Ouă de Paşte vopsite natural

vopsea-naturala-oua-paste-totul-despre-mame

Rețete pentru ouă de Paște vopsite natural, 100% sănătoase

Dacă doreşti ouă de Paşte mai sănătoase, vopsite fără chimicale, iată câteva reţete cu ajutorul cărora poţi colora ouăle de Paşte 100% natural, folosind doar fructe, legume sau condimente.

Nu este nevoie de o vopsea plină de chimicale pentru a vopsi ouăle de Paşte. Există o sumedenie de variante naturale pentru a obţine aproape orice culoare îţi doreşti. Iar pe lângă reţetele clasice, cu frunze de ceapă roşie, ceapă albă sau nuc, există şi alte variante pentru a obţine tot felul de nuanţe. Este adevărat că s-ar putea să ai ceva mai mult de muncă decât dacă ai folosi vopsea din comerţ, iar rezultatul nu e sigur de fiecare dată, însă pe de altă parte va fi mult mai amuzant să faci tot felul de experimente cu culorile alături de cei mici.

Două tehnici de a vopsi natural ouăle de Paște

Prima presupune să pui la fiert planta care va da culoare ouălor, pentru aproximativ 30 de minute, apoi să strecori apa, să adaugi oţet şi să pui ouăle la fiert în această soluţie.

Pentru cealalată reţetă, primii paşi sunt aceiaşi, doar că după ce ai amestecat apa colorată cu oţetul va trebui să laşi la răcit soluţia. Ouăle se fierb separat, iar apoi se lasă şi ele să se răcească.

Pui apoi ouăle în “vopsea” şi le laşi la frigider pentru mult, mult timp. Adică în jur de 12 ore, sau chiar mai mult. Şi nu te speria dacă în primele ore ouăle nu se vor colora, e normal. Despre vopsitul natural “la rece” se spune că dă culori mai intense, dar acest lucru depinde şi de raportul cantitativ apă/plantă folosit şi de culoarea iniţială a ouălor.

Un sfat ar fi să nu foloseşti ouă mai proaspete de trei zile, deoarece se vor decoji mai greu. De asemenea, să nu te laşi păcălită de culoarea soluţiei în timp ce fierbe; pe ouă nu va mai fi la fel de intensă. Şi nu uita că adăugarea oţetului accelerează vopsirea şi fixează culoarea, dar face totodată coaja oului mai subţire, deci nu exagera cu cantitatea de oţet. O lingură e în general suficientă.

Iată cum obținem diverse culori, dar atenție, vopsitul natural îți poate rezerva niște surprize cromatice (care pe noi ne-au distrat la maximum):

Roşu

Pentru a da ouălor culoarea roşie, poţi folosi suc de sfeclă. S-ar putea să iasă mai mult roz decât roşu, în funcţie de cât timp ţii ouăle în “vopsea”. Cu sfecla roşie am păţit de câteva ori şi ca ouăle să iasă maronii în loc de roşii. Aşa cum am spuneam mai sus, poţi fierbe ouăle în suc de sfeclă sau le poţi lăsa peste noapte în frigider.

Pentru un roşu-ruginiu, poţi folosi 2-3 linguri de boia puse la fiert pentru circa jumătate de oră. Roşul-ruginiu e posibil să iasă totuşi şi portocaliu. De asemenea, se pare că ouăle se pot vopsi roşii şi folosind suc de rodie sau de cireşe, dar nu am văzut niciodată “pe viu” rezultatele.

Pe vremuri, în unele zone ale ţării, se foloseau şi florile de bujor pentru a colora ouăle și, bineînţeles, clasicele cozi de ceapă roşie.

Verde

Pentru ouă de Paşte verzi, o metodă naturală de vopsire este cea folosind spanac sau iarbă. Dar nici de data aceasta nu este o “ştiinţă” exactă şi este posibil ca ouăle să-ţi iasă mai degrabă gri decât verzi. Ouă verzi mai poţi obţine şi punând la fiert coajă de prun. Din nou, această reţetă e netestată la noi în familie.

Galben

Turmericul este un condiment care va da culoarea galbenă ouălor tale de Paşte. Îl găseşti la raftul de condimente și sub numele curcumă.

Tot pentru culoarea galbenă poţi folosi frunze de pătrunjel sau urzică puse la fiert. Cojile de ceapă galbenă s-ar putea să dea culoarea galbenă, dar şi portocalie ouălor de Paşte. Dar, cum ziceam, acesta e farmecul vopsirii naturale a ouălor. Tot galben se obţine şi folosind ceai de muşeţel, frunze de morcov, seminţe de ţelină, coji de lămâie sau de portocală.

Pentru un galben-verzui, poţi lăsa ouăle în apa în care ai fiert multe coji de mere galbene.

Albastru şi violet

Varza roşie îţi va colora ouăle în albastru, dar e posibil ca nuanţa să dea înspre verde, în funcţie de culoarea iniţială a oului.

Pentru alte nuanţe vesele de albastru sau chiar mov, mai poţi folosi fructe de pădure (vor da în general o culoare violet intensă), vin roşu (violet închis-deschis, în funcţie de cantitatea de vin) sau suc de grapefruit roşu (ouăle capătă o culoare pastelată, asemănătoare lavandei).

Şi sucul de struguri negri poate fi folosit pe post de vopsea naturală pentru ouăle de Paşte.

Maro

Dacă doreşti ouă maronii vopsite natural, le poţi lăsa peste noapte în ceai negru, cafea sau ness. În funcţie de timpul în care sunt lăsate în vopsea, ouăle pot ieşi bej în loc de maro. Iar dacă nu sunt ouă albe, aproape că nici nu se va vedea vreo diferenţă faţă de culoarea lor iniţială.

Un fel de maro-auriu vei obţine folosind seminţe de mărar.

Cum decorezi ouăle?

Pentru a decora ouăle de Paşte, poţi strânge în jurul lor elastice de bucătărie, poţi lipi frunzuliţe pe ele sau poţi face modele cu ajutorul unei bucăţele de bandă izolatoare electrică.

În general, orice se lipeşte funcţionează, dar banda electrică izolatoare este preferata mea, pentru că este uşor de dat jos ulterior. De asemenea, înainte de a le introduce în “vopsea”, poţi desena pe ouă cu ajutorul unui creion de ceară sau a unei bucăţele de ceară. Zonele cu ceară nu vor absorbi culoarea.

Tu ce experimente ai mai făcut în bucătărie pentru a vopsi natural ouăle de Paşte?

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație