Cum treci de durerea de a-ți pierde copilul. Povestea lui Everly, fetița care a murit în pântecul mamei

Anca Vlad
durerea de a-ti pierde copilul

Aducerea unui copil pe lume este o experiență dureroasă, dar plină de satisfacții. Îți ții în brațe bebelușul, te uiți în ochii lui frumoși și îi admiri degețelele. Totul e perfect! Acum imaginează-ți că te duci acasă cu mâinile goale și că nu-ți vei mai îmbrățișa niciodată pruncul. Acest coșmar, de a-ți pierde copilul, este o realitate prin care trec unu la sută din femeile însărcinate. Allysa Bilello este una dintre ele.

Vestea devastatoare

Allysa a avut ceea ce se numește „o sarcină ca la carte”. A avut grijă ce mănâncă și a făcut tot ce i-a spus medicul care a supravegheat-o, iar bebelușul ei se dezvolta normal și arăta foarte bine.

În timpul celei de-a 35-a săptămâni de sarcină i s-a părut că micuțul e prea liniștit. Fusese un copil liniștit și până atunci, dar Allysa a avut un presentiment ciudat atunci când fetița nu s-a mișcat nici după cină, moment al zilei când era mai activă. Împreună cu soțul ei, Greg, s-a dus la spital în noaptea aceea. După ce a fost consultată de trei medici și i s-a făcut ecografie, cuplul a primit vestea devastatoare: inima micuței s-a oprit!

Allysa trebuia să nască bebelușul mort și cei doi soți s-au dus acasă ca să le spună celor trei copii că surioara lor nu va veni niciodată acasă la ei. A fost îngrozitor să le spunem”, mărturisește Allysa. „Nu credeam că inima mea frântă s-ar putea rupe în bucăți și mai mici”. Apoi, familia a ales numele micuței care pleca direct la cer: Everly Faith Bilello.

Everly a venit pe lume, dar nu așa cum au crezut părinții timp de 9 luni

Copiii i-au sărutat pântecul mamei ca să-și ia rămas-bun de la surioara lor, după care Allysa și Greg s-au întors la spital. Femeia a fost în travaliu timp de 37 de ore.

„Eram atât de furioasă și de supărată, încât trupul nu m-a ajutat”, își amintește Allysa. Acum, privind înapoi, e recunoscătoare pentru orele de travaliu, deoarece a avut timp să proceseze tot, să pună întrebări și să jelească. „Trebuia să renunț la aparența de curaj. Simțeam nevoia să plâng, să suspin și să țip în spatele ușilor închise. Aveam nevoie de cele 37 de ore în care să jelesc împreună cu soțul meu, de 37 de ore împreună cu Everly”.

Fetița a venit pe lume cu cordonul omblilicat înfășurat în jurul trupului, acesta fiind motivul care a dus la decesul ei. ”Tăcerea era asurzitoare”, spune Allysa, care-și amintește că, atunci când medicul i-a dat copilul în brațe i-a spus: „Ține minte că tu nu ai greșit cu nimic!”.

Femeia și-a sărutat plângând copilul și în clipa aceea a fost copleșită de un sentiment apăsător de vină. În sinea ei știa că nu făcuse nimic greșit, dar nu putea scăpa de emoțiile negative.

Allysa și Greg au plecat acasă cu mâinile goale. S-au dus să pregătească funerariile și să cumpere primul și ultimul costumaș al fetiței lor. Inițial, Greg a vrut să se ocupe singur de tot, dar Allysa a insistat să meargă cu el. „Nu avem să-i cumpăr hăinuțe de Crăciun, rochie de bal sau de mireasă. Acesta este primul, ultimul și singurul costumaș pe care urma să-l aleg pentru ea”.

Allysa vorbește despre durerea de a-ți pierde copilul

Vinovăția pe care a simțit-o în ziua nașterii a copleșit-o mult timp după aceea. Se întreba tot timpul „cum ar fi fost dacă”, întrebându-se dacă ar fi putut face ceva și dacă ar fi salvat-o dacă ar fi mers mai devreme la medic.

Sentimentul s-a acutizat atunci când ceilalți copii ai lor au început să-și jelească surioara. „Vină, vină, vină! Doar asta simțeam. Deși știam că nu sunt rațională, sentimentul nu dispărea”. La cinci luni după naștere, Allysa a început să se întrebe dacă a jelit destul sau nu a jelit suficient. În tot acest timp, ea a fost ajutată de soț, de familie și de un grup de mame care trecuseră prin aceeași încercare. Ajutorul lor s-a dovedit a fi cel mai important.

În perioada în care a fost însărcinată cu Everly, Allysa și-a imaginat deseori viața ei cu patru copii, iar acum nu-și putea scoate din minte această imagine. „În inima mea va ramâne mereu un gol de 2.700 de grame pe nume Everly. Mă voi întreba mereu ce fel de om ar fi devenit”.

Trista mamă a păstrat vie memoria fiicei ei dar, la cinci luni după incidentul care i-a schimbat viața, a început să pună lucrușoarele copilei într-o „cutie a umbrei”. Fizic i-a fost ușor, psihic însă a fost epuizant.

Povești ca ale Allysei sunt mai multe decât s-ar crede. În SUA, de exemplu, 24.000 de mii de bebeluși se nasc morți în fiecare an. Asta înseamnă că sunt de zece ori mai mulți decât cei care-și pierd viața din cauza Sindromului Morții Subite a bebelușului. Sunt femei care se închid în ele și nu vor să vorbească despre traumatizanta experiență, în timp ce multe consideră că este terapeutic pentru ele și pentru altele aflate în aceeași situație să-și spună povestea pe site-urile de socializare sau în media, ca și Allysa. „Mă gândesc la tine în fiecare zi și-mi doresc să fi fost lângă mine”, spune femeia pe un astfel de blog.

Dacă ai trecut printr-o astfel de experiență, amintește-ți că nu ești singură și că sunt oameni care te pot ajuta să accepți ce s-a întâmplat ca să poți merge mai departe.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa