Mamele mai mult sau mai puţin celebre trec şi azi prin naşterea indusă
În momentul în care aud de cuvântul inducere, nu mă pot gândi decât la ceea ce mi s-a întâmplat la a doua naştere, şi anume la faptul că mijlocia mea a venit pe lume în urma unei naşteri declanşate. Azi mi-am adus din nou aminte de clipele de atunci, când am aflat de povestea soţiei celebrului rapper Ice-T, Coco, ce a dat recent naştere unei fetiţe, la 38 de săptămâni, în urma unei naşteri induse.
Cunoscută şi ca naştere provocată, această naştere presupune declanşarea de către medic a travaliului, prin intermediul unor manevre medicale sau cu ajutorul medicamentelor. În 2007, când am născut eu, naşterea indusă nu era deloc o practică rară, mai multe dintre prietenele mele şi dintre gravidele de pe forumurile online aducând copii pe lume în acest fel. Rară nu era nici în alte părţi, în perioada 2004 – 2005 în Marea Britanie una din cinci naşteri fiind declanşate, iar puţin mai târziu, în 2012, 23,3% dintre naşterile din Statele Unite ale Americii fiind la rândul lor induse.
Ar cam fi vremea de naştere!
Este adevărat că naşterea indusă poate fi considerată prima opţiune în anumite situaţii, dar în altele are loc doar la sugestia medicului, care, din motive mai mult sau mai puţin personale, îi recomandă mamei această procedura. Eu am ajuns să nasc astfel pentru că doctorul care îmi urmărise evoluţia bebeluşului până atunci era de gardă la spital, acolo unde mă chemase pentru monitorizarea clasică din ultimele săptămâni de sarcină. „Nu mai bine rămâi pentru naştere azi, că tot sunt şi eu aici? Ai împlinit 39 de săptămâni, până la urmă, ar cam fi vremea să naşti!”, mi-a spus. Confuză, dar încrezătoare în profesionalismul lui, am zis da. Aşa cum a făcut şi Coco, care, în momentul în care a împlinit 37 de săptămâni de sarcină, a primit de la medic recomandarea unei naşteri induse, pentru că, potrivit estimărilor sale, bebeluşul, la fel ca al meu, era gata de venit pe lume.
Motive medicale pentru naşterea indusă
În mod normal, inducerea naşterii ar trebui să aibă la bază alte motive, nu o gardă a unui medic sau alte considerente deloc medicale. Depăşirea celor 41 de săptămâni admise în sarcină, un travaliu lung şi care nu progresează deloc, mai ales după ce membranele s-au fisurat natural, o infecţie uterină, împuţinarea lichidului amniotic, desprinderea şi îmbătrânirea placentară, preeclampsia, hipertensiunea sau diabetul zaharat de care suferă mama sunt motivele întemeiate ce duc la alegerea declanşării naşterii. Atunci ar trebui să se pună în aplicare manevrele de inducere a naşterii, care constau în introducerea unei tablete sau a unui gel cu prostaglandină pentru dilatarea colului uterin, ruperea membranelor, administrarea unei perfuzii cu oxitocină sau folosirea unui cateter Foley, care se utilizază în locul pastilelor pentru dilatarea colului.
Finalul nu este întotdeauna cel dorit
Eu mi-am adus cu bine pe lume fetiţa, dar nu acelaşi lucru s-a întâmplat, în schimb, cu alte mame care au trecut iniţial prin procedura de inducere şi care au ajuns, în final, la naştere prin cezariană. Trebuie reţinut că acest lucru se întâmplă pentru că bebeluşul, oricât de „la termen” ar părea fi după toate măsurătorile făcute, nu este, încă, gata să dea ochii cu lumea de afară, la fel cum nu este gata nici corpul mamei pentru momentul naşterii. Un alt risc al naşterii induse este acela al prematurităţii bebeluşului, ştiut fiind că ecograful are o marja de eroare şi nu prezintă cu exactitate toate aspectele legate de dezvoltarea finală a copilului.
De aceea, înainte de a fi de acord cu inducerea naşterii, luaţi în calcul toate riscurile pe care le implică aceasta şi rugaţi-vă medicul să va explice cât se poate de clar de ce vă recomandă acest tip de naştere.
