Săptămâna 21 de sarcină

Ai ajuns în săptămâna 21 de sarcină? Ai trecut deja de jumătatea drumului spre marea întâlnire cu bebelușul tău!  Hai să aruncăm o privire mai atentă la cum arată fătul în vârstă de 21 de săptămâni și la ce vei experimenta în acest timp.

Săptămâna 21 de sarcină – Cum se dezvoltă bebelușul

Copilul cântărește aproximativ 340 g și măsoară puțin peste 10 centimetri din creștet și până la călcâi. Altfel spus, e cam cât o banană!

Greutatea bebeluşului în această săptămână va depăși 300 de grame, va avea diametrul capului de aproximativ 50 mm, o lungime a femurului de 36 mm şi o lungime de 25 cm.

La 5 luni în uter, copilul tău devine din ce în ce mai mare. Acum vei putea simți cu siguranță prezența sa în timp ce micuțul explorează spațiul personal din burtica ta. Vei simți o mulțime de lovituri în timp el ce înoată în lichidul amniotic și face ocazional mici tumbe.

Cât de mare este copilul tău în săptămâna 21 de sarcină?

  • Oare cum arată un bebeluș la 21 de săptămâni? În acest moment, copilul este lung ca o banană, măsurând 10 centimetri și jumătate. Evident că-n săptămânile următoare bebelușul va continua să crească.
  • În această etapă a sarcinii, burtica este din ce în ce mai evidentă și probabil ai început deja să porți haine puțin mai largi, care sunt mai confortabile. Ar trebui să eviți hainele strâmte și hainele care îți pun presiune pe burtă.
  • Chiar dacă bebelușul tău este micuț, poți simți o mișcare din interiorul abdomenului tău. Membrele îi cresc și poți distinge degetele de la mâini și de la picioare.

Dezvoltarea fetală în săptămâna 21 de sarcină

  • În săptămânile dinaintea celei de-a douăzeci și unu, splina și ficatul bebelușului au lucrat din greu pentru a produce celule sanguine atât de necesare fătului în creștere.
  • Unul dintre cele mai remarcabile lucruri în această etapă este faptul că mișcările bebelușului sunt perceptibile. Poți simți toate mișcările fetale pe măsură ce copilul își schimbă constant poziția în uter. Acest lucru se datorează în principal faptului că țesutul cartilajului se întărește acum pentru a deveni os și neuronii se conectează în sfârșit pentru a controla membrele. De aceea mișcările membrelor devin mai coordonate.
  • Fătul este acum capabil să sugă și să apuce și poate avea accese de sughiț. Bebelușul ingeră puțin din lichidul amniotic în care înoată. Papilele gustative ale bebelușului sunt atât de dezvoltate în acest moment încât poate gusta de fapt o parte din alimentele pe care le consumi și care le transformă în lichid.

Săptămâna 21 de sarcină. Cum se schimbă viața ta

În mod normal, în aceste zile ar trebui să te simți confortabil. Încă nu ești prea mare și majoritatea stărilor neplăcute de la începutul sarcinii au dispărut. Dacă te simți bine, relaxată, bucură-te de această perioadă, deoarece trimestrul trei poate aduce o nouă serie de neplăceri.

Nu se poate spune că nu o să mai ai mici probleme. De exemplu, acneea. Dacă te afli în această situație, folosește un săpun delicat și spală-te pe față (sau pe brațe) de două ori pe zi, asigurându-te că fardurile pe care le folosești nu sunt pe bază de ulei. Nu lua pastile împotriva acneei și nu folosi niciun fel de unguent pentru o trata înainte să te sfătuiești cu medicul.

Săptămâna 21 de sarcină. La fel de bine este posibil să-ți apară varice

Ajunsă în săptămâna 21, te afli în luna a IV-a, trimestrul al doilea de sarcină.

Dacă nu ar fi făcut-o deja, din săptămâna 21 de sarcină începi să realizezi că în scurt timp vei aduce o nouă viață pe lume! Acest lucru poate duce, de obicei, la un pic de anxietate, mai ales dacă vei fi mamă pentru prima dată.

La aproape 5 luni de sarcină, începi să observi câteva schimbări la corpul tău. Burta ta este acum destul de vizibilă și poți simți activitatea bebelușului tău în interior. Există, de asemenea, o serie de alte simptome care te fac simți că ai trecut de de jumătatea sarcinii.

Burta în săptămâna 21 de sarcină

Din moment ce bebelușul s-a dezvoltat, burta ta încearcă să țină pasul cu această creștere. Burta este acum suficient de vizibilă și trebuie să regândești vestimentația cu care erai obișnuită, ar trebui să optezi pentru pantaloni mai comozi și mai largi și rochii de maternitate.

De multe ori pielea de pe burtă nu poate ține pasul cu această creștere rapidă, formând vergeturi. Uneori se va dezvolta o erupție cutanată odată cu vergeturile. Nu uita să utilizezi emolienți și uleiuri pentru a-ți ajuta pielea să rămână hidratată și să ai parte de mai puțină mâncărime.

Simptome în săptămâna 21 de sarcină

La 21 de săptămâni, ești la mijlocul celui de-al doilea trimestru de sarcină. Asta înseamnă că ai trecut prin majoritatea simptomelor incomode pe care le experimentezi în primul trimestru. Chiar dacă al doilea trimestru este mai confortabil, există totuși câteva simptome mai puțin plăcute. Iată câteva dintre simptomele pe care este posibil să le experimentezi în săptămâna 21 de sarcină:

Creșterea apetitului 

Pe măsură ce bebelușul tău se dezvoltă și câștigă mai mult în greutate, el primește mai mulți nutrienți de la tine prin placentă și lichidul amniotic. Prin urmare, trebuie să menții aportul de nutrienți mâncând sănătos. De aceea ai mereu poftă și mănânci diverse alimente și gustări. Dacă simți nevoia iei o gustare, optează pentru alegeri mai sănătoase, cum ar fi bucăți de fructe. Gustările procesate îți pot provoca arsuri la stomac și alte complicații.

Balonare și flatulență crescută

Pe măsură ce copilul crește în interiorul tău, uterul exercită mai multă presiune asupra intestinului. Constipația devine mai frecventă din cauza nivelurilor ridicate de progesteron și din cauza presiunii în creștere a uterului asupra acestora, este posibil ca gazul să nu aibă pe unde să treacă, făcându-te să te simți balonată. Aportul de lichide și consumul de alimente bogate în fibre pot atenua constipația.

Dureri de spate

Dimensiunea mai mare a burticii și a bebelușului din interior determină mușchii spatelui să fie mai încordați decât de obicei. Acest lucru provoacă dureri de spate constante. Această durere de spate este, de asemenea, agravată puțin atunci când hormonul relaxină slăbește articulațiile și ligamentele în pregătirea pentru întinderea din timpul nașterii.

Acnee 

Vorbind de hormoni, există un număr destul de mare de sânge care-ți fac pielea să devină foarte grasă, ceea ce duce la dezvoltarea sau agravarea acneei.

Varice

Presiunea asupra picioarelor tale crește pe măsură ce sarcina ta avansează. Uterul în creștere comprimă venele pelvisului. Acest lucru poate duce la apariția de vene varicoase pe picioare și alte părți precum rectul. Le poți împiedica să se dezvolte făcând mai multe exerciții fizice. Fă plimbări frecvente în loc să stai în picioare sau să stai prea mult timp într-un singur loc. Medicul tău îți poate recomanda să porți ciorapi compresivi.De asemenea, este indicat să stai întinsă pe partea stângă.

Infecții ale tractului urinar (ITU)

Simptomele ITU în timpul sarcinii sunt destul de frecvente pe măsură ce data nașterii se apropie. Acest lucru se datorează greutății în creștere a uterului ce apasă pe vezica urinară, blocând fluxul de urină. Medicul îți poate prescrie antibiotice care sunt sigure atât pentru tine, cât și pentru copil, pentru a lupta împotriva acestor infecții.

Contracții Braxton Hicks

Contracțiile Braxton Hicks se mai numesc și contracții false. Aceste contracții sunt modalitatea corpului de a se pregăti pentru travaliu. Sunt inofensive atâta timp cât dispar când îți schimbi poziția. Aceste contracții apar de obicei în zilele în care ai făcut exerciții fizice.

Tot acum pot apărea la suprafața pielii ramificații venoase subțiri, mai ales pe glezne, picioare și față. Pot avea formă de picioare de păianjen, raze de soare sau crengi de copac sau pot fi doar niște linii fără un model anume. Deși ți se par neplăcută la vedere, aceasta e singura problemă deoarece nu cauzează disconfort și de obicei dispare după naștere.

Săptămâna 21 de sarcină. Ce ar trebui să faci săptămâna aceasta

Ecografia din săptămâna 21 de sarcină

Când mergi la ecograf în timpul sarcinii simți că trăiești un moment special în care vei putea vedea și auzi bebelușul tău în creștere. În săptămâna 21 de sarcină vei vedea oasele bebelușului care se dezvoltă. Medicul îți poate arăta pleoapele copilului care s-au format.

Dacă este o fată, vaginul este acum complet format și va continua să se dezvolte până când va veni pe lume. De asemenea, poziția bebelușului în săptămâna 21 de sarcină în uter nu este încă definită.

Stilul de viață în săptămâna 21 de sarcină

Când ești însărcinată în 21 de săptămâni, ar trebui să fii atentă la activitățile în care te angajezi. În acest moment, vulnerabilitatea ta este mai mare decât înainte. Poți în continuare să te plimbi, să ai prieteni și să faci niște exerciții ușoare. De asemenea, ar trebui să te înscrii la niște cursuri de yoga și de naștere.

Dieta în săptămâna 21 de sarcină

În această perioadă de sarcină sunt recomandate alimentele bogate în calciu și vitamina D, care ajută la o bună dezvoltare a dinților și a întregului sistemul osos al fătului. Totodată, include mâncăruri ce conțin acizi grași omega 3, esențiali pentru dezvoltarea creierului copilului. Nu uita și de vitamina A (betacaroten), însă alege surse alimentare sigure în sarcină.

  • CalciuLapte, migdale, semințe de susan, brânzică dulce, iaurt, orez, brânză, sardine
  • Betacaroten:portocale, papaya, morcovi, spanac, mango, broccoli, cartof dulce

Fă o condică pentru bebeluș. În scurt timp, familia și prietenii te vor întreba ce-ți dorești sau ai nevoie pentru bebeluș (în cazul în care cineva vrea să organizeze o petrecere înainte de naștere). Fă o condică în care să notezi ce-ți trebuie. Încearcă să treci acolo produse mici, rezonabile ca preț, deși nu strică să treci și un cărucior, un scaun special pentru mașină sau un scaun de masă pentru bebeluși. Prietenii pot face echipă pentru a cumpăra un obiect mai important și mai scump.

Săptămâna 21 de sarcină. Ce ar trebui să facă partenerul tău

Sexul în săptămâna 21 de sarcină. Este complet normal să ai apetit sexual atunci când ești însărcinată în 21 de săptămâni. De fapt, unele femei susțin că sunt mai excitante în această perioadă. Acest lucru se datorează în principal fluxului sanguin crescut în regiunea pelviană, care crește sensibilitatea. Discută cu partenerul tău despre protecția în timpul actului sexual pentru a preveni infecțiile cu transmisie sexuală care pot dăuna fătului. Pe de altă parte, dacă apar complicații ale sarcinii, este indicat să renunți la sex cel puțin până la nașterea copilului.

E foarte posibil să fi aflat deja sexul copilului în săptămâna 21 de sarcină, așa că, împreună cu partenerul tău, te poți apuca să cauți nume pentru copilul vostru, nași și chiar să faceți primele planuri pentru a amenaja locul special pentru el, în căminul vostru.

Poate descărca o aplicație de sarcină pe telefon, astfel încât să urmăriți împreună progresul copilului în curs de dezvoltare. De asemenea, poți citi împreună cu partenerul aceleași cărți despre naștere și despre creșterea copiilor și să discutați despre ceea ce ați învățat. Puteți face și o listă de întrebări pe care să i le puneți medicului la programări.

Poți participa cu partenerul la cursuri prenatale, precum și la cursuri de prim ajutor pentru sugari. Astfel, veți învăța să abordați procesul ca o echipă. Îi poți sugera acestuia să participe la toate programările prenatale la doctor, pentru că ultrasunetele și bătăile inimii copilului sunt o experiență unică.

Documentează-te! Îți recomandăm cărțile din pachetul ”La început de drum”. Detalii AICI.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

copilul meu

Sistemul digestiv al bebelusului tau este acum complet format si copilul incepe sa inghita cantitati mici de lichid amniotic. Copilul tau poate chiar sughita – vei sti acest lucru pe masura ce miscarile bebelusului vor deveni mult mai ritmice.

sfaturi

Concentreza-te asupra…

Relatiei tale: doar unul dintre voi isi doreste sa afle sexul copilului? Discutati deschis. Incercati sa nu lasati problema sa scape de sub control si pregateste-te sa dai inapoi, daca este necesar. In plus, uneori medicii nu va vor sa spune care este sexul fatului intrucat ecografiile nu sunt 100% clare.

ce spun studiile
  • rezerva-ti timp pentru relaxare
  • ia gustari si mese mici
  • arata-le prietenilor ecografiile