10 sfaturi proaste pe care le primesc gravidele

Ileana Mirescu
Sfaturi gravida

Îmi aduc aminte cu plăcere şi cu oroare (da, se poate!) despre perioada sarcinii mele. Cu plăcere deoarece eram foarte fericită pentru că voi avea un copil şi cu oroare pentru că, de fiecare când spuneam cuiva vestea, nu întârziau să apară sfaturile. Recunosc că unele dintre ele s-au dovedit folositoare, dar altele n-au făcut decât să mă sperie şi să mă facă să pun întrebări ridicole medicului ginecolog.

Am făcut un top al celor mai nefolositoare şi stupide sfaturi ca să ştiţi ce să NU îi spuneţi unei gravide atunci când vreţi să faceţi conversaţie şi subiectele despre vreme au fost epuizate.

Să nu te epilezi inghinal cu ceară

Riscul ar fi tot pierderea sarcinii, pentru că în momentul în care este înlăturată ceara este foarte posibil să pierzi dopul gelatinos. Acest sfat mi l-a spus chiar cosmeticiana mea care chiar a refuzat să presteze serviciile solicitate şi care cred că a chiulit masiv de la orele de anatomie unde poate ar fi aflat că dopul gelatinos închide canalul cervical şi nu are nicio legătură cu epilatul.

Să mănânci cât mai mult

Vrei, nu vrei, bea, Grigore, aghiasmă! Îmi amintesc că la ţară (undeva prin Oltenia) toată lumea mă punea la masă şi-mi înghesuia sub nas farfurii cu tot felul de preparate: “Mănâncă! Să aibă şi copilul ăla din ce să crească!” De parcă mă pregăteam să nasc un pui de elefant de 100 de kg, nu un bebeluş uman.

Să îţi faci toate mofturile culinare

Pentru că, aşa cum ne-am obişnuit, în caz contrar apare pericolul avortului. Trebuie să recunosc că sfatul acesta a fost pe placul meu şi l-am respectat toată sarcina. Sper ca soţul meu să nu citească acest articol, iar dacă citeşte… (Pisoi, să ştii că mie chiar îmi era rău când ţi-am cerut pepene roşu în sezonul lui Moş Crăciun.)

Să nu faci sport

Mişcarea ar fi periculoasă în timpul sarcinii, cred unii. Nu e bine să faci vreun efort, poţi pierde copilul! Trebuie să stai, să mănânci cât mai mult şi să creşti ca aluatul de cozonac.

Să iei vitamine. Multe. De toate felurile

Ştiţi, în general, medicii nu prea ştiu să prescrie vitaminele de care toate femeile însărcinate au atâta nevoie. Dar nu e nimic grav, sunt foarte multe persoane în anturajul gravidelor care se pricep foarte bine să facă treaba asta şi chiar fără nicio analiză de sânge în prealabil. În cazul în care multitudinea de vitamine lipsesc din meniul zilnic s-ar putea să naşti un copil subdezvoltat şi nu aşa de deştept ca fiul verişoarei tale.

Să nu cumperi nimic pentru bebeluş înainte de naştere

Părăsim tărâmul ameninţării de avort şi intrăm în zona lui “nu e bine”. De ce să nu cumperi nimic înainte de a naşte? Pentru că nu e bine. Punct. Dar e bine să nu faci nimic şi să-l laşi pe tată să se ocupe de toate cât eşti tu la maternitate? Eu, în primul rând, n-aş avea curaj. Şi în al doilea, de ce să pierd momentele frumoase din perioada pregătirii camerei?

Să fur talaş dacă vreau ca bebe să aibă părul creţ

Are rost să vă mai spun că acest sfat l-am primit de la rudele din provincie? M-ar fi trimis la tâmplarul satului din dorinţa de a avea un nepot creţ. Nu m-am dus, dar băiatul meu arată de parcă aş fi furat tot talaşul din sat, are părul des şi buclat.

Să încep să folosesc pompa de muls de pe la 5-6 luni de sarcină

Lucrurile bune se fac din timp… Ca să am lapte trebuie să am canalele desfundate şi pentru aşa ceva nu e niciodată prea devreme.

Să iau câteva cepe şi o sticlă de bere cu mine când plec la spital să nasc

Tot cu lactaţia are legătură. Ceapa şi berea fac miracole, zice o vorbă din popor. Cu ceapa n-aş şti ce să zic, dar în ceea ce priveşte berea, mai ales dacă e varianta cu alcool, s-ar putea să ai impresia că funcţionează. Iar cu o vodca se rezolvă şi problema somnului, şi a depresiei postnatale.

Să nu pun mâna pe animale cu blană

Ce-i drept, unele animăluţe pot transmite o serie de boli, aşa că acest sfat este binevenit. Dar când ţi se spune să nu faci asta pentru că vei naşte un copil păros, ei bine… Sfatul e bun, explicaţia e proastă!

Voi ce sfaturi „nemaipomenite” aţi primit în perioada sarcinii?

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa