Ești însărcinată la pat: manual de supravieţuire

TOTUL DESPRE MAME

Brusc sau planificat, medicul îți poate recomanda să îți petreci o perioadă de odihnă la pat. Câteva zile, câteva săptămâni sau chiar o bună parte din cele 40 de săptămâni de sarcină. Indiferent de cât de activă erai până în ziua în care ai primit această recomandare, acum viața ta se schimbă. Deşi familia şi prietenii te vor invidia pentru aceasta mini-vacanță, nu te amăgi! Odihna la pat în timpul sarcinii nu este atât de uşoară precum pare, pentru că nu e o bucurie să fii însărcinată la pat. Din fericire, există numeroase modalităţi de a-ţi petrece timpul productiv, fără să te plictiseşti.

Când îți poate recomanda medicul odihna la pat în sarcină?

Numeroase situaţii l-ar putea determina pe medicul tău să îţi recomande odihna la pat pentru o anumită perioadă în timpul sarcinii. Dacă istoricul tău medical, inclusiv sarcinile precedente, indică anumite complicaţii, medicul îţi poate recomanda repaos la pat. Nu e exclus, însă, să prezinţi și alte simptome, cum ar fi sângerări şi contracţii, care necesită odihnă.

Chiar dacă istoricul tău medical este lipsit de complicaţii, iar tu nu prezinţi niciun simptom, medicul ţi-ar putea solicita să petreci o perioadă de odihnă la pat, în cazul în care o anumită analiză indică ceva în neregulă cu dezvoltarea sau sănătatea fătului.

Complicaţiile uzuale din timpul sarcinii care ar necesita odihnă la pat includ hipertensiune arterială, sângerări vaginale, travaliu prematur sau schimbări cervicale.

Dacă ai gemeni, ai mai multe şanse să primești diagnosticul de sarcină cu risc ridicat. Dacă dezvolţi orice problemă sau complicaţie, medicul îţi va recomanda odihnă la pat, necesară şi în cazul în care sarcinile tale anterioare s-au soldat cu pierderi de sarcină, naşterea unui făt mort sau naştere prematură.

La fel cum orice sarcină este diferită, şi femeile experimentează altfel repausul la pat. Unele ar putea şti din timp, datorită istoricului lor medical, ca aceasta va fi necesară. Altele ar putea fi surprinse când doctorul le va solicita să stea în pat preţ de câteva săptămâni.

Unele femei sunt în repaus la pat foarte devreme în sarcină, iar apoi îşi pot reîncepe activitatea. Altele îşi petrec întreaga sarcină imobilizate în pat.

În ce măsură ajută odihna la pat?

Gravidele hipertensive pot fi imobilizate la pat pentru a reduce stresul, atât fizic, cât și emoțional, în speranța că tensiunea arterială va scădea. Sângerările vaginale poate fi cauzate de prea multă activitate, ridicarea de obiecte grele sau prea multă activitate fizică, iar repausul ar putea fi recomandat pentru a diminua sângerarea. De asemenea, femeilor cu travaliu prematur le-ar putea fi restricţionate activităţile.

În funcție de circumstanțe, medicul îţi poate cere să stai întinsă pe o parte pentru a facilita circulaţia sângelui către placentă, sau să te odihneşti cu picioarele în sus și spatele rezemat.

Ce poţi şi ce nu poţi să faci în timpul repausului la pat?

Uneori, odihna la pat poate implica stat pe canapea, în pat sau în poziţie de şezut, reducând exerciţiile fizice şi activitatea sexuală. Alteori, recomandările medicului pot fi şi mai restrictive, aceasta însemnând că nu se permite poziţia de şezut decât pentru duşuri ocazionale şi stat la masă, iar în rest trebuie să stai la orizontală tot timpul. În funcţie de complicaţiile sarcinii, există cazuri când odihna la pat trebuie monitorizată în spital.

Indiferent de tipul de repaus pe care medicul ţi-l recomandă, ţine minte să îţi mişti uşor şi în mod regulat picioarele pentru a permite sângele să circule. Deoarece fiecare femeie experimentează odihna la pat altfel, asigură-te că medicul îţi răspunde la următoarele întrebări:

  • Pot să mă ridic să merg la toaletă?
  • Pot să mă ridic să prepar gustări sau să fac treburi uşoare?
  • Pot să fac o baie sau un duş?
  • În ce poziţie trebuie să stau atunci când mă odihnesc?
  • Pot să merg la serviciu sau să muncesc de acasă?
  • Pot să conduc?
  • Cât de mult pot merge?
  • Cât de des pot să am activitate sexuală?
  • Ce activităţi pot întreprinde în aşa fel încât să îmi pun sângele în mişcare şi să nu mă supun niciunui risc?

Sfaturi despre cum poţi trece mai uşor de perioada odihnei la pat

Din fericire, îţi poţi face odihna la pat să fie distractivă, fără să devii dependentă de programul TV. Aplică unele din următoarele sfaturi:

Ţine-te de un program. Chiar dacă trebuie să stai în pat toată ziua, te vei simţi mult mai bine dacă ai grijă de tine. După ce te trezeşti, schimbă-ţi hainele şi plănuieşte ce să faci pe parcursul zilei.

Fă cât de multe poţi, acum că mai ai timp. Să recunoaștem, după ce vine copilul, vei fi prea ocupată ca să ai timp să mai răspunzi la mailuri sau să citeşti ultimul roman al scriitorului tău preferat. Încearcă următoarele:

  • alege un medic pentru copil, găseşte o bonă de care să fii mulţumită, sau fă-ţi un plan de naștere (dacă nu ai făcut dej aceste lucruri);
  • începe un jurnal de sarcină;
  • începe un arbore genealogic pe care într-o zi să îl arăţi copilului;
  • alege nume pentru copil; foloseşte-te de cărţi şi web-site-uri ca să îţi diversifici ideile;
  • aranjează albumele foto;
  • citește – ziare, reviste, romane clasice, cele mai recente bestseller-uri, poezie; ai putea reciti unele dintre poveştile tale preferate din copilărie sau să descoperi cărţi noi pentru micuţul tău;
  • uită-te le emisiuni TV, închiriază filme sau urmăreşte seriale;
  • răspunde la scrisori şi mailuri;
  • fă-ţi o listă de contacte la care să apelezi după ce naşti;
  • începe un calendar de date importante de reţinut (aniversări, onomastici, evenimente etc).

Aprovizionează-te. Doar pentru că stai întinsă pe spate nu înseamnă că trebuie să fii nepregătită. Poţi pregăti camera copilului cu cele necesare, folosindu-te de internet şi telefon. Comandă tot ce crezi că vei folosi în primele trei luni după ce naşti – inclusiv scutece!

Nu te sfii să ceri ajutor vizitatorilor. Prietenii şi familia vor fi cu siguranţă încântaţi să îţi fie alături dacă ai nevoie de ajutor la diverse treburi. Fă o listă de sarcini ce trebuie îndeplinite, în aşa fel încât atunci când şi dacă cineva se oferă să te ajute, să ştie despre ce este vorba. Vizitele apropiaţilor îţi pot înveseli ziua; asigură-te doar că vin pe la tine atunci când este cel mai bine pentru tine.

Căută să devii un părinte expert. Există o multitudine de cărţi şi web-site-uri care îţi pot răspunde la diversele întrebări pe care le-ai putea avea în legătură cu venirea pe lume a copilului şi sănătatea lui. Abonează-te la tot soiul de publicaţii pentru mămici şi colecţionează materialele sau articolele care crezi că îţi vor fi cel mai mult de folos.

Găseşte un sistem de spirijin. Internetul este ideal pentru a interacţiona cu alte mămici în aceeași situație ca tine, obligate să stea la pat pe perioada sarcinii. Discută cu ele și faceți împreună haz de necaz!

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa