Ghidul dimensiunilor fătului în timpul sarcinii. Cât ia bebe în greutate în ultima lună de sarcină

Vrei să știi cum crește bebe în burtica ta din prima până în ultima săptămână de sarcină? Nimic mai simplu! Găsești toate aceste informații în articolul următor!

Ramona Dinescu
ghidul-dimensiunilor-fatului-totul-despre-mame
La momentul nașterii, copilul tău va fi cât un pepene verde mare, însă nu de aceeași greutate

În timpul sarcinii, bebelușul parcurge un traseu impresionant, modificându-și greutatea de la o săptămână la alta. Dacă la început este cât o sămânță de mac, spre sfârșitul celor 40 de săptămâni ajunge să cântărească în jur de 3000 de grame și să măsoare aproximativ 40 de centimetri.

Cele 40 de săptămâni de sarcină se calculează din prima zi a ultimului ciclu menstrual, deși concepția are loc cu aproximativ două săptămâni mai târziu. Așadar, o măsurătoare corectă a fătului din burtică poate începe abia în jurul celei de-a patra săptămâni de sarcină.

Ce se întâmplă din momentul conceperii și până la sfârșitul sarcinii este cu adevărat copleșitor de emoționant. Recunosc că la ambele sarcinii am citit și m-am documentat temeinic legat de etapele prin care trece bebelușul și am lăcrimat aproape în fiecare săptămână gândindu-mă la minunea care se dezvoltă în interiorul meu.

Haideți să parcurgem împreună acest traseu emoționant pe care Dr. Ruxandra Dumitrescu, medic primar obstetrică-ginecologie mi l-a descris în amănunt.

Calculator greutate în sarcină pe săptămâni

Săptămâna a 4-a de sarcină

Oul fertilizat, cunoscut sub denumirea de zigot este de fapt acum un conglomerat ce cuprinde 32 de celule, de dimensiunile unei semințe de mac. Este momentul în care celulele se divid în ceea ce urmează să devină organele interne ale copilului și pielea.

Lungimea bebelușului: aproximativ 0,10 centimetri

Greutatea bebelușului: aproximativ 1 gram

Săptămâna a 5-a de sarcină

Ghemotocul de celule seamănă de acum cu un mormoloc și este mare cât un bob de piper. Crearea creierului, a măduvei spinării, a inimii și a vaselor de sânge este în acum în plină desfășurare.

Lungimea bebelușului: aproximativ 0,12 centimetri

Greutatea bebelușului: aproximativ 1,15 grame

Săptămâna a 6-a de sarcină

La acest moment micuțul tău aproape își triplează dimensiunile și este bine protejat de lichidul amniotic. Cu toate acestea, dimensiunile lui nu sunt mai mari decât cele ale unei semințe de rodie.

Lungimea bebelușului: aproximativ 0,32 centimetri

Greutatea bebelușului: aproximativ 1,20 grame

Săptămâna a 7-a de sarcină

Bebelușul tău are acum dimensiunile unei coacăze mici. Mugurii brațelor ce au început să se formeze încă de săptămâna trecută arată ca niște lopețele.

Lungimea bebelușului: aproximativ 1,20 centimetri

Greutatea bebelușului: aproximativ 1,30 grame

Săptămâna a 8-a de sarcină

Bebelușul are acum dimensiunea unei boabe mici de fasole. Încep să se formeze degetele de la mâini și de la picioare. În curând țesutul suplimentar dintre degete se va absorbi lăsând locul degetelor individuale.

Lungimea bebelușului: aproximativ 1,6 centimetri

Greutatea bebelușului: aproximativ 1,30 grame

Săptămâna a 9-a de sarcină

La începutul celei de-a treia luni de sarcină, bebelușul începe să treacă de la stadiul de embrion la cel de fetus și are dimensiunile unei cireșe. Sistemul digestiv și organele reproducătoare sunt formate, însă este mult prea devreme chiar și pentru cel mai experimentat medic să-ți spună dacă vei avea băiat sau fetiță.

Lungimea bebelușului: aproximativ 2,30 centimetri

Greutatea bebelușului: aproximativ 1,9 grame

Săptămâna a 10-a de sarcină

Dimensiunile copilului tău sunt acum cât cele ale celei mai mici clementine. În a zecea săptămână de sarcină, își poate arcui coloana vertebrală, iar ochii, pleoapele și sprâncenele sunt din ce în ce mai dezvoltate.

Lungimea bebelușului: aproximativ 3 centimetri

Greutatea bebelușului: aproximativ 3 grame

Săptămâna a 11-a de sarcină

Bebelușul are acum dimensiunile unei verze de Bruxelles. De acum și până a în a 20-a săptămână de sarcină, va crește de aproximativ 30 de ori în greutate și își va tripla lungimea.

Lungimea bebelușului: aproximativ 4 centimetri

Greutatea bebelușului: aproximativ 7 grame

Săptămâna a 12-a de sarcină

Pentru că te-am obișnuit cu comparațiile între bebelușul din burtica ta și diferite fructe, află că spre sfârșitul primului trimestru de sarcină, fătul va avea dimensiunile unui fruct al pasiunii. Unghiile de la degetele de la mâini și cele de la picioare, precum și oasele sunt în plin proces de formare și un strat fin de păr îi acoperă întreg corpul.

Lungimea bebelușului: aproximativ 5,4 centimetri

Greutatea bebelușului: aproximativ 14 grame

Cât ia bebe în greutate din prima până în ultima lună de sarcină- ghidul dimensiunilor

Săptămâna a 13-a de sarcină

Bebelușul tău minunat va avea acum dimensiunile unei lămâi iar corzile sale vocale încep să se dezvolte.

Lungimea bebelușului: aproximativ 7 centimetri

Greutatea bebelușului: aproximativ 23 grame

Săptămâna a 14-a de sarcină

Pe măsură ce intri în al doilea trimestru de sarcină, copilul tău va atinge dimensiunile unei nectarine. Toate organele sale interne s-au format în primul trimestru, iar de acum și până la naștere se vor maturiza.

Lungimea bebelușului: aproximativ 9 centimetri

Greutatea bebelușului: aproximativ 43 grame

Săptămâna a 15-a de sarcină

Bebelușul tău este acum cât un măr. Creierul său poate controla acum toți mușchii corpului ceea ce înseamnă că se poate mișca. Chiar poate face tumbe! Însă dacă este primul tău copil, cu siguranță nu-l vei simți mișcându-se încă câteva săptămâni de aici înainte.

Lungimea bebelușului: aproximativ 10 centimetri

Greutatea bebelușului: aproximativ 70 grame

Săptămâna a 16-a de sarcină

Micuțul tău își poate suge degetul mare, își poate strânge pumni și are dimensiunile unui fruct de avocado.

Lungimea bebelușului: aproximativ 11,5 centimetri

Greutatea bebelușului: aproximativ 100 grame

Săptămâna a 17-a de sarcină

Acum este momentul în care ai putea să-ți simți bebelușul în burtă atunci când strănută. Probabil a mai făcut-o până acum, însă în aceasta săptămână când atinge dimensiunile unei pere este suficient de mare și puternic ca să-și facă simțită prezența.

Lungimea bebelușului: aproximativ 13 centimetri

Greutatea bebelușului: aproximativ 140 grame

Săptămâna a 18-a de sarcină

Bebelușul tău este în această săptămână de dimensiunile unui cartof dulce, iar degetele sale acum acum amprente unice.

Lungimea bebelușului: aproximativ 14 centimetri

Greutatea bebelușului: aproximativ 190 grame

Săptămâna a 19-a de sarcină

Fătul este de mărimea unui fruct de mango. Picioarele îi sunt mai lungi decât brațele și începând din acest moment îți va oferi suficiente împunsături de salut, la intervale regulate de timp, mai ales dacă te afli la a doua sau a treia sarcină. Femeile ce devin mame pentru prima dată s-ar putea ca încă să nu simtă nimic.

Lungimea bebelușului: aproximativ 15 centimetri

Greutatea bebelușului: aproximativ 240 grame

Săptămâna a 20-a de sarcină

La acest moment, copilul tău va măsura cât o anghinare mica. Ar putea avea conturate niște sprâncene foarte subțiri și ceva păr pe scalp.

Lungimea bebelușului: aproximativ 16,5 centimetri

Greutatea bebelușului: aproximativ 300 grame

Săptămâna a 21-a de sarcină

Bebelușul tău are acum lungimea unui morcov mediu, iar pielea sa răspunde la atingere. Dacă apeși pe burta ta cu un deget, el ar putea să se ferească sau să împingă înapoi.

Lungimea bebelușului: aproximativ 20 centimetri.

Greutatea bebelușului: aproximativ 360 grame.

Săptămâna a 22-a de sarcină

Bebelușul din burtica ta este cât un fruct de papaya, iar plămânii lui se dezvoltă cu rapiditate, adică încep să producă proteina care îl va ajuta pe cel mic să respire independent în momentul în care se va naște.

Lungimea bebelușului: aproximativ 27 centimetri

Greutatea bebelușului: aproximativ 430 grame

Săptămâna a 23-a de sarcină

În această săptămână, copilul din burtica ta atinge dimensiunile unei vinete. creierul și auzul se dezvoltă pe zi ce trece, iar cel mic începe să-ți recunoască vocea.

Lungimea bebelușului: aproximativ 29 centimetri

Greutatea bebelușului: aproximativ 500 grame

Săptămâna a 24-a de sarcină

Acum bebelușul tău are lungimea unui știulete de porumb. Nările sale încep să se deschidă pentru a exersa respirația, iar la ecograf pare că le mișcă ca și cum ar respira însă, de fapt inhalează lichid amniotic în locul aerului.

Lungimea bebelușului: aproximativ 30 centimetri

Greutatea bebelușului: aproximativ 600 grame

Săptămâna a 25-a de sarcină

În această săptămână cele mai multe gravide află cu exactitate sexul viitorului bebeluș care atinge dimensiunile unui dovleac mic. Este momentul în care cel mic devine din ce în ce mai puternic, se poate întinde și poate apuca cordonul ombilical. Poate chiar să scoată limba.

Lungimea bebelușului: aproximativ 33 centimetri

Greutatea bebelușului: aproximativ 680 grame

Săptămâna a 26-a de sarcină

La această vârstă bebelușul atinge lungimea unui dovlecel. Genele și sprâncenele sunt foarte bine conturate, iar pe scalp pare să aibă din ce în ce mai mult păr.

Lungimea bebelușului: aproximativ 35 centimetri

Greutatea bebelușului: aproximativ 770 grame

Săptămâna a 27-a de sarcină

Wow! Bebelușul tău are acum dimensiunile unei conopide. La această vârstă este capabil să distingă vocea ta de cea a tatălui său. Impresionant, nu?

Lungimea bebelușului: aproximativ 36 centimetri

Greutatea bebelușului: aproximativ 875 grame

Săptămâna a 28-a de sarcină

Spre sfârșitul acestei săptămâni copilul din burtica ta va ajunge la dimensiunile unui dovleac mai mic și va începe să deschidă ochii și să clipească.

Lungimea bebelușului: aproximativ 37 centimetri

Greutatea bebelușului: aproximativ 1000 grame

Săptămâna a 29-a de sarcină

Vei fi de-a dreptul impresionată când vei afla că de aici înainte cel mic crește văzând cu ochii în burtica ta. Astfel, la sfârșitul celei de-a 29 săptămâni de sarcină va fi de dimensiunile unui dovleac de plăcintă, dintr-acela lunguieț și destul de mare. Pielea sa este încă ridată, însă cu fiecare zi ce trece el acumulează grăsime ce va umple pliurile pielii.

Lungimea bebelușului: aproximativ 38 centimetri

Greutatea bebelușului: aproximativ 1150 grame

Cât iei în greutate în sarcină (tabel).

Săptămâna a 30-a de sarcină

Acum bebelușul tău are dimensiunile unei verze destul de mari. Își petrece timpul în cicluri de somn și de veghe și vei observa că după 30-90 de minute de moțăială te va împunge ca să te atenționeze că s-a trezit. Interesant va fi că nu va avea neapărat aceleași ore de somn cu ale tale și este foarte posibil atunci când îți va fi ție somnul mai dulce, el să te lovească pentru că are chef de zbenguială.

Lungimea bebelușului: aproximativ 40 centimetri

Greutatea bebelușului: aproximativ 1300 grame

Săptămâna a 31-a de sarcină

În această săptămână, bebelușul tău va fi la fel de lung precum o legătură de ceapă verde și va începe să își sporească puțin ritmul de creștere în greutate.

Lungimea bebelușului: aproximativ 41 centimetri

Greutatea bebelușului: aproximativ 1500 grame

Săptămâna a 32-a de sarcină

Bebelușul atinge acum dimensiunile unei verze chinezești. Impresionant este cum va începe să aibă preferințe alimentare dintre ceea ce alegi tu să mănânci și asta deoarece papilele lui gustative sunt destul de dezvoltate. Nu uita că ceea ce mănânci tu ajunge și la el, măcar ca aromă, deoarece încă se hrănește cu lichid amniotic.

Lungimea bebelușului: aproximativ 42 centimetri

Greutatea bebelușului: aproximativ 1700 grame

Săptămâna 32 de sarcină ce lună este?

Dacă ești însărcinată în 32 de săptămâni, te afli în luna a 8-a de sarcină. Peste o lună îți vei ține bebelușul în brațe.

Săptămâna a 33-a de sarcină

În această săptămână, poți spune că ai un ananas în burtică, deoarece cam astea sunt și dimensiunile copilului tău. Lanugo, acel păr fin care îi acoperea tot corpul și care îl ajuta să se încălzească pe măsură ce se dezvolta, începe să dispară, însă nu e de mirare să mai aibă unele zone acoperite cu păr chiar și la naștere.

Lungimea bebelușului: aproximativ 43 centimetri

Greutatea bebelușului: aproximativ 1900 grame

Săptămâna a 34-a de sarcină

Bebelușul tău va atinge acum dimensiunile unui pepene galben, dar unul dintre aceia destul de mari. Oasele sale sunt pe deplin dezvoltate, motiv pentru care își poate întoarce capul (și o va face atunci când sesizează o sursă de lumină sau zgomot), face piruete și își mișcă corpul dintr-o parte într-alta.

Lungimea bebelușului: aproximativ 44 centimetri

Greutatea bebelușului: aproximativ 2200 grame

Săptămâna a 35-a de sarcină

Spre sfârșitul celei de-a 35-a săptămâni de sarcină, copilul tău va atinge dimensiunile unui pepene verde mic. Și pentru că acum începe să se pregătească de naștere, s-a așezat deja cu capul în jos.

Lungimea bebelușului: aproximativ 45 centimetri

Greutatea bebelușului: aproximativ 2400 grame

Săptămâna a 36-a de sarcină

Ca să mai lăsăm legumele și fructele, ei bine, bebelușul tău este acum de dimensiunile unei mingi de rugbi. Deja stratul de grăsime de sub piele este destul de consistent și arată ca un mic omuleț.

Lungimea bebelușului: aproximativ 46 centimetri

Greutatea bebelușului: aproximativ 2650 grame

Cât crește bebe în ultima lună de sarcină? Citește cu atenție informațiile din ultimele 4 săptămâni!

Săptămâna a 37-a de sarcină

Din acest moment cel mic nu prea mai are loc în uter, motiv pentru care nu va face altceva decât să se întindă și să se arcuiască, lucru pe care îl vei simți din plin în locul loviturilor cu care te-a obișnuit.

Lungimea bebelușului: aproximativ 47 centimetri

Greutatea bebelușului: aproximativ 2800 grame

Săptămâna a 38-a de sarcină

Conexiunile neuronale sunt deja dezvoltate la nivelul creierului bebelușului, ceea ce îl va ajuta să înghită și să doarmă bine imediat după naștere.

Lungimea bebelușului: aproximativ 48 centimetri.

Greutatea bebelușului: aproximativ 3000 grame.

Săptămâna a 39-a de sarcină

De acum bebelușul tău atinge dimensiunile unui pepene verde de mărime medie, iar substanța aceea cremoasă și albă numită vernix începe să-i acopere corpul luând locul părului fin numit lanugo.

Lungimea bebelușului: aproximativ 49 centimetri

Greutatea bebelușului: aproximativ 3300 grame

Săptămâna a 40-a de sarcină

La momentul nașterii, copilul tău va fi cât un pepene verde mare, însă nu de aceeași greutate. Chiar dacă te aștepți să naști zilele acestea, nu te îngrijora dacă cel mic decide să mai stea puțin în burtica ta, locul în care el se simte cel mai confortabil. Mulți bebeluși se lasă așteptați, iar răbdarea ta va fi răsplătită. Până atunci odihnește-te cât poți de mult căci te așteaptă o perioadă destul de obositoare după naștere.

Lungimea bebelușului: aproximativ 50-53 centimetri

Greutatea bebelușului: aproximativ 3500 – 4000 grame

Dacă ești gravidă, îți recomandăm să citești și aceste articole: 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa