Ce e de făcut când scade cantitatea de lichid amniotic

Ramona Dinescu
cantitate-scazuta-de-lichid-amniotic-totul-despre-mame

Cantitatea scăzută de lichid amniotic în sarcină, olihidromatoza, este o complicație ce afectează aproximativ 4% dintre femeile gravide

Lichidul amniotic este lichidul în care se dezvoltă fătul pe tot parcursul sarcinii. Începe să se formeze la aproximativ 12 zile de la concepție în sacul amniotic și are rolul de a proteja bebelușul și uterul de infecții, de eventualele lovituri suportate de mamă și de a ține cordonul ombilical în poziție normală (dacă este prea puțin lichid, acesta riscă să se compreseze, iar fătul să nu mai primească suficient oxigen pentru a se dezvolta).

În mod normal, lichidul începe să crească în volum începând cu trimestrul al doilea, iar, cu trei săptămâni înainte de naștere începe să scadă natural. Din acest motiv, o sarcină trecută de termen poate prezenta această complicație.

Olihidromatoza poate pune în pericol viața fătului, însă, pentru a afla cât mai multe amănunte legate de tratamentul acestei probleme, am stat de vorbă cu Dr. Ruxandra Dumitrescu, medic primar obstetrică ginecologie.

Cauzele unei cantități scăzute de lichid amniotic

Olihidromatoza apare de obicei în al treilea trimestru de sarcină, cauzele putând fi următoarele:

–          Insuficiența placentară: placenta furnizează sânge și nutrienți fătului și orice afecțiune a acesteia poate dăuna procesului de reînnoire a lichidului amniotic;

–          Anumite infecții ale mamei;

–          Malformații ale fătului: aceasta este o complicație ce poate apărea din cauza olihidromatozei și în același timp o cauză care poate duce la situația de a avea o cantitate scăzută de lichid amniotic; astfel, olihidromatoza din primul sau al doilea trimestru de sarcină poate duce la dezvoltarea anormală a rinichilor bebelușului (sindromul Potter) și la blocarea tractului urinar, iar acest lucru se traduce prin faptul că fătul nu va produce suficientă urină pentru a umple sacul amniotic; în schimb, malformații congenitale de tub neural sau ale sistemului digestiv pot duce la instalarea olihidromatozei;

–          Ruperea prematură a membranelor: pot exista situații în care membranele să fie fisurate și astfel să se piardă lichid amniotic; acest lucru se poate întâmpla în orice moment al sarcinii, însă este foarte comun înainte de naștere; scurgerea de lichid poate fi repede observată și se cere consultul medical de urgență deoarece ruperea membranelor permite pătrunderea bacteriilor în uter.

Tratamentul olihidromatozei

Lichidul amniotic se monitorizează ecografic și arată starea de bine a fătului.

În cazul în care olihidromatoza apare la o vrâstă mică a sarcinii, din păcate fătul se va opri în evoluție deoarece nu are cum să se hrănească, să se dezvolte și cum să supraviețuiască.

Dacă apare în ultimul trimestru de sarcină, gravida va fi atent monitorizată și, dacă apare o suferință fetală, se va impune nașterea prematură, de obicei cu ajutorul operației de cezariană.

Unele surse recomandă gravidelor să consume cât mai multe lichide, însă medicii spun că acest lucru nu influențează în nici un fel cantitatea de lichid amniotic. În primele săptămâni de sarcină, placenta, cordonul ombilical și pielea fătului produc o substanță care umple sacul amniotic. Apoi bebelușul înghite acest lichid care trece prin prin rinichi și este evacuat prin urină, lichidul amniotic schimbându-se o dată la trei ore. Astfel, oricâtă apă ai bea, acest lucru te va ajuta să te hidratezi, în nici un caz să produci o cantitate mai mare de lichid amniotic.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa