„Am luat 25 de kg în sarcină!” Ce se întâmplă cu organele interne ale gravidei

organele-interne-ale-mamei-totul-despre-mame

Nu știu cum sunteți voi, însă eu îmi amintesc perfect ultimul trimestru de sarcină când sforăiam ca o drujbă și horcăiam chiar și atunci când stăteam liniștită pe canapea și mă uitam la televizor. Aveam tot corpul deformat, nu din cauza sarcinii ci din cauză că mâncam cât un batalion de soldați înfometați. Nu puteam să urc până la etajul doi fără să mă opresc din trei în trei trepte și gâfâiam și atunci când căram o pâine.

De fiecare dată, explicația era aceeași: copilul a crescut mult, iar organele mele interne nu mai au loc. „De aceea respir atât de greu și am reflux gastric, căci da, cel puțin la al doilea copil am avut cele mai cumplite arsuri”, spuneam eu.

La fiecare consult, îi spuneam medicului că mă simt foarte bine, obosesc puțin cam repede, dar nimic semnificativ, totul de frică să nu îmi facă morală că m-am îngrășat prea mult.

Recent am stat de vorbă cu Dr. Ruxandra Dumitrescu, medic primar obstetrică-ginecologie care mi-a spus că oricum organele interne ale mamei în timpul sarcinii își modifică locul și mi-a explicat pas cu pas ce se întâmplă cu corpul unei gravide. (Acum pot, în sfârșit, să recunosc și că cele 25 de kilograme acumulate aveau o mare influență asupra stării mele.)

Organele interne chiar ajung să fie strivite?

Nu chiar strivite, însă înghesuite ar fi cel mai bun cuvânt. Nu degeaba vei simți nevoia să urinezi foarte des (vezica urinară este și ea supusă presiunii), la fel cum nu degeaba vei avea respirația îngreunată, deoarece plămânii migrează în sus și sunt „apăsați” de sarcină.

Ficatul, la rândul său, este împins în sus, stomacul se micșorează, iar inima muncește mai mult (volumul de sânge din corpul tău se dublează pe parcursul sarcinii).

Cum este posibil ca organele tale să migreze?

Ei bine, hormonii speciali de sarcină fac ca toată structura scheletică – plus ligamente și articulații – să se relaxeze și să se înmoaie. Cutia toracică își mărește volumul pentru a face loc organelor, împinse pe durata creșterii uterului.

Ca să înțelegi mai bine ce se petrece în corpul tău în timpul sarcinii, există o animație concepută de cercetătorii de la Muzeul National de Știință și Industrie din Chicago, denumita sugestiv ”Make room for baby” (Fă-i loc bebelușului!) care arată cum se înghesuie organele interne ale mamei în timpul sarcinii pe măsură ce bebelușul din uter crește.

Ți-e frică de kilogramele în plus acumulate în timpul sarcinii? Citește ”Ghidul Headspace pentru mâncatul conștient” și află cum îți poți menține greutatea în cotele dorite fără diete drastice. Detalii AICI.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație