Nume de sfinți pentru copii. Ce alegeți în funcție de momentul nașterii

Anca Vlad
nume de sfinti

Deși sunt în trend numele exotice – cu cât mai „străine” sau mai originale, cu atât mai bine – sunt încă mulți români care le pun copiilor nume de sfinți (sau diminutive), dacă nu primul nume, al doilea, pentru ca micuțul lor să fie protejat de cel al cărui nume îl poartă.

Am o prietenă bună care s-a căsătorit în Olanda și are două fetițe. Trăind acolo, a decis că e mai bine pentru copii să aibă nume olandeze, dar nu a renunțat la nume de sfinți. Pe una dintre fetițe a botezat-o Sigrid Elena (copila e foartă mândră că numele românesc e considerat original la școală) și pe cealaltă Miriam Iris și-i sărbătorește onomastica de Florii (duminica dinaintea Paștelui, când Iisus a intrat în Ierusalim). Numele românești au o sonoritate aparte și chiar dacă par depășite, cu ajutorul lor ne păstrăm identitatea.

Ofertă bogată inspirată din nume de sfinți

Sunt cazuri în care nașul alege numele copilului, dar de cele mai multe ori acesta este ales împreună cu părinții sau numai de aceștia.  Se obișnuiește ca micuțul căruia i se pun două nume să aibă unul dintre ele de sfânt (mai ales dacă s-a născut în preajma unei sărbători) și putem să facem un compromis: să păstrăm tradiția și să alegem un nume deosebit.

De exemplu, de la sfântul Vasile (recunoscut pentru înțelepciunea sa și aniversat pe 1 ianuarie) sunt copii numiți Basil sau Vasi.

Sfântul Ioan Botezătorul (7 ianuarie și 24 iunie) e celebrat ca fiind cel care a pregătit poporul evreu pentru venirea lui Iisus și inspiră nume ca Nela, Ionela sau Ioan.

Când vine vorba despre Antonie cel Mare, care și-a împărțit averea săracilor după moartea părinților (17 ianuarie), ”oferta” e chiar mai variată și aproape exotică: Antonia, Antoanela sau Antoaneta.

Probabil că prea puțin părinți își mai numesc copiii Agata (5 februarie) sau Gheorghe (23 aprilie), dar Valentin/Valentina ar fi potrivit din moment ce am adoptat și noi sărbătoarea de Sfântul Valentin. Un alt nume de sfânt, mai puțin cunoscut, este Casian (25 februarie). El s-a născut în Dobrogea și și-a dedicat viața studiului Scripturii. De la el vin nume mai puțin folosite, dar foarte frumoase: Casian sau Casiana.

Dacă Gabriel/Gabriela, Mihai/Mihaela, Ștefania, Magdalena, Elizabeta, Ilinca, Maria, Mihnea, Cristian reprezintă exact numele sfinților din calendar, puteți alege și derivate sau diminutive mult apropiate de ceea ce se vrea în zilele noastre: Alexia, Petra, Ștefana, Emiliana, Eliza, Liana, Anita, Tomas, Laurenția, Maia, Mara.

Modă sau un moft, cei mai mulți copii au două sau chiar trei prenume. Nu e o idee rea, deoarece atunci când fi adult, va putea alege unul dintre ele, care crede că-l reprezintă cel mai bine. Mai mult, dat fiind faptul că acum se poate circula mult mai ușor peste hotare, copilul/adultul ar putea descoperi cu plăcere cât sunt de exotice și de originale în alte țări nume ca Elena sau Nicoleta ale căror nume provin de la Sfinții Împărați Constantin și Elena, datorită cărora creștinismul a fost permis (21 mai), respectiv Sfântul Nicolae, cel care a făcut minuni pentru copii (6 decembrie).

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa