Schimbările de temperament în sarcină. Cum le faci față?

Ramona Dinescu

Schimbările de temperament în cazul femeilor însărcinate sunt asemănătoare cu cele ale copiilor și cel mai adesea sunt puse pe seama hormonilor.

”Mi-e foarte foame! Dar dacă mă îngraș? Ce dacă mă îngraș? Nu sunt însărcinată în fiecare zi. Dar oare e sănătos ce mănânc? Dacă nu o să mă mai iubești apoi? Eeee, mă iubești oricum și o să mă iubească și copilul”. Acesta e un monolog ce poate dura maxim 2 minute timp în care o gravidă poate trece de la plâns la râs, de la o stare de mulțumire la una de panică mai repede decât i se plimbă gândurile prin minte.

Sunt sigură că multe dintre mame înțeleg perfect, căci eu, deși mă laud că sunt suficient de rațională de obicei, în timpul sarcinii am avut nenumărate schimbări bruște de temperament, am avut o mulțime de toane ce se schimbau de la un minut la altul. Uneori, la sfârșitul unei furtuni cauzată de nimic, îmi aminteam cum m-am comportat și îmi era rușine de mine. Mă purtam adesea ca o „nevastă” adevărată, așa cum niciunui bărbat nu-i place. Parcă nu eram eu. Apoi, încercam să mă scuz, acuzând hormonii.

Una dintre „bucuriile” sarcinii este această schimbare bruscă de temperament: acum poți râde din tot sufletul, iar în minutul următor poți plânge cu lacrimi amare, fără să ai vreun motiv serios, de foarte multe ori fără nici un motiv.

Din păcate, aceste schimbări de „mood” nu sunt experimentate numai de femeile însărcinate, ele pot afecta și viitorul tată, precum și copiii care asistă la astfel de scene. Toți din jurul tău pot fi afectați și se pot purta în consecință.

De ce apar schimbările de temperament?

Schimbările de temperament apar de obicei în timpul primului trimestru de sarcină, pe măsură ce nivelul hormonilor din corpul femeii începe să crească. Nivelul hormonal poate fi în scădere în trimestrul al doilea de sarcină, însă va reveni în forță la aceeași valoare în timpul ultimului trimestru de graviditate, pe măsură ce se apropie nașterea, susține Dr. Ruxandra Dumitrescu, medic primar obstetrică-ginecologie.

Pentru acele femei care sunt pentru prima dată însărcinate, gândul că urmează să intre în travaliu și să nască, precum și acela că vor fi responsabile de creșterea și fericirea unei alte ființe umane, poate duce la multiple frici, chiar la teroare.

Unele femei par că sunt cu capul în nori pe toată perioada sarcinii, altele plâng mai tot timpul în timp ce altele se trezesc râzând aproape continuu, fără prea multe motive. Angelina Jolie a mărturisit într-un interviu că aproape toată sarcina nu s-a oprit din chicotit.

Chiar dacă aceste schimbări bruște de temperament sunt absolut normale pe perioada sarcinii, dacă simți că nu te comporți normal sau dacă este ceva ciudat în aceste schimbări de comportament, nu strică să vorbești cu medicul tău și să-i ceri sfatul în legătură cu ce ai putea face în acest sens. În foarte puține cazuri, schimbările bruște de temperament pot masca foarte bine o depresie prenatală. În cele mai multe cazuri, un medic îți poate prescrie un tratament ce te va face să te simți mai bine, adică să te simți din nou tu.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa