Imagini cu momentul magic în care un bebeluş iese din sacul amniotic

Raluca Dumitrică
Sacul-amniotic-totul-despre-mame

Un copil a fost filmat exact când a dat cu nasul de lumea de afară, după ce ieșise din burtica mamei în sacul amniotic intact.

De cele mai multe ori, o naştere prin cezariană are un traseu clar, iar bebeluşul apare pe lume arătând aşa cum arată un nou-născut. Adică ud, roșu şi foarte simpatic! Uneori, însă, o astfel de naştere aduce cu ea şi surprize dintre cele mai plăcute şi mai emoţionante, iar povestea de mai jos, cu un bebe „captiv” încă în sacul amniotic, este una dintre ele!

Un bebeluș de-abia scos din uterul mamei, în urma unei operații prin cezariană, a produs o surpriză de proporții personalului medical, cel mic aflându-se în interiorul sacului amniotic, a cărui membrană era intactă. Totul a fost captat pe camera video şi făcut public. Bebeluşul nu îşi dă seama că nu se mai află în uterul mamei sale şi stă liniştit în sac, mişcându-şi uşor mânuţele strânse în jurul corpului, ba chiar căscând larg, spre uimirea medicului ale cărui mâini protectoare se află în jurul său.

Din sacul amniotic, în lumea cea mare

În filmarea postată de site-ul Popsugar se poate auzi cum doctorii vorbesc limba spaniolă, iar cuvintele lor sunt la fel de emoționante precum imaginile. Aceștia îl salută pe bebeluș și, după câteva secunde în care îl analizează, unul din medici îi taie ușor cu o foarfecă membrana de la sacul amniotic, ceea ce face ca micuțul să iasă din el și să dea cu nasul de oxigenul lumii din jur. Medicii îl întâmpină cu „bine ai venit!”, iar restul doctorilor şi al asistentelor sunt în continuare uimiți, lăsând prin onomatopeele lor să-şi dea frâu acestei surprinderi.

Se mai poate observa în filmuleţul prezentat că bebeluşul are cordonul ombilical înfăşurat în jurul corpului, medicii scoţându-i-l delicat, iar prima reacţie a nou-născutului este aceea de plâns, plâns printre picăturile de lichid care îi ies din guriţă şi care i se preling de pe corp.

Sacul amniotic, plăpumioară fătului

Subţire de tot, dar extrem de rezistent, sacul amniotic (cunoscut şi ca membranele amniotice sau veziculă amniotică) este o membrană plină de lichid care îl ajută în timpul sarcinii pe bebeluş să aibă căldură, dar şi siguranţa necesară în timpul mişcărilor bruşte ale mamei. Sacul se formează încă de la începutul sarcinii peste embrion, iar mai târziu creşte odată cu fătul. Partea din interior a membranelor conţine, pe lângă bebeluş, şi lichidul amniotic, format de plasmă maternă tot de la începutul sarcinii, iar partea exterioară se numeşte corion şi face parte din placentă.

Fisurarea sacului amniotic este ceea ce cunoaştem cu toţii drept ruperea apei sau ruperea membranelor, această fisurare având loc, în cele mai multe cazuri, înainte de naştere. Sunt destule situaţii în care membranele nu se rup deloc înainte de naştere, ci fix în momentul în care bebe apare pe lume, la fel cum există şi situaţii în care membranele se rup cu mult înainte de vreme, ceea ce duce la o naştere prematură. Situațiile în care bebelușul se naște în sacul amniotic, acesta din urmă fiind intact, sunt foarte rare atât când vine vorba de nașteri vaginale, cât și de operații de cezariană.

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa