Complicațiile sarcinii în funcție de vârstă

Ramona Dinescu

Complicațiile sarcinii pot apărea direct proporțional cu vârsta gravidei. Astfel, femeile trecute de 35 de ani prezintă mult mai multe riscuri decât cele tinere.

Se spune că vârsta ideală pentru a face copii este undeva la 20 de ani. Corpul mamei este tânăr și poate susține fără probleme o sarcină. Nici la 30 nu este târziu, însă, după vârsta de 35 de ani pot apărea complicații. Pe de altă parte, o sarcină la tinerețe vine du dezavantajele ei, cele legate de posibilitățile financiare și de lipsa pregătirii emoționale a femeii de a deveni mamă. Personal, cred că toate aceste din urmă piedici pot fi trecute, mai ales dacă te gândești că vei fi o mamă tânără atunci când copilul tău va fi la vârsta majoratului. Dar, toate acestea sunt discuții de dezbătut. Importante însă sunt demonstrațiile medicale care creionează lista complicațiilor ce pot apărea la o vârstă înaintată. Dr. Ruxandra Dumitrescu, medic primar obstetrică-ginecologie, ne-a ajutat să facem un rezumat al acestor riscuri:

Complicațiile sarcinii: avort spontan.

Femeile mai în vârstă au risc mai mare să sufere un avort spontan în primele săptămâni de sarcină. Riscul de avort spontan crește odată cu vârsta mamei. Femeile între 35 și 39 de ani au cu 25% risc mai mare de avort spontan, iar femeile între 40 și 44 de ani, prezintă un risc cu 51% mai mare. Chiar și după ce se constată activitatea cardiacă a fătului, femeile mai în vârstă prezintă riscul de avort spontan care poate apărea și spre sfârșitul primului trimestru de sarcină sau începutul celui de-al doilea.

Complicațiile sarcinii: sarcina ectopică.

O sarcină care apare în afara uterului se numește sarcină ectopică. Studiile au demonstrat că femeile mai în vârstă au de 4 până la 8 ori risc mai mare de sarcină ectopică. Însă, acest lucru poate fi cauzat de scăderea mobilității trompelor uterine sau de folosirea excesivă a tratamentelor de fertilitate.

Complicațiile sarcinii: anomalii cromozomiale

Există o creștere constantă a unui număr anormal de cromozomi într-o celulă e măsură ce femeile îmbătrânesc. Acest risc poate fi modificat semnificativ cu ajutorul testelor de sânge și al ecografiilor de evaluare. Și, fiecare femeie are posibilitatea de a alege o testare invazivă precum amniocenteza pentru un diagnostic exact al unei anomalii. Pentru revizuirea opțiunilor, orice viitoare mamă ar trebui să ceară un consult la un medic genetician pentru a afla la ce riscuri este predispusă și ce soluții sunt potrivite pentru ea.

Complicațiile sarcinii: malformații congenitale.

Aceste complicații, inclusiv malformațiile cardiace, hernia diafragmatică sau piciorul strâmb congenital, apar cu precădere la sarcinile înaintate. Acestea pot fi detectate prenatal cu ajutorul ecografiei, motiv pentru care se recomandă două testări în trimestrul al doilea de sarcină pentru observarea anatomiei fetale.

Complicațiile sarcinii la vârste înaintate

Deși unele probleme obstetricale sunt legate de vârsta mamei, acestea complicații pot fi relaționate și cu un număr mai mare de sarcini sau cu sarcinile multiple, lucru ce le face vizibile în special la femei trecute de 35 de ani. Cele mai des întâlnite probleme medicale care pot duce la apariția complicațiilor în sarcină sunt hipertensiunea și diabetul.

– Hipertensiunea reprezintă cea mai frecventă complicație asociată cu sarcina la o vârstă înaintată. Femeile mai în vârstă au un risc de două, până la trei ori mai mare de a fi diagnosticate cu hipertensiune. Preeclampsia sau hipertensiunea de sarcină are o medie de instalare de 5 până la 10% la femeile gravide de 40 de ani. Procentul crește la 35% la femeile de 50 de ani

Diabetul. Comparând cu femeile de 20 de ani, riscul de diabet gestațional crește cu de 3 până la 6 ori la femeile trecute de 40 de ani. Acesta afectează gravida prin creșterea glicemiei, lucru care poate atrage după sine viitoare complicații dacă nu este diagnosticat și tratat.

Complicațiile sarcinii: problemele placentei

Acestea includ placenta abruption și placenta previa și sunt mult mai des întâlnite la femei mai în vârstă. Femeile care nu au mai avut alți copii și sunt la vârsta de 40 de ani sau mai mult, prezintă un risc de până la 10 ori mai mare de placenta previa în comparație cu cele care au între 20 și 29 de ani. Cu toate acestea, riscul total este relativ mic.

Complicațiile sarcinii: nașterea prematură

Nașterea prematură sau nașterea unui bebeluș cu greutate mică la naștere sunt două riscuri comune pentru femeile ce prezintă o vârstă maternală avansată. Un studiu realizat în Suedia arată că rata de naștere prematură în funcție de vârstă este: 1,01% pentru femeile de 20 de ani, 1,80% pentru femeile între 40 și 44 de ani și 2,24% pentru mamele trecute de 45 de ani.

Complicațiile sarcinii: necesitatea unei operații cezariene

Există o legătură proeminentă între vârsta maternală și riscul de operație cezariană. Conform unei statistici, în SUA, aproximativ 30% dintre nașteri apar cu ajutorul cezarienei. 50% dintre femeile între 40 și 45 de ani apelează la cezariană și 80% dintre gravidele de peste 50 de ani.

Complicațiile sarcinii: mortalitate perinatală.

Este evident raportat riscul de naștere a unui făt mort la femeile mai în vârstă în comparație cu cele tinere. S-au efectuat studii complexe, rezultatul fiind necesitatea controalelor medicale dese și regulate în cazul gravidelor mai în vârstă pentru a preveni astfel de situații inexplicabile.

În ciuda acestor riscuri, o bună îngrijire prenatală și concentrarea pe teste și tratamente, pot ajuta gravidele cu vârste avansate să ducă la termen o sarcină și să aducă pe lume un bebeluș sănătos.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa