”Bebelușul era învelit în cârpe ponosite și hrănit cu lapte dintr-o sticluță ca pe vremuri”

Absurditatea regulilor din spitalele de stat și lipsurile cu care se confruntă unele maternități din România depășesc orice imaginație. Una dintre cititoarele noastre a simțit din plin austeritatea și ne-a scris experiența ei pe adresa

”Am aflat că sunt însărcinată în aprilie 2016, după câțiva ani în care tot încercasem, așa că vestea a venit cu multă bucurie. Dar la fel de rapid a venit și o veste șoc, aveam risc foarte mare de a pierde sarcina datorită unui hematom ce era poziționat lângă bebe în uter. Așadar, până la 4 luni jumătate am luat în permanentă tratament pentru menținere, cu stat la pat, am renunțat la serviciu, totul pentru a ajuta bebelușul meu să lupte pentru viața lui.

Toate informațiile însă, cele despre riscul de a pierde sarcina și modul grosolan prin care o rezidență m-a informat la prima ecografie, și-au pus amprenta asupra psihicului meu și am trăit o frică de neimaginat până în ultima zi a sarcinii.
Sarcina a decurs destul de greu. Pe lângă riscul de avort, am avut o criză de hernie de disc, fiind aproape paralizată în luna a 6-a de sarcină. Nu am luat niciun fel de medicament pentru durere, am avut picioare umflate, kilograme multe acumulate în plus, o alergie la nivelul pielii pentru care am fost nevoită să fac dexametazonă în săptămâna 38 de sarcină și care a dus la creșterea tensiunii arteriale. Minunat, nu? Și, tot datorită tensiunii crescute, am decis împreună cu doamna doctor care mă monitorizase să mă internez cu 2 zile mai repede (cezariană programată), pentru a ține sub observație bebelușul.
Am născut prin cezariană pe dată de 6 Decembrie 2016 o fetiță de 4.750 gr și 55 cm. O bebelină superbă, sănătoasă, dar imaginați-vă cam ce burtică am avut. Operația a decurs foarte ușor, deși colegele de salon m-au speriat că doare rău fiecare etapă, eu având o toleranță mai ridicată la durere m-am ridicat foarte repede și a două zi am putut să mă îngrijesc de micuța. Am născut la un spital de stat, în provincie, norocul meu e că maternitatea este complet renovată și la standarde ridicate, nu sunt rezerve individuale dar condițiile sunt foarte bune.

O sticluță de lapte ca pe vremuri

Din păcate, deși înțeleg motivul, nimeni din familie nu are acces în maternitate, nu îți este permis să vezi/atingi bebelușul ca tată, nici vorbă să îl fotografiezi. Bebelușul se arată familiei la geam, nu există ora magică, nu există consiliere în privința alăptării și nici sprijin din partea asistentelor de la neonatologie. Bebelușa mea a plâns non stop de foame cât am stat în spital, fiind flamandă. Eu, deși lapte aș fi avut, nu aveam voie să alăptez datorită tratamentului pentru tensiunea arterială ridicată. Mi se aducea supliment cu lapte praf să îi dau cu seringă, cel mai mult curgea pe lângă guriță, deci copilul meu nu se alimenta.
Apoi am cerut sticluța, tot din motive de igienă neavând voie să aduci cu tine una nouă. Am primit în schimb o sticluță ca pe vremuri, din sticlă, cu tetină din aceea lungă, cu o gaură mult prea largă și un debit mult prea mare să poată înghiți bebe. Nici haine nu aveam voie să aducem, nici pentru noi, nici pentru bebe, deci în secolul acesta bebelușul a fost învelit în niște cârpe, cearceafuri, curate și sigilate ce e drept, dar vechi și ponosite, pe toată durata spitalizării. Ce mai țin minte și mi se pare aiurea..trezitul la ora 5..după o noapte uneori nedormită, la 5 ni se aduceau schimburi noi și trebuia să facem duș pentru vizită, care era uneori după ora 7-8 dimineața.
Nu aveam voie să punem bebelușul lângă noi pe pat, pentru a nu lua bacterii de pe suprafața patului (lucru cu atât mai greu când copilașul meu plângea de foame și eram certată dacă o puneam lângă mine pe pat). A fost obositor, neavând pe nimeni din familie lângă mine, ne-am ajutat între noi mămicile din salon. Per ansamblu, nașterea mea a fost decentă, personalul pre naștere și după naștere s-a purtat cu mine exemplar, doamna doctor la fel, căreia îi sunt recunoscătoare pe viață pentru că a avut răbdare mereu cu mine. Însă, pe partea de consiliere, alăptare și informații despre bebeluș a fost foarte rău, cât și faptul că nu poți avea pe nimeni din familie aproape.
Eu am avut și dureri îngrozitoare de cap după anestezie și, dacă aveam pe cineva aproape să mă ajute primele ore, era minunat. Dacă vom fi binecuvântați cu al doilea bebe, deși sunt unele nemulțumiri, cred că tot aici voi naște, pentru că este aproape de casă și, atât timp cât bebe e sănătos, eu prefer să îndur și să trec cu vederea neajunsurile”.

Cum a fost naşterea ta? Ai născut natural sau prin cezariană? A fost momentul naşterii aşa cum ai visat tu sau ai rămas cu amintiri triste? Povesteşte-ne cum a decurs momentul în care puiul tău a venit pe lume, în aproximativ 1000 de cuvinte, trimite-ne textul tău la adresa [email protected], cu titlul POVESTE DE NAȘTERE şi, dacă este selectat, va apărea la această rubrică. Dacă ai şi câteva fotografii din maternitate sau din primele voastre zile împreună, ne-am bucura tare să le vedem şi să le publicăm odată cu articolul! Mulţumim!

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație