult, este zahărul. Zahărul este un produs care trebuie folosit precum sarea – nu trebuie consumat ca un aliment. Atunci, copilul trebuie lăsat să se bucure de gustul dulce din natură – laptele este dulce, fructele sunt dulci, legumele gătite sunt dulci. Nu trebuie să setăm receptorii copilului la intensități mari: nu trebuie pusă miere în alimentația lor. Mierea este extrem de dulce.

De când are voie copilul să mănânce miere?
Mierea este același lucru cu zahărul. Nu trebuie să credem că mierea este mai bună decât zahărul. Este o greșeală enormă. Mierea se absoarbe mai repede în organism, produce o sinteză de insulină mai mare și îngrașă mai tare decât zahărul, iar datorită gustului ei intens, orice produs îndulcit cu zahăr nu o să i se mai pară dulce. O linguriță de miere egal trei de zahăr. Și atunci să nu facem această greșeală. Adică copiii nu trebuie să mănânce zahăr sau miere în produsele lor. Dacă faci un orez cu lapte, el este dulce de la natură. Dacă ție, ca adult, nu ți se pare dulce, este problema ta. Gustul copilului trebuie să rămână natural. Are o viață întreagă înainte în care va descoperi zahărul. Dacă pui, însă, în orezul cu lapte, un pic de dulceață făcută în casă, natural, nu este nicio problemă. Să fim zgârciți cu adaosul de zahăr în mesele copiilor. Pentru că el oricum le place. Orice aliment care are gust dulce va fi acceptat din start.

Mulți ani s-a propagat ideea de a se începe diversificarea cu sucurile de fructe…
Este greșit, iar americanii și-au recunoscut recent greșeala. Sucul de fructe la copii este apă cu fructoză, care determină steatoza hepatică, creștere în greutate și grăsime pe burtă. Un pahar de fresh egal un pahar de bere. Prin urmare, când copilul este micuț, consumă fructe pasate – sub formă de piure, iar apoi trebuie lăsat să le mănânce cu tot cu pulpă. Atenție! Fructele, indiferent sub ce formă, sunt desert. Niciodată un piure de fructe nu este o masă principală. Tocmai de aceea, cunoscându-se preferința celor mici pentru gustul dulce, din nefericire, toate alimentele pentru copii conțin și fructe. Noi, ca părinți, nu trebuie să cultivăm acest gust, pentru că astfel îi exagerăm această preferință pentru gustul dulce.

Ce punem în pachetul de școală al copiilor noștri?
Sandviș. Este cea mai banală opțiune. Două felii de pâine, între ele o felie de șuncă, o felie de cașcaval și ăla este sandvișul. Nu trebuie să ne complicăm, nu trebuie să devenim sofisticați, pentru că, iată, ca gustare, copiii sunt singurii care își mai pot permite – și datorită faptului că au nevoie de mulți nutrienți – tipul acesta de gustare care înseamnă oleaginoase – nuci, alune migdale – și fructe uscate – o altă variantă sănătoasă de gustare. În momentul în care copilul nu are probleme de greutate, este foarte firesc să îi dai aceste forme de fructe care se pot transporta foarte ușor pentru că de acolo își ia energia. Mai bine-i dăm un sandviș, niște fructe uscate decât să-i dăm biscuiți care sunt făcuți din făină cu margarină. Tot ce este ambalat nu are cum să fie la fel de banal și de simplu precum l-ai face tu acasă. Dacă vor să mănânce o bucată de prăjitură, putem să facem un chec, un pandișpan cu fructe.

Culmea, după ce ne-am rudimentat, trebuie să reînvățăm să facem lucrurile simple – o ciorbă, o tocăniță, un piure de cartofi. Nu înseamnă însă că un copil nu are voie să mănânce niciodată un șnițel sau cartofi prăjiți… doar că este nevoie și aici de moderație. De asemenea, copiii mănâncă ușor paste, mănâncă ușor pizza, pentru că ei au nevoie și de aceste glucide care să le asigure energia necesară mișcării.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație