Ai pus cheile în frigider și nu le găsești? Iată explicația științifică pentru care gravidele au probleme cu memoria

Ramona Dinescu

Pregnancy brain este denumirea în engleză pentru perioadele acelea din timpul sarcinii în care avem lipsuri de memorie. Este reală sau nu această situație?

După un moment în care ai avut un lapsus, ai putea auzi o altă mămică spunându-ți: e normal să se întâmple asta în timpul sarcinii. Americanii au stabilit și un termen pentru aceste situații: pregnancy brain.

În timp ce modificările fizice din timpul sarcinii sunt vizibile cu ochiul liber, există și unele schimbări subtile la nivel mental care pot fi relaționate cu graviditatea.

Termenul „pregnancy brain” se referă la acele momente de uitare pe care uneori le experimentează femeile gravide. Chiar dacă dovezile acestei condiții sunt în mare parte anecdotice, există motive pentru a crede că stresul din sarcină poate afecta memoria.

De ce apare pregnancy brain?

Specialiștii de la healthywomen.org consideră că cel mai evident motiv pentru care poți uita unele lucruri simple, precum cea mai bună rută până acasă de la magazin sau ziua de naștere a partenerului tău, este acela că ești prea obosită sau prea preocupată să te pregătești pentru sosirea bebelușului, situații care îți pot distrage atenția.

În plus, nivelul crescut de progesteron din organism poate fi cauza pentru care îți pierzi cheile sau ratezi o întâlnire. Hormonul acesta poate cauza dureri de cap, schimbări de stare sau oboseală și ar putea fi un alt motiv pentru care nu reușești să-ți amintești anumite lucruri. Această afirmație poate fi adevărată mai ales dacă toate aceste lucruri ți se întâmplă în primul trimestru, când progesteronul cunoaște cel mai ridicat nivel.

Graviditatea poate avea și avantaje pentru creier

Un studiu efectuat la Marea Britanie la o universitate de renume în psihiatrie, sugerează că femeile experimentează unele îmbunătățiri semnificative ale abilităților cognitive în timpul sarcinii. Printre beneficii se pot număra îmbunătățirea abilității de a citi emoțiile celorlalți pe baza expresiilor faciale. Autorii studiului susțin că acest lucru reprezintă de fapt o defensivă de protecție deoarece ar putea spori capacitatea femeii de a detecta persoanele care ar putea fi o amenințare.

Cu toate acestea, studiul indică faptul că abilitatea de a recunoaște emoțiile poate însemna că femeia gravidă este mult mai predispusă la anxietate din moment ce această stare este asociată cu citirea expresiilor faciale cu acuratețe.

Pregnancy brain este în continuare sub atenția cercetătorilor

Chiar dacă este dificil să pui o etichetă rapidă asupra memoriei maternale, cercetătorii de la Chapman Univeristy au scris o scrisoare către Current Directions in Psychological Science care rezumă ceea ce știm despre creierul femeii în timpul sarcinii și subliniază ceea ce noi nu facem.

Sarcina este o perioadă critică pentru dezvoltarea sistemului nervos central al mamelor. Cu toate acestea nu știm nimic despre el. Expunerea la hormonii prenatali este esențială pentru pregătirea creierului pentru maternitate, iar aceste chimicale sunt de asemenea importante pentru dezvoltarea fetală”.

Dacă te trezești uitând lucruri în sarcină…

Vestea bună este că femeile care experimentează pregnancy brain de obicei își recapătă memoria după naștere. Însă dacă te trezești că pe termen lung ai probleme în a-ți aminti lucrurile pe care le știai, sunt câteva sfaturi pe care le poți urma.

În primul rând încearcă să te odihnești bine noaptea, iar camera în care dormi trebuie să fie curată, aerisită și liniștită, fără televizor, computer sau alte device-uri.

În plus, a urma o dietă echilibrată poate face diferența între un cap limpede și o memorie tulbure. Fă exerciții fizice și hidratează-te căci toate au legătură unele cu altele.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa