Afecțiuni care pun sarcina în pericol. Cum se tratează și cum să le eviți

Marina Rosenfeld

Este important să știi, înainte de a rămâne gravidă sau chiar după, care sunt acele afecțiuni care pun sarcina în pericol. Nu e plăcut să te îmbolnăvești, mai ales în timpul sarcinii, când ești preocupată în egală măsură de sănătatea bebelușului, ca și de a ta. Din fericire, ești probabil imună la multe boli contagioase.

Datorită succesului programelor de vaccinare, rubeola (pojarul german)- cea mai periculoasă infecție pentru un făt în dezvoltare- este acum foarte rară.

Poți să te consolezi și cu gândul că cei mai mulți bebeluși nu suferă dacă mama lor contractează o infecție în timpul sarcinii.

Totuși, unele infecții pot să se transmită copilului prin placentă sau în timpul nașterii, iar dacă se întâmplă asta consecințele pot fi grave pentru bebeluș. Mai mult decât atât, unele infecții te afectează mai tare dacă ești deja însărcinată sau pot conduce la complicații, cum ar fi nașterea prematură.

De ce sunt necesare analizele de sânge în sarcină

Nu poți evita toate sursele de infecție în timpul sarcinii, dar poți lua unele măsuri ca să reduci riscul de îmbolnăvire pentru tine și de probleme pentru copilaș, dacă totuși te îmbolnăvești.

Îngrijirea prenatală este crucială. De exemplu, simplele analize de sânge îți pot spune dacă ești imună la anumite infecții, ca varicelă sau rubeolă. Vei fi testată pentru infecții pe care e posibil să nu le ai, inclusiv infecții ale tractului urinar, streptococ de tip B, hepatita B și HIV. Dacă ai fost expusă la o infecție serioasă sau te îmbolnăvești, îngrijirea la timp și tratamentul adecvat pot deseori să prevină complicațiile.

Poți să faci câteva lucruri și singură. Sunt reguli de bază, cum ar fi să-ți speli mâinile, să nu folosești la comun cu alții pahare sau tacâmuri, să nu schimbi litiera pisicii, să folosești mănuși când te ocupi de grădină , să nu intri în contact cu cineva cu vreo boală contagioasă. Respectarea lor reduce substanțial riscul de îmbolnăvire.

Sexul protejat te va ajuta să previi multe boli transmisibile sexual. Și poți lua măsuri ca să eviți toxiinfecțiile alimentare- evitând să consumi anumite alimente, spălând fructele și legumele și asigurându-te că peștele, carnea și ouăle sunt bine gătite și că suprafețele de lucru nu sunt contaminate.

Iată o listă de câteva afecțiuni ce pot pune în pericol sarcina:

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa