Cum recunoşti ovulaţia?

Alexandra Ion

Există o serie de semne specifice care te pot ajuta să recunoști ovulația.

Cu alte cuvinte, dacă știi să-ți analizezi bine trupul și dacă știi să înțelegi semnele trupului tău, poți să recunoști ovulația – cu o aproximație de 6-12 ore.

Ovulația este apogeul ciclului menstrual, care nu înseamnă doar hemoragia lunară ci tot mecanismul complex tipic organismului femeii. Fiecare moment din toată perioada ciclului menstrual are ca scop crearea factorilor necesari pentru producerea ovului și pentru fecundarea acestuia.

Fiziologic vorbind, ovulația este momentul în care un foliculul ovarian eliberează un ovul matur

La fiecare ciclu menstrual, mai mulți foliculi ovarieni încep să se dezvolte și să se maturizeze sub influența hormonilor glandei pituitare, dar numai un singur folicul se va dezvolta complet. În timp ce ceilalți foliculi se retrag, foliculul dominant produce un ovul care este eliberat în trompele uterine și care poate fi fecundat. Foliculul gol – numit acum corpus luteum – începe să producă progesteron, care împiedică eliberarea altor ovule. Corpul luteal funcționează pentru 12 – 16 zile, după care va nivelul de progesteron scade și ciclul menstrual cu toate etapele lui, va începe din nou.

În orele care preced eliberarea ovului, un complex mecanism hormonal face ca vascularizarea ovarelor să crească, iar această catitate suplimentară de sânge care ajunge la ovare determină pe de o parte creșterea temperaturii locale, o senzație dureroasă difuză în abdomenul inferior. Acestea sunt două din semnele care te pot ajuta să recunoști ovulația. Durerea din momentul ovulației este experiemntată de circa 30 la sută dintre femei, durează cel mult una două ore, este difuză, aproape imperceptibilă și seamănă cu durerea din timpul ciclului menstrual, dar este mult mai puțin intensă și de scurtă durată. Poți constata că durerea coincide cu creșterea temperaturii vaginale, ca metodă de certitudine pentru confirmarea ovulației.

Un alt semn care te poate ajuta să recunoști ovulația este consistența mucusului cervical care  imediat după ovulație devine apos pentru a permite spermei să ajungă la ovul. La circa 2-3 ore după ovulație, cervixul este mai moale și deschis, sânii încep să devină mai sensibili, iar apetitul sexual crește.

Există și un alt semn care anunță cu precizie ovulația, dar puține femei îl experimentează. Este vorba despre o mică sângerare produsă de ruperea folicului care eliberează ovulul, la nivelul ovarului. “Spottingul” – așa cum se mai numeste sângerarea provocată de ovulație din timpul ciculul menstrual are loc în momentul eliberării ovulului. Sângerarea cauzată de ovulație este ușoară, în cantitate mica (sunt câteva picături), cu un sânge de culoare brună. Uneori, poate sa fie amestecat cu mucus cervical, și nu durează niciodată mai mult de o zi.

Kiturile care prezic ovulația funcționează prin indentificarea nivelului de hormon luteinizant dinaintea eliberării ovulului, iar măsurarea temperaturii bazale poate fi folosită că un identificator pentru ovulație.

Ovulația apare de obicei la jumătatea ciclului menstrual. La un ciclu regulat de 28 de zile această se întâmplă între ziua a 13 și a 15-a. Un ciclu foarte regulat este semnul fertilității, iar variațiile de plus/minus o zi, două sunt considerate normale.

Mecanismul care coordonează tot procesul extrem de complex al ovulației este uluitor și perfect pus la punct. Este poate cel mai complex și mai perfect mecanism fiziologic uman, după cel al evoluției și dezvoltării intrauterine a embrionului și fătului. Unic, absolut perfect și cu detalii de o precizie extraordinară, ovulația este o una din performanțele remarcabile ale femeii!

Citeste și:

Analize recomandate înainte de a rămâne însărcinată

Tot ce trebuie să ştii despre ovulaţie

Trucuri pentru a ramane însărcinată cât mai repede

Momentul ideal pentru un test de sarcină

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa