Însărcinată după 40 de ani. Cum crești șansele

Să rămâi însărcinată după 40 de ani poate părea o adevărată încercare. Totuși, mai nou se spune din ce în ce mai des că pentru femei vârsta de 40 de ani este, de fapt, o continuare a celei de 30, fără prea mari schimbări. Practic ”40 e noul 30”, dacă ar fi să parafrazăm o expresie din limba engleză. Și dacă este așa, de ce nu ar fi anii 40 potriviți pentru a da naștere unui copil? În America este o adevărată modă printre femei să-și programeze sarcinile între 40 și 44 de ani, potrivit Centrului pentru Controlul și Prevenția Bolilor.

Mituri despre fertilitate: alăptatul nu protejează mereu de sarcină, poziția misionarului nu este cea mai bună!

Medicii recomandă, totuși, ca optimismul femeilor trecute de 40 de ani cu privire la conceperea unui copil să fie moderat. ”Este greu să rămâi însărcinată după ce ai împlinit 40 de ani și foarte greu după 45, dar nu este imposibil”, a declarat Alice Domar, director la centrul Boston IFV și profesor asociat la Facultatea de Medicină Harvard. Potrivit acesteia, la 40 de ani șansele de a rămâne însărcinată sunt de 5%, față de 20% la femeile care nu au împlinit 30 de ani.

Totuși, există câteva lucruri pe care le poți face ca să rămâi însărcinată după 40 de ani:

Mergi la consiliere în perioada de preconcepție

Teste de sarcină din urină sau din sânge? Care sunt mai sigure?

Sfatul este valabil pentru orice femeie care ia decizia de a rămâne însărcinată în viitorul apropiat. ”Unele medicamente sau afecțiuni pot afecta fertilitatea, de aceea este bine să mergeți la medic pentru a vedea ce trebuie să faceți pentru a crește șansele unei sarcini. De asemenea, în funcție de istoricul medical al familiei, se pot identifica anumite riscuri și vă pot fi recomandate anumite teste genetice pentru a depista posibilitatea unor malformații sau a altor probleme.”, spune Steven R. Bayer, endocrinolog specializat în fertilitate asistată la Boston IFV. În felul acesta îți poți îndeplini mai ușor visul de a fi însărcinată după 40 de ani.

Sincronizează-te perfect

Șansele de a rămâne însărcinată sunt foarte crescute în zilele 12 și 14 ale ciclului menstrual, în situația în care acesta are o durată standard de 28 de zile. Acest lucru nu se întâmplă și dacă ai împlinit deja 40 de ani. În această perioadă a vieții vei ovula mult mai devreme, potrivit medicului Alan Copperman, director al secției Endocrinologie Reproductivă și Infertilitate din cadrul Mount Sinai Medical Centrer din New York. Ar putea fi zilele 9 sau 10 în acest caz și este bine să urmăriți cu atenție pentru a putea avea raporturi sexuale chiar în acele zile.

Sarcina după 50 de ani. Este posibilă? Ce avantaje și ce riscuri presupune?

Pentru a putea ști cu exactitate care este ziua, este indicat să țineți o evidență exactă a zilelor în care aveți menstruație. Data ovulației o puteți calcula apoi foarte ușor. Scădeți 14 zile din momentul în care trebuie să aveți menstruație și aceea este ziua în care, teoretic, se va produce ovulația. Mult mai simplu este să folosiți teste de ovulație care se găsesc în orice farmacie sau chiar și la supermarket. În acea perioadă ar trebui să faci sex în fiecare zi, chiar și în zilele de dinainte și în cele de după pentru a te asigura că îți crești șansele. Ovulul este apt de reproducere 5 zile de când a fost produs, iar sperma stă în corp și este viabilă mai multe zile.

Stilul de viață contează pentru a rămâne însărcinată după 40 de ani

Trăiește sănătos

Cum rămâi mai ușor însărcinată. Sfaturi care te vor ajuta

Faptul că arăți impecabil nu înseamnă că și ovarele tale se simt la fel de bine. Adevărul este că pe măsură ce înaintăm în vârstă trebuie să avem din ce în ce mai mult grijă de corpul nostru. Dacă la 20 de ani puteai să rămâi însărcinată indiferent de ceea ce făceai, la 40 trebuie să te ferești de alcool, cafea și, mai ales, să mănânci sănătos. Exercițiile fizice sunt și ele foarte importante, la fel ca și menținerea unei greutăți optime.

Dă timpul înapoi cu suplimente speciale

În afară de suplimentele prenatale și 400 micrograme de acid folic în fiecare zi, adaugă pe lista de suplimente alimentare și coenzima Q10. Studii realizate pe animale au arătat că aceasta face minuni în ceea ce privește întinerirea, chiar și la nivelul aparatului reproducător, iar șansele să rămâi însărcinată după 40 de ani cresc considerabil.

„Am născut la 40 de ani, după o sarcină extrauterină care mi-a afectat ambele trompe”

Redu stresul

40 de ani este o vârstă care pe lângă grijile cotidiene le mai adaugă și pe cele legate de ceasul biologic al cărui ticăit parcă se aude din ce în ce mai tare. Trebuie să faci tot posibilul să nu te mai gândești la acest aspect pentru că nu îți face decât rău. Poți merge la yoga sau poți să adopți alte tehnici pentru a-ți îmbunătăți tonusul psihic. Acupunctura este o altă practică utilă în aceste cazuri. Practicienii spun că ajută la vascularizarea suplimentară a uterului și ajută hormonii, iar capacitatea de a relaxa organismul este mare.

Odihna la pat în timpul sarcinii. Cum îi faci față

Cere ajutor cât mai repede

Dacă au trecut 2-3 luni și nu ai rămas însărcinată, atunci este bine să mergi cât mai curând la doctor, dacă nu ai făcut-o deja. Pe lângă analizele specifice, medicul va vrea să vadă și nivelul de hormoni, pentru că este posibil să te confrunți cu o menopauză precoce. Vârsta la care începe să se instaleze este de 40 de ani. Cu cât ajungi mai repede la un specialist, cu atât vei avea mai multe șanse să reușești, chiar și folosindu-te de fertilizare in vitro sau inseminare intrauterină. Chiar și pentru aceste două metode rata de succes scade mult după 44 de ani.

Ia în considerare găsirea unei donatoare de ovocite

”Opțiunea de a primi ovocite de la o donatoare este extraordinară. Chiar dacă ovulul s-a născut în alt uter, prin venele copilului va curge sângele mamei purtătoare”, a declarat medicul David Ryley de la Boston IFV. Această procedură asigură un succes de 60-70% de a rămâne însărcinate pentru femeile de peste 40 de ani.

OMS: Gravidele trebuie să meargă de cel puțin 8 ori la control medical

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație