8 factori de risc pentru diabetul gestaţional

TOTUL DESPRE MAME
diabetul în sarcină

Milioane de oameni se confruntă zilnic cu probleme de sănătate legate de diabet. În prezent, cu un tratament şi o dietă corespunzătoare, cu ajutorul unor exerciţii fizice potrivite şi a unei monitorizări atente a bolii, cei care suferă de diabet pot duce o viaţă normală. Dar, chiar şi în aceste condiţii, pentru viitoarele mămici e un adevărat şoc când află că au diabet gestaţional.

De ce apare diabetul în sarcină?

Unele femei ajung să sufere de diabet în sarcină din cauza faptului că organismul nu secretă suficientă insulină pentru a menţine glicemia (cantitatea de glucoză din sânge) în limite normale. De aceea, e bine să afli încă înainte de un posibil diagnostic care sunt factorii de risc pentru diabetul gestaţional.

Următoarele date nu presupun automat că o persoană are diabet gestaţional, sunt doar informaţii orientative despre factori care, cumulaţi, pot indica riscul unui astfel de diagnostic. Aşadar, ţine minte că următoarele date sunt de informare şi nu sunt menite să cultive îngrijorări inutile.

Factorii de risc pentru diabetul în sarcină

 Familia

Primul factor de risc pentru diabetul în sarcină nu este o surpriză. Femeile care provin dintr-o familie unde un membru sau mai mulţi au deja diabet nu trebuie să fie surprinse dacă doza de insulină suplimentară necesară copilului le va creşte riscul să dezvolte această afecţiune. Femeile predispuse la diabet probabil că deja au o dietă anume şi fac şi sport pentru a preveni boala. Deşi există şanse de peste 50% ca aceste femei să aibă diabet cândva în viaţă, riscurile vor scădea imediat după naşterea copilului.

Moartea neonatală

Femeile care au pierdut un copil la naştere au un risc mai mare să dezvolte diabet gestaţional, deşi nu există încă o explicaţie clară pentru acest lucru. Totusi, în cazul unei astfel de tragedii, atenţia medicilor este mai sporită şi ar trebui să monitorizeze sarcina îndeaproape şi să remarce orice modificări nedorite.

Un bebeluş cu o greutate prea mare peste medie

Femeile care suferă de diabet în sarcină dau naştere unor bebeluşi cu o greutate mult mai mare decât cea normală. Motivul? Din cauza surplusului de zahăr ajuns la bebeluş pe timpul sarcinii, aceştia au tendinţa de a se îngrăşa. De aceea, dacă la prima naştere, copilul a avut peste patru kilograme, doctorul va monitoriza mămica îndeaproape la următoarea sarcină.

Obezitatea

Dacă o femeie are deja probleme cu greutatea, atunci şansele dezvoltării diabetului gestaţional sunt mai mari. De fapt, acelaşi factor de risc se aplică şi în cazul femeilor care au cu 20% mai mult peste greutatea normală. Dacă te afli în această situaţie, nu e indicat să începi un regim drastic în timpul sarcinii, dar poţi să începi să ai o dietă echilibrată şi să faci sport recomandat pentru gravide. Nu uita că trebuie să ai grijă de copil încă dinainte ca el să-şi facă apariţia!

Hipertensiune arterială

Femeile însărcinate pot suferi de hipertensiune arterială. Dar, dacă sunt diagnosticate cu preeclampsie (complicaţie a sarcinii, manifestată printr-o hipertensiune arterială mare), riscul apariţiei diabetului în sarcină este cu atât mai mare. Deşi nu e deloc plăcut sau corect ca o femeie însărcinată să aibă două complicaţii medicale în timpul sarcinii, vizitele la doctor, o dietă potrivită şi mult sport pot fi soluţiile pentru a da naştere unui bebeluş frumos şi sănătos.

Infecţii

În cazul femeilor care au infecţii genitale sau ale pielii, riscurile apariţiei diabetului gestaţional sunt, şi în acest caz, ridicate. De aceea, cea mai bună metodă de prevenire constă în vizite la doctor, o dietă sănătoasă şi exerciţii.

Gemeni sau tripleţi

Femeile însărcinate cu gemeni sau tripleţi sunt şi ele predispuse să facă diabet în sarcină. În mod natural, corpul va produce mai multă insulină pentru dezvoltarea bebeluşilor. Astfel, acolo unde sunt mai mulţi copii într-o singură sarcină, şi riscurile sunt mai mari, de aceea e nevoie de o monitorizare constantă şi e bine să asculţi sfaturile medicului în acest caz.

Vârsta

E un lucru ştiut că vârsta înaintată creşte şi riscurile mai multor afecţiuni în timpul sarcinii. Mai mult, în cazul femeilor trecute de 25 de ani riscul de a face diabet gestaţional este mai mare. Riscul creşte cu 4% pe an în fiecare an după 25 de ani. Dacă ceilalţi factori nu sunt întâlniţi la majoritatea femeilor, vârsta este clar un aspect care poate atinge multe femei care îşi doresc o sarcină fără probleme.

Cele mai multe tulburări de metabolism sunt cauzate de diabetul în sarcină, aproximativ în 25% din cazuri. Din acest motiv, aproape toate viitoarele mămici sunt testate pentru această condiţie undeva după jumătatea sarcinii, între săptămânile 24-28, când se face un test de toleranţă la glucoză. Diabetul gestaţional este o condiţie medicală cu o largă răspândire în rândul femeilor, de aceea e bine să faci analizele la timp şi să te asiguri că ajungi cu bine la ţelul suprem: un copil frumos şi sănătos.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa