Este sigură vopseaua de păr pentru femeile însărcinate sau care alăptează?

Iulia Mirică
vopseaua de păr gravide
Cele mai multe cercetări, puține la număr, indică faptul că substanțele chimice din vopseaua de păr permanentă și semi-permanentă nu sunt extrem de toxice.

Cele mai multe tipuri de vopsea de păr implică substanțe chimice și coloranți, care le fac pe multe dintre viitoarele mămici să se îndoiască de siguranța lor. Așadar, cât de sigură este vopseaua de păr în timpul sarcinii și alăptării

Cele mai multe cercetări, deși puține la număr, indică faptul că substanțele chimice găsite în vopseaua de păr permanentă și semi-permanentă nu sunt extrem de toxice și pot fi utilizate în timpul sarcinii. În plus, doar mici cantități de vopseaua de păr pot fi absorbite de către piele, iar la făt ajunge o cantitate infimă, care nu este considerată nocivă. Același lucru se aplică și în cazul mamelor care alăptează.

Cu toate acestea, dacă încă eziți în privința folosirii vopselelor de păr obișnuite în timpul sarcinii, există și unele alternative mai sigure, pe care le poți avea în vedere. De exemplu, îți poți face șuvițe, diminuând riscul ca vopseaua de păr să atingă pielea capului la fel de mult. O altă alternativă este reprezentată de soluțiile naturale. În ultimă instanță, te poți consulta cu medicul tău.

„Recomandarea mea este sa evitați mai ales vopseaua cu amoniac. Recomand atât gravidelor, cât și mamelor care alăptează să evite vopseaua. Daca aleg totuși să o facă, să foloseasca produse cât mai naturale, din plante”, recomanda dr. Ana Culcer, medic primar pediatru si doctor in stiinte medicale.

Efectul asupra copilului depinde de chimicalele conținute de vopsea. „Pot apărea afectări hepatice, alergii, anemie, depinde cât sunt de toxice”, mai spune medicul.

Dacă vrei totuși să te vopsești în timpul sarcinii, iată o serie de sfaturi pentru a evita orice risc.

Sfaturi pentru utilizarea 100% sigură a vopselei de păr în timpul sarcinii:

1. Așteptați până după al doilea trimestru pentru a vă vopsi.

2. Asigurați-vă că procesul se desfășoară într-o zonă ventilată. Cel mai bine ar fi să vă programați o vizită la coafor, pentru a evita inhalarea substanțelor chimice, printre care se numără și amoniacul.

3. Nu mențineți vopseaua pe păr mai mult decât scrie pe prospectul acesteia.

4. Clătiți-vă bine cu apă scalpul, după ce ați terminat procesul de vopsire.

5. Preferabil ar fi să purtați un „echipament” de protecție adecvat dacă efectuați vopsirea părului acasă, așa că vă recomandăm folosirea unor mănuși de cauciuc. Sau o vizită la coafor.

6. Urmați îndeaproape pașii menționați pe pachetul de vopsea de păr, pentru a evita efectele adverse.

7. Nu vopsiți niciodată sprâncenele sau genele în timpul sarcinii. Aceasta ar putea duce la o reacție alergică sau la creșterea riscului de infecție din zona ochilor.

Un aspect de reținut este faptul că în timpul sarcinii se poate schimba în mod natural textura părului. De asemenea, sarcina poate modifica modul în care părul reacționează la vopseaua de păr, fie ea permanentă sau semi-permanentă.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa