La poarta vietii nu este loc de improvizatii. Interviu cu moaşa Melania Tudose

TOTUL DESPRE MAME
moașă

Meseria de moaşă nu-i deloc nouă în România, de sute de ani copiii sunt aduşi pe lume cu ajutorul moaşelor, însă a fost reglementată abia în 2008 printr-o Ordonanţă de Urgenţă, odata cu intrarea ţării noastre în Uniunea Europeană. A fost tardivă această lege pentru cele 5000 de moaşe cărora nu li s-a recunoscuse până atunci importanţa în sala de naşteri, ba chiar pe parcursul sarcinii unei viitoare mame?

Cât de importantă este pasiunea în această meserie şi câtă recunoştinţă primesc femeile care sunt alături de gravide în timpul travaliului? Câţi dintre noi ştim ce face cu adevărat o moaşă?

Am încercat să aflăm mai multe despre aceasta profesie de la doamna Melania Tudose, moaşă cu ani grei de meserie în spate dar care se perfecţionează in fiecare zi.

Totul despre mame: Aveţi o experienţă notabilă, de peste 20 de ani, în meseria de moaşă, şi totuşi, aţi ţinut ţinut să absolviţi şi Facultatea de Moaşe. Care a fost motivaţia dumneavoastră?

Melania Tudose: Da, este adevărat, sunt destul de „ veche” în slujba obstetricală. Ani mulţi am fost asistentă de obstetrică, absolventă a Liceului Sanitar, Baia Mare,  promoţia 1983.  Din toţi aceşti ani, doar 10 i-am petrecut în Sala de Nașteri. Ca să fiu sinceră, la momentul înfinţării Facultății de Moașe în cadrul „UMF Carol Davila”, Bucureşti aveam o vârstă, aveam 40 de ani (echivalentul a două studente) şi doi copii: o fetiţă de 10 ani şi respectiv un băiat de 6 ani. Locuiam, la fel ca şi acum, în Buzău. Am pornit în 2005 la un drum nu tocmai uşor pentru mine şi familia mea, pentru că a trebuit să respect aceleaşi obligaţii şi să răspund la aceleaşi cerinţe ca un student ieşit proaspăt de pe băncile liceului. E drept că mi s-au acordat şi aceleaşi drepturi: am primit cameră la cămin şi am primit şi bursă de merit. De ce am petrecut 4 ani pe trenuri şi am alergat între familie, serviciu şi facultate? Pentru că am sperat ca moaşa din România să fie echivalenta celei din ţările europene cu acelaşi statut şi aceeaşi paletă de competenţe. Altfel spus, am vrut să fiu pregătită după toate standardele moderne actuale petru tot ce înseamnă azi o moaşă în lume (mult mai mult decât practiciana unor manevre manuale). Am terminat Facultatea în 2009 şi meseria de moaşă în adevăratul sens al cuvântului nu a sosit în România nici până acum. Poate cineva a oprit-o la graniţă sau a pitit-o într-un sertăraş ministerial!

Totul despre mame: Cum a început această călătorie în lumea gravidelor? Ce v-a determinat să vă faceţi moaşă?

Melania Tudose: A fost suficient să asist prima naştere şi am înţeles că asta îmi doresc să fac. Momentul venirii pe lume a unui copil  este marcat de o încărcătură emoţională greu de exprimat în cuvinte obişnuite şi pe care doreşti din ce în ce mai mult să o retrăieşti.

Totul despre mame: Credeţi că în România există moaşe care să profeseze ca la carte, sau cel puţin să încerce să o facă dar care sunt impiedicate de sistemul medical?

Melania Tudose: Cred ca cele care îmbrăţişează această meserie trebuie să fie bine pregătite şi responsabile. De aceea s-a impus şi pregătirea superioară. Nu există moaşă ca la carte, există pur şi simplu MOAȘA, atunci când întâlneşti una poţi spune că le-ai văzut pe toate. Este o meserie care nu permite decât perfecţiune. Sunt convinsă că am multe colege care gândesc la fel ca mine şi care practică această meserie, acolo unde li se permite s-o practice, animate de profesionalism, sensibilitate şi multă dragoste. Cele care am ales să abordăm aceste facultăţi având deja o experienţă practică obstetricală destul de mare,  am făcut-o pentru că iubim această meserie şi am dorit s-o facem şi în continuare la standardele cele mai înalte. Puteţi fi convinsă că le-am transmis acest lucru şi colegelor care au venit direct de pe băncile liceului. Este o iubire şi o dorinţă contagioasă!

Totul despre mame: Există câteva lucruri legate de această profesie pe care aţi dori să le faceţi şi nu reusiţi în România?

Melania Tudose: Din păcate, noi ne-am pregătit după standarde europene, dar meseria de moaşă în semnificaţia ei reală în România nu există. Ba mai mult, nefiind promovată, şi obiectul muncii ei va dispărea în curând şi mă refer la naşterea naturală. În multe zone ale ţării se promovează naşterea prin cezariană, poate nu exagerez când spun că omul practic mutilează natura.  Eu lucrez în Maternitatea Buzău şi naşterile naturale le asistăm noi, moaşele, spre deosebire de alte colege (de exemplu, cele din Bucureşti) care nu au voie nici să consulte gravidele. Deşi şi aici procentul de cezariene este foarte mare, mă consider, totuşi, o norocoasă având în vedere că asist cam 150 de naşteri pe an.

În Occident, meseria de moaşă presupune mult mai mult decât activitatea din sala de naşteri: monitorizarea gravidelor pe tot parcursul sarcinii clinic şi ecografic (măsurători simple pot face moaşele care au facut cursuri speciale), educarea acestora pentru sarcină şi naştere, pregătirea pentru postura de mămică, asistarea naşterii şi îngrijirea post-natală a lăuzei şi nou-născutului pe parcursul primei luni.

Pregătirea noastră actuală ne permite să facem şi noi în România acest lucru, dar asta numai dacă statul român ne-ar acorda posibilitatea să ne exercităm meseria la parametrii normali (cum prevede legislaţia europeană) şi ne-ar permite contactul cu gravida în scopul educării ei pentru naşterea naturală. Cu siguranţă nu ne-am mai  confrunta cu acest curent de cezariene la cerere care tinde să excludă cu totul naşterea naturală. Româncele nu ştiu, sau nu mai vor să ştie, că minunatul corp al unei femei a fost construit special pentru naşterea naturală şi că aducerea pe lume a unui copil este un privilegiu acordat numai femeii. Este un act pur, natural, prin care a apărut omenirea şi care deţine şi oferă un  “bagaj emoţional” dumnezeiesc, este practic un cadou divin pe care ele îl refuză pentru o inconştienţă dată de un somn indus artificial. Mi se pare aberant şi paradoxal că statul a cheltuit cu noi, pentru pregătirea noastră, ca apoi să ne abandoneze pe o linie moartă.

Totul despre mame: Dacă nu aţi fi fost moaşă, care credeţi că ar fi fost meseria pe care aţi fi profesat-o?

Iniţial, acum 25 de ani, am bătut la porţile I.A.T.C-ului( Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică), dar n-am avut succes. Îmi plăcea să dau viaţă personajelor. Destinul, însă, a hotărât să particip într-un altfel de mod la construcţia vieţii.  Poate chiar unul mai plin de sensibilitate şi cu mult mai multă responsabilitate. Pe un actor, dacă greşeste o replică, talentul îl ajută şi îi permite să improvizeze aşa încât niciun spectator să nu observe; moaşa n-are voie să greşească deloc pentru că la poarta vieţii nu este loc de improvizaţii, timpul nu poate fi dat înapoi şi legile naturii nu acceptă compromisuri. De aceea, moaşa trebuie să fie o perfecţionistă, dar nu una tehnică (rigidă) ci una măiastră. Să nu uităm că moşitul a fost considerat pe vremuri o artă.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa