„În capul meu, plănuisem nașterea acestui bebeluș”. Poveștile femeilor care au suferit avorturi spontane

femeie trista

Totul despre mame continuă seria de articole dedicate unor subiecte incitante și delicate legate de parenting, preluate de pe  www.mosaicscience.com, o platformă jurnalistică care explorează știința vieții în profunzime. Platfoma este susținută Wellcome Trust, fundație caritabilă globală dedicată îmbunătățirii sănătății. Subiectul de mai jos este despre implicațiile pierderii sarcinilor pentru femei. 

Hooly Cave vrea să știe de ce sarcina ei s-a oprit în evoluție la nouă săptămâni. Nu există răspunsuri ușor de digerat, însă a vorbi despre avortul spontan ne poate ajuta să ne schimbăm modul de a gândi.

„Nu-ți face griji, sarcina nu este o boală”, mi-a spus asistenta zâmbind afectat atunci când eu îmi făceam griji că nu mai am grețuri matinale. Probabil era obișnuită cu comportamentul multor gravide și cu virajele acestora între speranță și frică.

Două zile mai târziu, în timpul turei de noapte, am început să sângerez. Cheaguri mari, de un roșu aprins inundau toaleta. Unul dintre ele, cel mai mare, dar mult mai mic decât cel din sufletul meu, știam că este sacul yolk. L-am studiat atent în closet, căutând embrionul, timp în care hainele mi s-au umplut de sânge. Nu vroiam să trag apa căci știam că acolo este copilul meu.

Lista lucrurilor pe care nu le înțeleg legate de oprirea în evoluție a sarcinii mele este foarte lungă, iar lista întrebărilor începe cu „de ce” și se termină cu „oare mi se va mai întâmpla?”.

&

„Avortul spontan este o situație foarte comună – una din cinci sarcini se opresc în evoluție”, spune Arri Coomarasamy, profesor de ginecologie la Universitatea Birmingham.

Una din cinci sarcini este adesea notată. Uneori se întâmplă să fie una la patru sarcini, iar asta pentru că multe avorturi spontane nu sunt notate nicăieri. Multe apar chiar înainte ca femeia să-și dea seama că este însărcinată, iar 85% dintre sarcinile oprite în evoluție se întâmplă în primele 12 săptămâni.

Un studiu recent efectuat pe 6.000 de femei a demonstrat că două treimi dintre ele, cu greu pot vorbi despre acest subiect. Același femei au declarat că nu au putut vorbi despre asta nici cu cele mai bune prietene, iar o treime au simțit că nu pot povesti ce simt nici măcar partenerului de viață.

A găsi susținere rămâne cea mai mare provocare a unei femei care a trecut printr-un avort spontan.

Pentru mine a fost important să vorbesc, însă nu am vorbit niciodată despre cum s-a întâmplat exact, mai ales că prietenele mele cele mai apropiate au abordat subiectul cu „și eu am trecut prin asta” sau „și mie mi s-a întâmplat”.

Durerea mea fizică a fost suportabilă iar sângerarea s-a oprit după vreo săptămână. Avortul meu spontan a fost natural și complet. În urma ecografiei, nu mai exista aproape nici o dovadă că acolo a fost o sarcină. Alte femei nu sunt atât de norocoase și au nevoie de atenție medicală pentru a se recupera.

&

Lizzie Lowrie a suferit șase avorturi spontane, toate în primul trimestru. De fiecare dată a avut nevoie de îngrijiri medicale și de fiecare dată a întâlnit și oameni extraordinari, dar a avut parte și de multe neplăceri.

Mi-a povestit despre ultimul avort spontan, la 10 săptămâni și am rămas șocată. A optat pentru gestionarea medicală a avortului ce presupune administrarea unor medicamente care permit dilatarea colului pentru eliminarea completă a țesutului rămas. ”A fost îngrozitor. A fost extrem de dureros. Și eram în același loc cu alte femei care făceau același lucru. Groaznic”.

Aproximativ 1% dintre cuplurile din Marea Britanie suferă de avorturi spontane recurente. Asta înseamnă pierderea unei sarcini de mai mult de trei ori consecutiv.

Emma Benjamin a avut câteva sarcini oprite în evoluție, dar încă își amintește teroarea primeia. „M-au trimis pus și simplu acasă fără să-mi spună nimic. Am ajuns sângerând, purtând cu mine cele mai îngrozitoare dureri menstruale. Nu știam ce avea să mi se întâmple, de ce sângeram, ce trebuie să fac”.

Ce rămâne după un avort spontan?

A rupe tăcerea este crucial. Cercetătorii au demonstrat că o treime dintre femeile care merg la specialist după un avort spontan suferă de depresie clinică. Mai mult decât atât, atât femeile cât și partenerii lor suferă de anxietate câteva luni bune după ce o sarcină s-a oprit în evoluție.

Tulburările post traumatice, cele obsesiv compulsive și stresul, au apărut în mai multe studii efectuate pe femei care au suferit un avort spontan.

Odată, aceste lcururi m-ar fi surpins. Nu și acum. Trei luni după avortul spontan, mă lupt să văd experiența mea în perspectivă. Încă mai sunt zile în care simt o umbră asupra mea și o tristețe cruntă ce nu vrea să dispară.

Abia după conversația cu Lowrie am realizat că aceste emoții reprezintă de fapt jalea. Și ea era confuză, până ce un specialist i-a deslușit starea prin care trecea.

„Am crezut că jelești o persoană pe care ai întâlnit-o cândva și ai pierdut-o, o persoană cu care ai vorbit, sau un copil pe care l-ai ținut în brațe. Nu știam nimic despre jale”

Benjamin a fost de acord: Obișnuiam să gândesc că există lucruri mult mai grave ce se pot întâmpla în viața oamenilor…Mă simțeam cumva vinovată pentru că jeleam. Însă, în capul meu plănuisem nașterea acestui bebeluș”.

Partea a acestei suferințe este acest „De ce?”. Multor femei care trec prin unul sau mai multe avorturi spontane li se spune să se liniștească o perioadă pentru că „nu a fost să fie”. Societatea pare să accepte soarta. Însă femeile se simt mai bine dacă primesc informații mai precise. Multe femei nu primesc niciodată un motiv, chiar dacă li se fac teste pentru posibile explicații, asta deoarece încă există lacune mari în știința aceasta.

&

Acele anomalii genetice nespecifice pe baza cărora se pun cele mai multe dintre avorturile spontane, au o mulțime de posibile cauze. Riscul de avort spontan crește cu 50% la femeile de peste 40 de ani, în comparație cu cele de 20 și ceva de ani. În afară de vârstă, alți factori de risc sunt obezitatea, fumatul, consumul de droguri, alcoolul și consumul excesiv de cofeină.

Există și o serie de alte potențiale cauze: anomalii uterine sau ale colului, defecte genetice moștenite de la părinți, dezechilibre hormonale, sindromul ovarelor polichistice, o serie de infecții și așa mai departe.

Unele femei care au suferit mai multe avorturi spontane pot avea anticorpi în sânge ce previn fixarea corespunzătoare a sarcinii sau cauzează apariția cheagurilor de sânge în placentă. Doze mici de aspirină ajută la subțierea sângelui și ajută la ducerea la termen a unei sarcini.

Toate femeile care au pierdut o sarcină au speranța că se va găsi o soluție și un tratament și pentru ele. Lowrie încă mai încearcă să devină mamă pentru prima dată.

&

Jan Brosens este profesor de obstetrică și ginecologie la Universitatea Warwick. El este de acord că acum cunoștințele noastre medicale sunt foarte firave în legătură cu motivul opririi în evoluție a unei sarcini, iar testele curente sunt în mare parte o pierdere de vreme. „Pe majoritatea celor din clinică îi poți testa până te vei face albastru la față și nu vei găsi nimic. Dar și mai important, dacă ai un pacient al cărui test a ieșit pozitiv, vei vedea că același rezultat l-am mai avut și alte 50 – 100 de femei care nu au în istoric un avort spontan”.

Cu alte cuvinte, testele nu sunt destul de specifice pentru a identifica cauza unui avort spontan recurent. Brosens crede că vom face progrese mai mari dacă ne schimbăm modul de a gândi legat de oprirea în evoluție a unei sarcini.

&

Astăzi, după numai o sarcină oprită în evoluție, statisticile spun că am 80% șanse ca următoarea mea sarcină să fie un succes. Pe de altă parte, am fost îngrijorată că avortul spontan prin care am trecut a fost rezultatul a ceva ce ar putea să facă să pierd o nouă sarcină. Pur și simplu nu știu și același lucru este valabil pentru cele mai multe dintre femei care trec prin experiența unui avort spontan, indiferent că se află la primul sau la al 15-lea.

Întrebările științei moderne ne-au obișnuit cu explicații medicale și diagnostic. Femeile cu care am vorbit, Emma Benjamin și Lizzie Lowrie, sunt unele dintre prietenele mele și împărtășesc sentimente similare de frustrare. Ne așteptăm ca medicii să descopere ce nu e bine la noi și să ne ofere ceva cu care să tratăm problema. Credem că ne vom simți mai bine dacă se întâmplă.

Pentru o parte dintre femeile care au trecut printr-un avort spontan, întrebarea „de ce?” încă mai bântuie. Lowrie nu a renunțat la a avea un copil al ei, însă a luat în considerare faptul ca s-ar putea să nu se întâmple niciodată. „Voi încerca în continuare fără să mă mai întreb de ce. O viață micuță s-a oprit, dar a mea merge înainte”.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație