Povestea atipică a unei mămici medic: Două naşteri naturale, în aceeaşi zi, la trei ani distanță

povesti-de-nastere-totul-despre-mame
Micuțul David

Andreea Azamfirei e numele meu și citind multe dintre poveștile de naștere publicate pe TOTUL DESPRE MAME, m-am hotărât să vă împărtășesc și eu povestea mea cu final minunat. În toate poveștile, se vorbește despre deciziile și acțiunile unor medici, așa că poate e interesantă și povestea unui medic care trece prin această experiență unică: nașterea!

Cum a venit pe lume David

Și eu și soțul meu suntem medici, așa că întemeierea familiei a venit când nu mai eram chiar în primii ani ai tinereții, după finalizarea mai multor etape de studiu. La doar două luni după nuntă, citeam cu lacrimi în ochi rezultatul unui test de sarcină: două liniuțe roșii!

Sarcină a venit cu bune și mai puțin bune, deoarece din luna a șasea au început contracțiile Braxton-Hicks și început să se scurteze colul, așa că exista riscul unei nașteri premature. Au urmat patru luni de stat în pat cu multe tratamente – soțul meu fugea acasă între două operații pentru a-mi pune perfuzia. Nu a fost ușor pentru niciunul dintre noi, dar am fi făcut orice! Orice era nevoie, pentru ca David (între timp aflasem că e băiețel și eu mă trezisem într-o dimineață cu numele acesta pe buze) să stea cât mai mult în burtică și să se nască cât mai aproape de termen, de data probabilă a nașterii, adică 11 Mai 2008.

Acum, încercând să scriu această poveste, îmi dau seamă că amintirea acelei perioade e plină doar de emoții pozitive – repaosul total la pat, tratamentele și teama aceea că se naște mai repede – sunt toate parcă doar niște date dintr-un registru medical, dintr-o foaie de observație medicală… Ceea ce mă inundă acum e sentimentul acela de fericire maximă și de mândrie pe care l-am trăit în lunile acelea, luni care au trecut și iată-ne ajunși în 11 Mai 2008. Niciun semn de travaliu. Hotărârea mea era clară, voiam naștere naturală și, în zilele care au urmat, mi-am susținut cu îndârjire această hotărâre, după ce m-am asigurat de fiecare dată că totul era bine cu David și nu existau semne că trebuie intervenit. Și, uite-așa, au mai trecut 10 zile pline de emoție și de așteptare.

În 21 mai, s-a petrecut minunea… După un travaliu nu foarte lung, dar foarte intens, timp în care am avut parte de foarte multă grijă și atenție. Da, eram o norocoasă, mă aflam printre colegi și prieteni și l-am avut alături pe pe soțul meu. S-a născut David, iar ceea ce am simțit când l-am văzut prima dată e tare greu de descris în cuvinte. Ceea ce pot să spun sigur e că nu am mai simțit nimic, nicio durere; îmi venea să zbor, să strig de fericire.

Doi ani mai tărziu a venit pe lume Daria

Deși mi-am dorit întotdeauna trei copii, alegerea profesiei de medic mi-a cam dat peste cap planurile. Când am ajuns cu David acasă și am început să trăim amândoi experiență alăptatului, (o experiență destul de grea, cu trei episoade de mastită, în ciuda cărora am reușit să alăptez până la 14 luni), am știut foarte clar că vreau să stau cu el cât mai mult timp posibil, că vreau să fiu acolo când face primii pași sau când spune prima dată „mama”.

Așa că am optat pentru cei doi ani de concediu de maternitate. Și cât de minunat a fost! Dar era cazul de-acum să mă întorc carieră, unde mai  aveam multe de făcut, așa că începeam să mă obișnuiesc cu gândul că David va fi singurul meu copil.

Dar anumite evenimente din familie și insistențele soțului meu m-au făcut să mă gândesc mai bine… Și uite-așa, la 2 ani și 4 luni de la nașterea lui David, citeam din nou, tot cu lacrimi în ochi, două liniuțe roșii pe un test de sarcină. Primul control medical ne-a adus și prima surpriză: după calcule, colegul nostru ne-a anunțat că data probabilă a nașterii este 21 Mai 2011. Nu vă spun cât de mare a fost surprinderea când am auzit această data! Colegul nostru nu înțelegea de ce ne mirăm așa. I-am explicat că și David e născut tot în aceeași zi, dar el ne-a mai tăiat puțin din avânt, spunându-ne că e adoua naștere și, de obicei, se întâmplă mai repede. Lunile de sarcină au decurs cam la fel, cu aceleași contracții Braxton Hicks din luna a șasea.

De data această, tratamentul a fost mai blând, pentru că unul dintre colegii mei de generație și bun prieten în același timp se întorsese între timp de la studii din Germania cu experiență și noutăți. Am reușit să ținem în frâu contracțiile mult mai bine decât la prima sarcină, iar repaosul la pat nu a mai fost total de data această.

Însă din luna a opta ceva îmi spunea că nu e totul bine, Daria (de data această era o fetiță, așa cum îmi dorisem eu foarte mult) nu mai era la fel de harnică, lovea tot mai puțin. Colegul meu se reîntorsese în Germania pentru două luni, așa că, am cerut părerea altui coleg, care ne-a asigurat tot timpul că totul e bine, că Daria crește și nu sunt motive de îngrijorare.

A  venit și luna mai și se apropia ziua de 21… Niciun semn până în noaptea de 20 spre 21. Trecusem deja prin asta și acum eram mult mai stăpână pe mine. Am recunoscut imediat primele semne ale travaliului, dar am ales să stau acasă liniștită, cât mai mult.Colegul meu se întorsese în țara exact în seară aceea (după ce, spre dezamăgirea mea, pierduse un avion cu două zile), așa că am luat legătură telefonic, m-a sfătuit să fac o baie, să mă relaxez și atunci când simt că se apropie momentul să merg la spital că el va fi acolo.

Totul a descurs normal, a fost un travaliu la fel de intens ca primul, în urmă căruia, în dimineață zilei de 21 mai 2011, s-a născut Daria. Momentele de după nu au mai fost la fel de liniștite și pline de fericire ca cele din urmă cu trei ani și asta pentru că temerile mele din ultimele două luni de sarcină s-au dovedit oarecum îndreptățite. Daria avea un nod veritabil pe cordonul ombilical, nod care o impidicase să se alimenteze și să crească în ultimele două luni. S-a născut micuță, cu 2500 grame, dar era frumoasă și semăna leit cu frățiorul ei. Au urmat câteva ore tensionate, până când medicii neonatologi ne-au asigurat că, în afară de greutatea mică la naștere, Daria e un copil perfect sănătos. Câtă fericire ne-a adus această veste nu are rost să vă mai spun!

Și-abia atunci am realizat cu adevărat că îngerașii noștri s-au născut în aceeași zi
sfântă, de mare sărbătoare, Sfinții Împărați Constantin și Elena. Istoria s-a repetat, am alăptat-o și pe Daria tot 14 luni și am stat cu ea acasă doi ani în concediu de maternitate. Au fost la fel de minunați!

La final: recunoștință

Deși am fost privită nu de puține ori cel puțin „ciudat” de către alte colege medic pentru decizia de a naște natural (fără nici un fel de intervenție) și mai ales pentru decizia de a sta acasă să-mi cresc copiii, punându-mi carieră pe planul doi, sunt sigură că, dacă aș lua-o de la capăt, aș face la fel. Cele două nașteri au fost două evenimente unice în viață mea și sunt extrem de recunoscătoare că am avut ocazia să le trăiesc. Iar timpul petrecut cu copiii mei nu poate fi egalat de nimic. Legătura care s-a creat între noi este cel mai minunat lucru pe
care-l trăiesc zi de zi și asta nu cred că poate fi comparat cu nimic!

Poveste trimisă pe adresa [email protected] de Andreea Azamfirei. Mulțumim!

 

Cum a fost naşterea ta? Ai născut natural sau prin cezariană? A fost momentul naşterii aşa cum ai visat tu sau ai rămas cu amintiri triste? Povesteşte-ne cum a decurs momentul în care puiul tău a venit pe lume, în aproximativ 1000 de cuvinte, trimite-ne textul tău la adresa contact[email protected], şi, dacă este selectat, va apărea la această rubrică. Dacă ai şi câteva fotografii din maternitate sau din primele voastre zile împreună, ne-am bucura tare să le vedem şi să le publicăm odată cu articolul! Mulţumim!

Foto: arhiva personală

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație