7 mituri despre infertilitate. Specialiștii demontează zvonurile despre problemele de concepție

Magda Popescu

Există atât de multe mituri despre infertilitate și sarcină încât e greu să mai spui dacă vreunul dintre ele are, măcar, un sâmbure de adevăr.

Iată care sunt cele mai întâlnite mituri despre infertilitate

A trata infertilitatea este oricum destul de greu, cu toate „sfaturile” nesolicitate pe care prietenii, membrii familiei și chiar străinii bine-intenționați insistă să le împărtășească. Nu numai că acest tip de sfat este de obicei inutil, deoarece fiecare cuplu este diferit, dar acestea se bazează, în general, pe povești și zvonuri.

Mary Jane Minkin, profesor doctor obstetrică și ginecologie la Universitatea Yale, a demontat pentru CafeMom.com toate miturile care ”se învârtesc” în jurul subiectului – infertilitate.

Problemele de fertilitate sunt ereditare

bunica si nepoti
Incorect. Doar pentru că mama ta a avut cinci copii sau sora ta a rămas însărcinată la prima ei încercare nu înseamnă că vei avea aceeași experiență. Și nici invers. De cele mai multe ori, infertilitatea nu este ereditară (deși există câteva condiții genetice care ar putea face dificilă conceperea, cum ar fi o anomalie cromozomială).

MIT: Dacă ai avut probleme de fertilitate la prima sarcină, acestea se vor repeta
Doar pentru că ai încercat ani de zile să concepi un copil, nu înseamnă că bebelușul 2 va face același efort. Acest lucru este complet neadevărat, a spus dr. Minkin, care a împărtășit din experiențele pacientelor exact contrariul.
De ce nu rămân însărcinată? 3 dintre cele mai comune cauze de infertilitate și soluții pentru ele

Dacă este deja tată, un bărbat nu poate avea probleme de infertilitate

tata si nou-nascut bebelus
Chiar dacă are deja copii, un bărbat poate avea probleme de infertilitate odată cu trecerea timpului. Conform studiilor, șansele bărbatului de a deveni tată scad cu 11% în fiecare an (deci femeile nu sunt singurele cu ceasuri biologice!).

Infertilitatea este o problemă a femeii

femeie trista
Nu există niciun motiv să presupunem că problemele cuplurilor de a concepe un copil sunt cauzate de femei. Procentul este echilibrat. Există probleme frecvente care conduc la infertilitate la bărbați. Cele legate de funcția testiculară, dar și de dezechilibre hormonale și blocări ale organelor de reproducere masculine. Din păcate, în procent de 50% cauza infertilității masculine nu poate fi determinată.

Să faci sex în fiecare zi este cel mai bun mod de a concepe

iubire, dragoste, sex, fertilitate
Potrivit cercetărilor, a avea relații sexuale în fiecare zi nu pare să crească cu mult șansele de a avea un copil. Ce este mai important este să vă asigurați că vă sincronizați eforturile cu ovulația!

Alimentele ce combat infertilitatea

Dacă ești tânăr, nu ai probleme cu fertilitatea

ceasul biologic femeie
Normal, la vârste fragede, departe de tine gândul că ai putea avea probleme de infertilitate, dar faptele spun altfel. Potrivit datelor furnizate de autoritatea britanică de fertilizare și embriologie umană, mai puțin de 44% dintre femeile care fac FIV au vârsta cuprinsă între 18 și 34 de ani. Mai puțin de 20% sunt peste 40 de ani.

Tratamentele pentru infertilitate cresc probabilitatea de a avea gemeni

gemeni
În timp ce medicamentele utilizate pentru stimularea ovulației în cursul tratamentelor de fertilitate pot duce la o sarcină multiplă, ele nu garantează acest lucru. Cele mai multe perechi de gemeni sunt rezultatul unei concepții spontane.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook. Acolo găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante!

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa