Helping Hands, colac de salvare pentru părinții cu prematuri

Diana Frazzei | Totul despre mame
Diana Frazzei, psiholog

„Asistăm părinții de prematuri oferindu-le înțelegere pentru tumultul sufletesc cu care se confruntă”

Diana Frazzei, psiholog, membru fondator al Institutului pentru Studiul şi Tratamentul Traumei, dar și un umăr de încredere în cadrul programului Helping Hands, ne spune punctul de vedere al psihologului :

Primește cele mai utile articole de parenting direct la tine în Inbox

sau
Înscrie-te cu Facebook

Ce se întâmplă cu psihicul unei femei care naște prematur? Care sunt principalii „monștri” care o atacă?

Diana Frazzei: Bucuria mamei care tocmai a născut prematur poate fi tulburată de multe griji, însă întâlnim des teama că bebelușul nu va supraviețui, iar această teamă poate fi împărtășită și de tată, și de alți membri ai familiei. În plus, mamele par să mai ia suplimentar asupra lor și „vina” că au născut prematur. Fiecare are câte una sau mai multe teme pentru care se simte vinovată: o pastilă luată în timpul sarcinii, familia ei de origine are istoric de prematuritate etc. Asemenea gânduri ajung să fie repetitive și, evident, fără răspuns sau soluție. Gândurile cheltuie resursele de energie ale mamei și îi creează sentimentul că nu este o mamă bună. Este puțin probabil ca un singur factor să fi cauzat nașterea prematură, însă, chiar și admițând prin absurd că mama ar fi contribuit cu ceva la situație, este mai important ca, în prezent, să fie disponibilă sufletește, să fie încrezătoare în deciziile ei, să aibă cutezanță pentru ea însăși și familie. Sperăm să ajutăm mamele să vadă și ele lucrurile astfel.

Care sunt riscurile dezvoltării unei tulburări psihice în cazul mamelor de prematuri? Există date statistice pentru țara noastră din acest punct de vedere?

Diana Frazzei: Din câte știm, nu există date pentru populația românească, însă cu ocazia proiectului Helping Hands, Institutul pentru Studiul şi Tratamentul Traumei, ISTT, va începe o cercetare de amploare, care să ofere date reprezentative. La nivel internațional se cunoaște că părinții cu nou-născuți internați la terapie intensivă au o stare psihică mai proastă decât a celorlalți părinți. De exemplu, mamele pot fi deprimate, adică resimt o tristețe adâncă, dezamăgire, nu mai văd posibilități de ieșire din situație și se învinovățesc excesiv. Îngrijorarea crește frecvent, ajungând în extrem să fie o teamă generalizată, însoțită de neliniște sufletească permanentă și resimțită în corp prin: agitație, incapacitatea de a se mai relaxa și de a se odihni. În paralel, mintea pare confiscată de amintiri legate de nașterea propriu-zisă sau alte intervenții neplăcute. Amintirile pot reveni involuntar, pe neașteptate, sau chiar în vise, chiar la mult timp după naștere. Când amintirile neplăcute se însoțesc de vinovăție, atunci sufletul mamei devine frecvent torturat. Exprimarea emoțiilor devine exagerată la unii părinți. Alte mame, însă, descriu o amorțire emoțională, ca și cum nu ar mai putea simți nimic, nici măcar iubire pentru copiii lor. Acest lucru este de neînțeles pentru o societate care așteaptă ca mamele să manifeste automat „instinct matern” și mama poate ajunge să fie judecată pentru defecte de caracter, când în fapt ea este puternic afectată de traumă. Atât mamele, cât și tații devin mai stresați cu ocazia acestui eveniment de viață și, prin urmare, vor încerca să-i facă față așa cum știu ei mai bine. Din păcate, uneori asta înseamnă pentru unele persoane exacerbarea unor dependențe (de exemplu, creșterea consumului de alcool, tutun). Toate simptomele enumerate mai sus se găsesc în tabloul clinic al tulburării de stres posttraumatic. De aceea, în cazurile în care simptomele sunt mai puternice și persistă mai mult timp, se poate spune că nașterea prematură este o naștere traumatică. Uneori, în lipsa unui ajutor eficient, aceste simptome persistă pe termen lung și afectează viața mamei, a copilului și a întregii familii. Din fericire, aceste simptome pot fi surmontate.

Care-i primul colac de salvare aruncat mamelor aflate pe culmile disperării?

Diana Frazzei: Tratamentul cu eficacitate dovedită științific este psihoterapia. Dacă disperarea atinge nivelul la care mama are gânduri negre și se teme că ar putea să-și facă rău ei sau să rănească pe altcineva, atunci mama trebuie să consulte de urgență medicul psihiatru și ulterior se poate începe și psihoterapia. Părinții de prematuri pot solicita asistență psihologică specializată prin programul Helping Hands, unde pot fi asistați în ședințe individuale sau de grup de psihoterapie, sau informare, facilitate de către Institutul pentru Studiul și Tratamentul Traumei. De asemenea, fiecare maternitate are medici psihiatri și psihologi clinicieni pregătiți să asiste.

Ce instrumente folosiți în cadrul programului de consiliere?

Diana Frazzei: Unul din modurile prin care asistăm părinții este de a oferi înțelegere pentru tumultul sufletesc cu care se confruntă. Mulți părinți se îngrijorează că nu e „normal” să treacă prin asemenea stări sau să aibă acele gânduri. De aceea, e important să înțeleagă că se găsesc într-o situație excepțională de viață și că reacțiile lor nu vor fi unele obișnuite, dar nu sunt neapărat patologice. Unele metode pe care le folosim îi ajută pe părinți să își calibreze emoțiile și să își restabilească echilibrul. Alte metode au scopul de a-i ajuta să treacă peste dezamăgiri sau regrete legate de sarcină și de nașterea ideale (pe care și le-ar fi dorit) și să își construiască o imagine nouă, realistă, despre familia lor unică, în care găsesc împlinire și unde se bucură de copiii lor care nu sunt „normali” din punct de vedere statistic, dar sunt extraordinari în cele mai frumoase feluri.

Ce rol poate juca familia în depășirea perioadei dificile?

Diana Frazzei: Tatăl copilului (sau partenerul de viață al mamei) joacă un rol foarte important. Vedem azi bărbați mai preocupați de creșterea copiilor și acest lucru este îmbucurător. Tații mai implicați pot fi însă la fel de afectați ca și mama.
În familiile mai tradiționale se consideră că această perioadă e „treaba mamei” și bărbații stau deoparte sau sunt ținuți deoparte. Însă, în acest fel, mama poartă o mare povară, iar tatăl se poate simți neputincios. Această perioadă este o piatră de încercare pentru orice fel de cuplu și poate fi trecută cu bine, dacă partenerii se susțin și se ajută reciproc. De aceea, programele noastre se adresează ambilor părinți. Și ceilalți membri ai familiei au un rol important și îi încurajăm să participe cât mai activ la susținerea mamei sau a cuplului de părinți. Familia poate să dea mai puține sfaturi, să asculte mai mult decât să judece și e de bun augur să dea o mână de ajutor concret: să gătească, să ajute la cumpărături, să stea cu ceilalți copii ai familiei, să ajute la curățenie.

Lămuriți-ne de ce e atât de importantă restabilirea echilibrului emoțional al mamei pentru evoluția prematurului? Explicați-ne cum interferează stresul cu acest proces.

Recomandări



Diana Frazzei: Medicii ne spun că au observat că atunci când mamele sunt mai „stresate” și mai „pesimiste”, copiii au o evoluție mai lentă sau nu le merge atât de bine pe cât s-ar putea. Studiile susțin aceste observații: bebelușii născuți prematur cu mame mai anxioase sau mai deprimate au greutatea mai scăzută la naștere, prezintă un risc clinic neonatal mai mare și stau internați la terapie intensivă mai mult timp. De asemenea, mamele cu anxietate semnificativă percep mai multe dificultăți în a alăpta, fapt ce poate priva bebelușul de laptele matern, cât și de apropierea fizică de mamă. Unele mame cu depresie sau cele puternic afectate de teama că bebelușii ar putea muri au dificultăți în a se apropia fizic de copiii lor. Apropierea fizică de mamă (sau de persoana care îi îngrijește) aduce beneficii spectaculoase bebelușilor născuți prematur în dezvoltarea funcțiilor motorii și la nivel cognitiv.

În ce măsură influențează intervenția psihologului relația părinților cu medicii? Aveți exemple elocvente în acest sens?

Diana Frazzei: Medicii ne descriu că și-ar dori ca părinții să aibă mai multă încredere în personalul medical. Medicii nu pot explica întotdeauna procedurile sau rezultatele investigațiilor pentru că acestea cer o interpretare complexă în baza cunoștințelor de medicină. Alteori cer părinților să aibă răbdare pentru că nu e altceva de făcut decât să aștepte și nici medicii nu pot prezice cursul exact al evoluției copilașilor. Dacă mamele se îngrijorează excesiv și doresc să controleze aspecte care sunt în afara controlului lor, ele pot începe să simtă frustrare și furie și adaugă presiune pe medici și pe ele însele.

Cât timp e bine să fie în contact cu psihologul o familie cu un copil născut prematur?

Diana Frazzei: Atât timp cât familia consideră că își dorește să beneficieze de pe urma acestei colaborări. Ideal ar fi ca părinții să primească informații sau asistare încă din perioada sarcinii, prevenind astfel apariția unor suferințe ulterioare. Un moment critic poate fi și atunci când părinții ajung cu copilul acasă, deoarece le lipsește susținerea personalului medical și pot fi nesiguri sau, în cazul celor care și-au ținut emoțiile în frâu pe perioada spitalizării, să se destindă și să fie „inundați” emoțional. Creșterea copiilor care au fost născuți prematur poate aduce provocări continue, întrucât poate fi nevoie de îngrijire permanentă, tratamente și intervenții chirurgicale sau recuperare psihomotorie. Aceste situații pot fi dintre cele mai solicitante pentru părinți și se poate ajunge la epuizare sau la conflicte. Alți părinți solicită ajutor psihologic pentru consecințele pe termen îndelungat ale traumei. Nu e niciodată prea târziu. În general ținem legătura cu părinții cu care am lucrat și se întâmplă să ne mai întâlnim când mai apar probleme.

În lumina experienței avute în cadrul programului, care sunt principalele recomandări și sfaturi pe care le-ați da părinților care au de îngrijit copii născuți prematur?

Diana Frazzei: Sfaturile cele mai bune le găsim la părinții care trec prin experiență. De exemplu, să aibă grijă de ei înșiși, așa cum spunea o mamă: „Mi-am dat seama că dacă eu nu mă liniștesc, să încerc să dorm, să mănânc, o să fiu obosită și nervoasă când stau cu copilul și nu voiam să fiu așa. Vreau să știe că sunt puternică, așa cum e el”. Un alt sfat este să nu se izoleze, ci să caute sprijin în jur. Există tendința de a ne crede mai puternici dacă străbatem singuri dificultățile, dar tocmai asta ne poate face mai vulnerabili. În realitate, părinții de prematuri spun că au găsit mult ajutor și speranță când au discutat cu alți părinți care au trecut prin situații similare, dacă au apelat la consiliere psihologică sau când au cerut mai clar ajutorul familiei și al prietenilor.

 

Dă speranța mai departe!

Impozitul tău pe venit este deja la stat și nu te costă nimic să completezi și să semnezi un formular și să redirecționezi 2% din sumă către un proiect care chiar merită. Vei contribui astfel nemijlocit la realizarea programelor de recuperare ale copiilor sprijiniți de Asociația Unu și Unu, gemeni și prematuri, care beneficiază de terapie fizică (kinetoterapie, hipoterapie, ABR – Advanced Biomechanical Rehabilitation) și terapie congnitivă (logopedie, terapie ocupațională).

Găsești toate datele aici.

Foto: Fotografii de familie, arhiva personală