”Nașterea gemenilor mei a fost cel mai traumatizat moment al vieții mele”

Din seria de povești de naștere care este posibilă datorită cititoarelor care ne scriu pe [email protected], astăzi vă prezentăm o relatare tulburătoare, a Simonei, mămică de gemeni prematuri.

”Experiența nașterii a fost pentru mine cel mai traumatizant moment al vieții, pe care cu siguranță nu-l voi uită niciodată. Aveam termen programat pentru naștere 27 decembrie. Alesesem cu grijă un spital privat, atât pentru monitorizarea sarcinii cât și pentru naștere. M-am informat mult cu ce trebuie să mă pregătesc ca mămică și răspunsul a venit scurt:
-cu cele necesare bebelușului, restul ne ocupăm noi, costurile fiind pe măsură. Nu am ținut cont de cheltuieli, fiind prima sarcina.

Primele 4 zile în privat…

Socotelile nu s-au potrivit…cu exact 2 luni mai devreme încep dureri tot mai accentuate, și de comun acord cu medicul decidem că ar fi mai indicat să mergem să ne vadă. Locuind la 120 de km de clinică și neavând decât câteva spitale în zona în care abia găsești un calmant, ne-am pus repede în mișcare ceeea ce avea să ne aducă mai târziu un final fericit. După toate consulturile de rigoare doctorul mă calmează spunându-mi că dacă mai stăteam până seară ajungeam cu minimum 1 copil în pungă la el, dar că încearcă să mai tragem de timp, copiii având un gramaj mic, și fiecare zi sunt grame în plus pentru ei, în același timp făcând și injecții pentru a pregăti plămânii micuților în caz că nu mai rezistă la căldurică. Cele mai frumoase 4 zile, într-o clinică privată, lăsând la o parte durerile groaznice, absolut toate condițiile, personal amabil doctori săritori.

Piticii grăbindu-se aveam să cunosc și horrorul de la maternitatea de stat….

După cum va spuneam fericirea a durat 4 zile, piticii grăbindu-se aveam să cunosc și horrorul de la „stat”. Așadar în dată de 27 octombrie spre seară s-a chemat o salvare privată și m-au transferat la un spital de stat (nu doresc să-i divulg numele) dotat ce-i drept pentru prematuri….am ajuns la intrare s-au completat formularele necesare, m-a luat de mânuța o asistență și mi-a zis scurt să mă schimb,a runcându-mi pe un pat o așa-zisă cămășă….Nu știam ce se va întâmplă cu mine, doar bănuiam….A apărut o cucoană cam deranjată că a fost chemată de-acasă, și au început criticile (nu înțelegea ce hal de mama sunt eu fără o cămășă de noapte la mine, când știu că trebuie să nasc, și multe alte comentarii fără rost), ulterior spunându-mi că este anestezistă.

A luat foc când a auzit că sunt transferată de la privat

Când a mai aflat că sunt transferată de la o clinică privată, parcă a luat și mai rău foc. În fine, anestezia începea să-și spună cuvântul, dar ii auzeam gură care nu-i tăcea deloc, cum că ar fi frumos să vină și soțul cu un tort la ea, ce contează că e noapte și se află la 120 de km de spital că doar îi naște soția și multe apropouri pentru a-și primi dreptul. Sufletul meu era aproape mort, știind situația critică a bebelușilor și ea „cerșea” și mă jignea la fiecare cuvânt. Mi-au luat repede bebelușii nu i-am auzit plângând, nu cunoștea nimeni soarta lor, decât că au 1500 gr, respectiv 1700gr, iar eu am fost dusă într-un salon. Când gândeam că m-am scăpat de rău, iar inta pe ușa doamna anestezistă, și cu un tupeu inimaginabil îmi îndeasă în mâna un bilețel zicandu-mi.

„- Asta e numărul meu, să mă caute soțul tău când vine, eventual să mă sune….”

I-am povestit a două zi cu lacrimi în ochi soțului, dar de teamă că sunt eu în depresie a cerut și părerea asistentelor și doctorului despre comportamentul doamnei, confirmând toate persoanele martore, cele spuse de mine. Să nu mai vorbim despre faptul că am rugat o asistență să-mi cumpere o sticlă de apă sau să trimită pe cineva să-mi cumpere și am fost ignorată. Cu milă unei mămici am trecut cu bine până când mi-a ajuns soțul a două zi dimineață la spital. Să va mai povestesc ce condiții am avut o luna jumătate în spital cât am stat cu copii??? Jalnice….Au trecut 3 ani…mulțumesc din suflet bunului Dumnezeu, mămicilor care se ajută între ele în așa-zisele noastre spitale, sincer am crezut că fac niște depresii urâte…șterg tot cu buretele când ma uit la copilași”.

Cum a fost naşterea ta? Ai născut natural sau prin cezariană? A fost momentul naşterii aşa cum ai visat tu sau ai rămas cu amintiri triste? Povesteşte-ne cum a decurs momentul în care puiul tău a venit pe lume, în aproximativ 1000 de cuvinte, trimite-ne textul tău la adresa [email protected], cu titlul POVESTE DE NAȘTERE şi, dacă este selectat, va apărea la această rubrică. Dacă ai şi câteva fotografii din maternitate sau din primele voastre zile împreună, ne-am bucura tare să le vedem şi să le publicăm odată cu articolul! Mulţumim!

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație