Săptămâna 27 de sarcină

Săptămâna 27 de sarcină marchează finalul celui de-al doilea trimestru. Este o piatră de hotar atât pentru tine, cât și pentru bebeluș și începutul etapei finale a sarcinii. Iată tot ce trebuie să știi despre această perioadă.

Bebelușul tău este din ce mai activ în burtică. Bine ar fi să te odihnești atunci când el nu dă din picioare. Dacă micuțul tău este mai activ noaptea, s-ar putea să ai probleme cu somnul. Compensează lipsa de somn în timpul nopții, dormind mai mult în timpul zilei când bebe este mai liniștit.

Săptămâna 27 de sarcină. Cum se dezvoltă bebelușul

În această perioadă, fătul cântărește aproximativ 900 de  grame (cât un știulete de porumb) și măsoară 37 de centimetri din creștet până în călcâie.

Fătul în săptămâna 27 de sarcină
  • Doarme și se trezește la intervale regulate, închide și deschide ochii și poate chiar își suge degetul:
  • Pentru că numărul de neuroni este în continuă creștere, creierul lui este mult mai activ. Deși plămânii sunt încă imaturi, ar putea funcționa, cu mult ajutor medical, dacă bebelușul s-ar naște acum;
  • Dacă simți mici impulsuri, e pentru că fătul sughite. Fiecare episod durează doar câteva clipe și nu-l deranjează, așa că relaxează-te. În acest stadiu, bebelușul inspiră și expiră lichidul amniotic, astfel încât sughițul este obișnuit. Cu toate acestea, dacă observi că se întâmplă prea des, e bine să vorbești cu medicul tău despre acest aspect;

Poziția copilului în săptămâna 27 de sarcină

Datorită dezvoltării rapide, capul bebelușului devine mai greu pe măsură ce timpul trece. În săptămâna 27 de sarcină, capul este așezat, cel mai probabil cu fața în jos sau stă pe diagonală.

Săptămâna 27 de sarcină dezvoltarea fetală

  • Ochii continuă să se dezvolte și se formează retinele bebelușului;
  • Copilul își dezvoltă acum propriile modele de trezire și somn, așa că s-ar putea să observi că intră într-un program, un fel de tipar, în care este treaz sau activ;
  • Creierul bebelușului continuă să se formeze și să se dezvolte. Deși nu există nicio dovadă în acest sens, experții susțin că micuțul tău este capabil să viseze chiar acum;
  • Reține că bebelușul va fi, de asemenea, foarte receptiv la sunetele și schimbările de temperatură provenite din mediul înconjurător;
  • Pe măsură ce copilul crește, ar putea răspunde la diferite senzații. El poate deveni mai activ în timp ce tu mergi pe străzi, iar bebelușul poate auzi sunetele traficului și ar putea exista și melodii care să-l entuziasmeze;
  • Legătura cu bebelușul în această perioadă este grozavă, deoarece el este capabil să audă și să distingă vocea ta, precum și a partenerului tău;

Săptămâna 27 de sarcină. Cum se schimbă viața ta

În săptămâna 27 de sarcină ești în luna a 7-a, trimestrul II de sarcină.

Corpul femeii în săptămâna 27 de sarcină

Cel de-al doilea trimestru se apropie de sfârșit, și corpul tău intră pe ultima sută de metri a transformării, așa că s-ar putea să sesizezi noi simptome.

Simptome în săptămâna 27 de sarcină

Dureri de spate și cârcei

Pe lângă durerile de spate, poți avea uneori cârcei la picioare.

La urma urmelor, e normal, din moment ce acestea trebuie să suporte o greutate mai mare, dar și din cauză că uterul s-a mărit și pune presiune pe venele care aduc sângele din picioare către inimă și pe nervii care leagă trunchiul de picioare.

Din păcate, aceste crampe musculare pot deveni mai dureroase pe măsură ce sarcina înaintează. Crampele musculare la picioare apar mai des noaptea, deși nu sunt excluse nici ziua. Atunci când apare un astfel de cârcel, e bine să întinzi piciorul ca să diminuezi durerea. Întinde-l bine, după care flexează ușor laba piciorului către tibie. Dacă e posibil, fă câțiva pași, dacă nu, maseză bine gamba.

Arsuri la stomac

Pe lângă creșterea apetitului, este posibil să ai și arsuri la stomac. Consumă alimente mai ușoare și mai puțin condimentate pentru a preveni aceste neplăceri digestive. Dacă arsurile la stomac sunt atât de severe până la punctul în care îți este dificil să dormi sau să mânânci corespunzător, discută cu medicul tău despre prescrierea de remedii care te vor ajuta la ameliorarea simptomelor.

Stări de oboseală

Odihna suficientă este extrem de importantă în săptămâna 27 de sarcină, dar și pe viitor. Epuizarea excesivă poate duce la oboseală, posibil la scăderea ori creșterea tensiunii arteriale.

Sensibilitate termică

Asigură-te că nu te expui la căldură puternică. Vara este un anotimp destul de incomod pentru o gravidă ajunsă în săptămâna 27 de sarcină, dar ar trebui să fii precaută și în timpul anotimpurilor mai reci. S-ar putea să te simți confortabil să faci duș cu apă fierbinte, dar ai mare grijă, deoarece căldura extremă poate duce la creșterea tensiunii arteriale, ceea ce ar putea duce și la sângerări nazale sau la oboseală.

Pofte alimentare

Poftele alimentare devin din ce în ce mai puternice pe măsură ce treci în al treilea trimestru. Acum, mai mult ca niciodată, este important pentru tine să faci alegeri alimentare sănătoase și să stai departe de dulciuri, grăsimi și carbohidrați.

Evită gustările, precum și alimentele excesiv de sărate și picante. Atât tu, cât și copilul veți lua în greutate de acum înainte, așa că asigură-te că nu te îngrași mai mult decât în ​​mod normal.

Dificultăți de respirație

Dificultățile de respirație și durerile în piept sunt încă normale în săptămâna 27 de sarcină, dar nu ezita să discuți cu medicul tău dacă durerile devin sever inconfortabile sau te preocupă în orice alt mod. Umflarea feței, mâinilor, gâtului, gleznelor, și picioarelor este complet normală. Cu toate acestea, dacă ai întâmpinat probleme la îmbrăcat sau pentru a te încălța din cauza umflăturilor, discută, de asemenea, cu medicul tău.

Burtica ta în săptămâna 27 de sarcină

Pe măsură ce burta ta devine mai mare, acordă mai multă atenție îngrijirii pielii. Poți hidrata pielea care se întinde folosind loțiuni sau ulei de măsline pentru a-i oferi mai multă elasticitate și pentru a preveni vergeturile. Vergeturile sunt normale în timpul sarcinii, dar vor fi mai mici și mai puțin vizibile dacă îți hidratezi pielea.

Ombicul este probabil complet plat în acest moment. Ai putea observa o linie verticală întunecată (în latină Linea Nigra – care înseamnă „o linie neagră”), peste burtă. Acest lucru este obișnuit și normal, fără posibile repercusiuni negative pentru sănătatea ta sau a copilului.

Săptămâna 27 de sarcină. Simptome pe care nu trebuie să le ignori

În timpul sarcinii apar tot felul de înțepături, dureri și senzații ciudate, așa încât poate fi dificil să decizi ce e normal și ce nu, și dacă e cazul să iei legătura cu medicul.

Ca totul să fie și mai complicat, unele simptome pot fi mai mult sau mai puțin urgente și depind de starea ta de sănătate, de istoricul medical sau de cât de avansată e sarcina.

Iată, totuși, câteva simptome care ar putea indica probleme. Dacă ai una din ele sau mai multe, ia imediat legătura cu medicul:

Înainte de împlinirea a 27 de săptămâni

  • Presiune în zona pelviană (senzația că bebe împinge), durere în partea inferioară a spatelui (mai ales dacă e ceva neobișnuit pentru tine), crampe abdominale asemănătoare cu cele menstruale sau mai mult de patru contracții într-o oră;
  • Mărirea cantității scurgerii vaginale sau schimbarea de orice tip: dacă devine apoasă, seamănă cu mucusul sau e sângerie (chiar dacă e roz);

În orice perioadă a sarcinii

  • Fătul se mișcă sau lovește mai puțin decât de obicei;
  • Ai durere persistentă în zona abdominală sau senzație de apăsare;
  • Sângerări vaginale, pete sau scurgere apoasă;
  • Durere sau arsură când urinezi sau nu poți urina deloc;
  • Stare severă de vomă sau vomă însoțită de durere sau febră;
  • Frisoane sau febră peste 37,5 grade Celsius;
  • Vedere blurată sau dublă;
  • Durere puternică și persistentă de cap sau orice durere de cap însoțită de tulburarea vederii, greutate la vorbire sau amorțeală;
  • Orice umflătură a feței (mai ales în jurul ochilor), orice umflătură a degetelor mai mult decât ți se întâmplă în mod normal, umflarea severă și bruscă a picioarelor și gleznelor sau asimilarea a 2 kilograme sau mai mult în doar o săptămână;
  • Durere puternică din cauza cârceilor care nu cedează la mișcare sau masaj sau dacă unul dintre picioare este mai umflat decât celălalt;
  • Traumă în zona abdominală;
  • Senzație de leșin, amețeală, palpitații sau bătăi rapide ale inimii;
  • Dificultate în respirație, tuse cu sânge sau durere în piept;
  • Constipație severă și durere abdominală sau diaree care durează mai mult de 24 de ore;
  • Mâncărime pe tot corpul;
  • Orice problemă de sănătate pentru care ai chemă Ambulanța, indiferent dacă are sau nu legătură cu sarcina (de exemplu, agravarea astmului sau o răceală care merge mai degrabă spre rău decât spre bine);

Chiar dacă ai simptome care nu apar pe această listă, ai încredere în instinctele tale și ia legătura cu medicul ori de câte ori crezi că e nevoie. Dacă sunt probleme vei primi ajutor, dacă nu, te vei liniști.

Săptămâna 27 de sarcină. Ce ar trebui să faci săptămâna aceasta

Ecografia din săptămâna 27 de sarcină

În timpul celei de-a 27-a săptămâni de sarcină, nu ar trebui să faci o ecografie, decât dacă există probleme care trebuie verificate. Medicul tău îți va face o ecografie în cazul următoarelor simptome:

  • Sughiț în exces;
  • Mișcarea fetală redusă sau absentă;
  • Bebeluș prea activ și lovitură intensă care durează mai multe ore simultan;
  • Umflare anormală și simptome de preeclamsie;
  • Orice alte simptome și condiții specifice istoricului tău de sănătate;

Lista de verificare din săptămâna 27 de sarcină

  • Nu sări peste mese, chiar dacă înseamnă să ai în geantă gustări sănătoase;
  • Află cât de mult poți despre naștere, alăptare și îngrijirea nou-născutului, deoarece după naștere va fi mult mai dificil să înveți din mers;
  • Dacă circumstanțele tale actuale de viață sunt stresante, discută cu medicul despre cum să înveți cum să gestionezi situațiile stresante și reacția ta;

Pe măsură ce te apropii de săptămâna 30 de sarcină, ar trebui să ai toate proviziile necesare în cazul unei spitalizări de urgență (obiecte personale și întregul dosar medical).

Ce să-i întrebi pe medicul tău în săptămâna 27 de sarcină?

Asigurăte-te că primești de la medicul tău informații despre următoarele aspecte:

  • Normal vs. umflare alarmantă și crampe ale picioarelor. În funcție de caracteristicile tale individuale, medicul îți va explica cum să urmărești aceste simptome și să distingi normalul de alarmant;
  • Ameliorarea durerilor de spate. Pe măsură ce copilul crește, vei simți mai mult disconfort. Medicul tău te va instrui despre remediile locale și homeopate pe care le poți folosi pentru a calma durerile și pentru a te simți mai confortabil;
  • Tratarea hemoroizilor. Hemoroizii sunt frecvenți în timpul sarcinii, dar pot deveni extrem de dureroși și incomozi. Adresează-te medicului pentru tratamente sigure și alte opțiuni pentru a ușura senzațiile de mâncărime și arsură;
  • Poate că ți se va părea mult prea devreme ca să te gândești la asta acum, dar ar trebui să iei în considerare metodele contraceptive după naștere. Ar fi bine să iei niște decizii înainte de venirea pe lume a bebelușului. Dacă te gândești de exemplu la legarea trompelor, trebuie să anunți dinainte. Nu e nicio problemă dacă te răzgândești între timp.

Alăptarea. Dacă iei în calcul alăptarea bebelușului și nu are cine să te învețe ce ai de făcut, roagă medicul să-ți recomande pe cineva care te poate ajuta. Îți recomandăm și cartea doctorului Jack Newman, ”Ghidul de alăptare”, un ghid complet în care vei găsi absolut totul despre alăptare. Îl poți comanda de AICI.

Săptămâna 27 de sarcină. Ce ar trebui să facă partenerul

Faceți împreună mai multe cumpărături în această săptămână. Începeți să cumpărați obiecte pentru bebeluși, haine pentru tine și bebe, prosoape suplimentare, cărucior, pătuț și orice alte lucruri necesare pe care nu le-ați achiziționat deja.

Începeți să adunați și tot ce este necesar pentru bagajul de maternitate. Deși este încă prea devreme să te gândești la travaliu, posibilitatea teoretică a travaliului prematur există întotdeauna.

Sexul în săptămâna 27 de sarcină

Sexul ar putea deveni din ce în ce mai inconfortabil pe măsură ce sarcina progresează. Dacă medicul obstetrician v-a dat „OK” să faceți sex în această etapă, asigurați-vă că este confortabil pentru tine, în primul rând!

Asigurați-vă că utilizați protecție, în special un prezervativ. Nu trebuie să îți faci griji cu privire la sarcină din motive evidente, dar ai totuși nevoie de protecție pentru a preveni capturarea oricărei bacterii sau infecții.

Sexul neprotejat în acest stadiu, ar putea duce la travaliu prematur, ruperea sacului amniotic și, de asemenea, complicații mai severe, cum ar fi o infecție în timpul travaliului sau infecția fetală.

Documentează-te! Îți recomandăm cărțile din pachetul ”La început de drum”. Detalii AICI.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

copilul meu

Copilul tau masoara aproximativ 34 cm si cantareste in jur de 800 de grame. Plamanii bebelusului tau sunt dezvoltati, dar nu complet. Pentru a-i pregati pentru viata de afara, copilul respira lichidul amniotic. Acest lucru poate genera un sughitat – pe care il vei simti sub forma de batai ritmice in burta ta.

sfaturi

Concentreza-te asupra…

Sanatatii sarcinii: poti face o analiza de sange pentru a verifica daca esti anemica. Anemia te poate face sa te simti obosita si poate afecta starea de sanatate a placentei, asa ca, daca esti anemica, este important sa cresti nivelul fierului cu suplimente.

ce spun studiile
  • alege cine vrei sa fie cu tine in salonul in care vei naste
  • hidrateaza-te!