Săptămâna 5 de sarcină

În săptămâna 5 de sarcină ai intrat deja în a doua lună de când ești însărcinată. Deja începi să simți din plin că porți în pântece un copil. Multe femei încep să aibă amețeli, grețuri și alte simptome asociate primului trimestru al sarcinii.

Săptămâna 5 de sarcină. Cum se dezvoltă bebelușul

Protejat în uter, bebelușul se dezvoltă în ritm susținut.

În acest moment, el are dimensiunea unui bob de susan și seamănă mai degrabă cu un mormoloc decât cu o ființă umană. Are în jur de 3 cm lungime.

Ecografie realizată în săptămâna 5 se sarcină

Fătul este format acum din trei straturi – ectoderm, mesoderm și endoderm – care mai târziu se vor transforma în organe și țesuturi.

Începe să se dezvolte și tubul neural din care se vor forma creierul, măduva spinării și nervii din stratul ectoderm. Pentru dezvoltarea lor optimă e indicat acidul folic. Tot din acest strat se vor forma părul, unghiile, glandele mamare, cele sudoripare și smalțul dinților.

Inima și sistemul circular iau naștere din țesutul mijlociu, mesoderm (de fapt, chiar în această săptămână inimioara lui începe să se dividă și să pompeze sânge). Tot din mesoderm se vor forma mușchii, cartilagiile, oasele și țesuturile subcutanate.

Din endoderm, cel de-al treilea țesut, vor apărea intestinele, sistemul urinar, tiroida, ficatul și pancreasul. Între timp, placenta primitivă și cordonul ombilical, care eliberează nutrienți și oxigen către copil, încep să funcționeze. Formarea placentei se va finaliza la finalul primului trimestru de sarcină.

Dacă mergi să faci o ecografie spre sfârșitul celei de-a 5-a săptămâni de sarcină s-ar putea să ai noroc și să poți auzi cum îi bate inima bebelușului tău.

Săptămâna 5 de sarcină. Cum se schimbă viața ta

săptămâna 5
Placenta începe să se formeze în săptămâna 5 de sarcina

Poate că deja ai unele simptome neplăcute specifice sarcinii. Multe femei se plâng de sâni dureroși, oboseală și urinare frecventă în primele săptămâni. Poți avea și greață, deși aceasta apare după această vârstă. Poate că cei din jurul tău nu observă transformările care au loc în organismul tău decât atunci când ceri apă în locul unui pahar cu vin.

Exercițiile fizice

S-ar putea să întâmpini probleme și cu exercițiile fizice, dacă făceai până acum. Unele femei renunță la ele din cauza grețurilor și a oboselii constante. Ideal ar fi să le reiei, pentru că îți întăresc organismul, făcându-l mai rezistent, și te vor ajuta să suporți mai ușor greutatea suplimentară pe care va trebui s-o duci în viitoarele luni. Mai mult, îți pot fi de folos, diminuând durerile nașterii și nivelul de stres.

La urma urmei, e mult mai ușor să reiei aceste exerciții după naștere, dacă le-ai făcut și în timpul sarcinii. Alege un gen moderat de mișcare, care te face să te simți bine. Cele mai recomandate sunt plimbările și înotul.

Hormonii își fac simțită prezența

Corpul tău produce o cantitate mare de hormoni, substanțe biochimice care transmit de la un organ sau țesut la altul și care sunt răspunzători pentru schimbările tale bruște de temperament. Cei mai importanți sunt estrogenul și progesteronul. Ultimul are rolul de a menține buna funcționare a placentei, împiedică mușchii uterului să se contracte și ajută sânii să se mărească în volum.

Sângerări

În a 5-a săptămână de sarcină este normal să apară mici sângerări. Sângerarea de implantare este un „simptom” de sarcină relativ frecvent, dar se deosebește de menstruație prin durată și prin aspect. Astfel, ea ar trebui să dureze mai puțin decât sângerarea lunară obișnuită, să fie în cantitate mai mică, iar culoarea mai deschisă.

Adesea, sângerarea de implantare se limitează la doar câteva picături de sânge, de culoare roz. Pot să apară uneori și dureri abdominale asemănătoare celor din timpul menstruației, iar acesta este un motiv de confuzie pentru femeia însărcinată. Sângerarea de implantare ar trebui să se oprească de la sine, fără tratament.

Acumularea de kilograme

Chiar dacă ești la începutul sarcinii vei începe deja să acumulezi kilograme. În primul trimestru medicii recomandă să nu se depășească 2 kg.

Cum să ai o sarcină fără probleme

Primele luni de sarcină sunt foarte importante pentru dezvoltarea bebelușului. Dacă ții cont de câteva sfaturi, cel mai probabil totul va decurge perfect.

Fă din timp primul consult prenatal și asigură-te că nu lipsești de la nicio programare.

Supravegherea prenatală este esențială pentru sănătatea bebelușului și a ta. La prima vizită la medic (de obicei are loc în preajma vârstei de 8 săptămâni) vei fi consultată pentru anumite probleme care ar putea crea complicații.

Ia vitamine prenatale

Cele mai multe suplimente conțin acid folic, fier și calciu și le găsești în multivitaminele standard. Femeile însărcinate au nevoie de mai mulți nutrienți (dar nu e bine să exagerezi cu vitaminele!). E important să iei suficient acid folic înaintea concepției și în primul trimestru de sarcină, pentru că reduce riscul ca micuțul să ai aibă defecte de tub neural, cum ar spina bifida.

Sfătuiește-te cu medicul în legătură cu medicamentele pe care le iei.

Multe medicamente – chiar și cele pentru care nu ai nevoie de rețetă – nu sunt recomandate în timpul sarcinii. Dacă faci vreun tratament pentru o boală cronică, nu-l întrerupe, dar anunță medicul și interesează-te dacă e riscant pentru copil. Spune-i tot, chiar dacă e vorba despre suplimente sau ceaiuri.

Lasă-te de fumat!

Fumatul implică o mulțime de probleme, cum ar fi avortul spontan, dezlipirea placentei și nașterea prematură. Există studii care demonstrează că femeile care fumează 20 de țigări pe zi riscă să dea naștere unui copil cu buză de iepure sau cu bolta palatină despicată. Nu e niciodată prea târziu să micșorezi numărul țigărilor sau să renunți. Orice țigară pe care nu o aprinzi crește șansa de a avea un copil sănătos.

Renunță la alcool!

Oricât de puțin ai bea într-o zi, alcoolul poate face ca micuțul să fie subponderal la naștere sau să aibă în viitor probleme cu vorbirea, învățarea, atenția și hiperactivitatea. Nimeni nu știe cu exactitate în ce măsură afectează copilul, chiar și cantitățile mici, așa că ar fi mai bine să-l eviți cu totul.

Alimente pe care trebuie să le eviți

În timpul sarcinii este bine să renunți la anumite alimente pentru ca bebelușul tău să nu aibă de suferit. Până vei naște nu trebuie să mai consumi aluat crud, carne crudă sau gătită slab, hot-dog, pateuri din carne sau alte tipuri de pastă din carne care se consumă reci, fructe de mare care se consumă crude sau gătite slab, ouă crude, tipuri de pește care au conținut ridicat de mercur, fructe și legume nespălate, lapte și produse lactate nepasteurizate.

Asigură-te că mediul în care trăiești (acasă și la serviciu) e sigur.

Unele locuri de muncă sau hobby-uri pot fi periculoase. Dacă ești expusă la chimicale, metale grele (plumb sau mercur), anumiți agenți biologici sau radiații, ar trebui să schimbi cât mai repede locul de muncă. Aceste lucruri sunt prevăzute în legislație. Informează-te, ca să știi ce drepturi ai ca gravidă. Ai grijă să te ferești de anumite produse de curățare, pesticide, solvenți sau plumb aflat în instalații vechi de canalizare. Eventual sfătuiește-te cu medicul curant în legătură cu rutina zilnică.

Dintre hobby-uri, sunt interzise echitația, schiul, escaladările și scufundările.

Ce trebuie să faci săptămâna aceasta

Vizita la medicul ginecolog

Fă-ți programare pentru consult prenatal. Dacă nu ai făcut-o încă, e timpul să alegi un medic și să programezi prima consultație. Ca să fii pregătită, notează prima zi a ultimei menstre (ca să poate determina data nașterii) și pregătește o listă cu întrebările pe care le ai. Vorbește cu familia despre istoricul medical. Medicul va trebui să știe dacă au existat boli cronice sau anomalii genetice în familia ta sau a partenerului.

Ești confuză în ceea ce privește vârsta sarcinii? Calculul se face din prima zi a ultimei menstre. Deci, la 3 săptămâni de la fertilizare, se consideră că ești însărcinată în 5 săptămâni.

Anunți sau nu că ești însărcinată

Multe cupluri aleg să păstreze secretul până când intră în al doilea trimestru de sarcină. Totuși, le spun prietenilor foarte apropiați și familiei că urmează să fie părinți. Oricum ai face și în orice mod alegi să faci marele anunț este doar alegerea ta.

Ce trebuie să facă partenerul

În săptămâna 5 de sarcină partenerul trebuie să fie atent la nevoile tale, fie că sunt de ordin emoțional, fie material.

În această perioadă vă puteți sfătui cu privire la modul în care urmează să anunțați că urmează să deveniți părinți, să faceți un buget legat de naștere și primul an de viață al copilului, să vă gândiți la nași.

Documentează-te! Îți recomandăm cărțile din pachetul ”La început de drum”. Detalii AICI.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

copilul meu

Bebelusul este acum un blastocist minuscul incorporat in mucoasa uterului. In stadiul de blastocist, acesta creste si se dezvolta datorita sistemului de hranire prin sange. Masa de celule din interior formeaza embrionul. Ovarul care a renuntat la ou continua sa produca progesteron care le ajuta pe celulele din interiorul uterului sa suporte sarcina. Fiecare celula se dezvolta si ingroasa mucoasa, stimuland productia de hormoni.

Sunt un mic mormoloc…

Embrionul are aproximativ doi milimetri lungime. E micut, dar vizibil, si are forma de mormoloc. Inima copilului vostru incepe sa bata si majoritatea organelor incep sa se formeze. Trasaturile faciale incep si ele sa se formeaze. Narile devin distincte si prima forma a ochiului, care este sensibila la lumina (retina) se formeaza. Incredibil!

sfaturi

Sfaturi pentru a ramane insarcinata: planifici sa mananci pentru doi? Daca ramai insarcinata, nu inseamna automat ca trebuie sa cresti ratia de mancare. Daca vei incepe sa mananci orice si oricand cu siguranta vei creste in greutate. Cand ai nevoie de o gustare rapida, fa niste alegeri sanatoase in detrimentul unor batoane de ciocolata!

ce spun studiile
  • fa testul de sarcina
  • ia acid folic
  • iesi cu fetele