Libidoul, încotro?

Încă de când dăm cu ochii pentru prima dată de cele două liniuţe roz noi, parcă ne schimbăm. Brusc, privirea noastră se mută de pe chipul iubitului pe burtica noastră, ochii cad într-un fel de visare şi ascultăm atente, cu toate simţurile întoarse înspre înăuntru. Ascultăm o viaţă nouă care se ţese miraculos. Toate celelalte lucruri care ne pasionau până de curând cad în derizoriu, iar printre ele, trebuie să recunoaştem, uneori se numără şi… sexul.

Prima sarcină

La prima sarcină aveam 23 de ani. Eram căsătoriţi de numai patru luni şi ne bucuram unul de celălalt, de căsuţa noastră mititică şi de joaca de-a gospodăria. În mintea mea nu răsuna decât o singură expresie desuetă, reminiscenţă a lecturilor obligatorii din şcoală, dar care pe mine mă bucura mult: „nevastă tânără”. Eram atât de fericiţi că în sfârşit aveam o viaţă împreună, că putem face tot ce nu putusem face până atunci, încât, odată cu intrarea în ultimul an de facultate, am decis să avem un bebe.

Am fost o gravidă mândră. Am născut în luna mai şi cea mai mare supărare pe care am avut-o în cele nouă luni de sarcină a fost că nu puteam să îmi etalez burtica, din cauza hainelor groase de iarnă. Am luat în greutate ca la carte, aşa încât din fericire nu am avut stresul unor modificări fizice extreme, excepţie făcând, desigur, gogoloiul săltăreţ care îmi trezea iubitul în toiul nopţii.

Eram poate prea tineri şi prea de curând căsătoriţi ca să ne cramponam de o schimbare “minoră”, precum burtica mea. Viaţa intimă mergea ca pe roate, adaptându-ne “din mers” noilor mele forme.

Prima oară părinţi

Odată venit bebeluşul pe lume, lucrurile s-au schimbat puţin. Soţul meu a dat vechea slujbă pe una mai bine plătită, dar cu un program mai lung. Nimic nou sub soare, veţi spune, şi vă voi da dreptate. Eu trebăluiam toată ziua prin casă, alăptam, pasam fructe, întindeam hăinuţe, gânguream cot la cot cu bebe. La sfârşitul zilei eram atât de osteniţi amândoi încât ne era şi teamă să deschidem subiectul “intimitate”. Degeaba dorinţa lui şi corpul meu calculaseră cu precizie cele şase săptămâni regulamentare! Ştiam cu siguranţă că bebe are capacităţi magice de a ne auzi gândurile şi încă de la primul sărut începea să se anunţe. Ştiţi cum e, scâncitul acela micuţ care la început seamănă cu o tuse dar care în 10 secunde izbucneşte într-un veritabil orăcăit de broscuţă părăsită. Cred că în perioada aceea dezvoltasem o adevărată tehnică de a face dragoste prin telepatie. Eram ca doi tovarăşi de arme care nu au decât un singur scop: trebuie să creştem omuleţul ăsta cât mai bine! Şi cât mai repede!

A doua sarcină

Cea de-a doua întâlnire cu liniuţele roz s-a întâmplat pe când Petru avea trei ani şi jumătate şi mergea deja la grădiniţă. Soţul meu lucra de acasă în perioada aceea. Cam aşa a apărut Olguţa: datorită unor doamne educatoare extrem de simpatice care l-au făcut pe băieţelul nostru să se simtă bine şi să accepte programul grădiniţei cu entuziasm. Aşa încât Petru era plecat în fiecare dimineaţă la joacă…

Din nefericire, sarcina a fost una cu mari probleme. Încă din luna a cincea de sarcină am aflat că bebeluşa va fi bolnavă. După asta, nu ştiu ce a mai fost. Cu siguranţă nu a mai fost viaţă intimă, sau viaţă de vreun fel. M-am simţit mult timp, chiar şi după ce am născut, cumplit de vinovată. Căutam permanent un răspuns, o amintire a unui lucru greşit pe care îl făcusem şi care ar fi făcut-o pe fetiţa noastră să sufere într-atât. Mă gândeam în fiecare secundă că este ceva în neregulă cu mine şi cu corpul meu. Nu mă ajuta realitatea minunată din faţa ochilor mei: că am un băiat perfect sănătos şi foarte inteligent. Mă simţeam de parcă era al altcuiva. Eu făceam copii bolnavi şi gata! Era singurul meu gând.

Mi-am urât corpul mult timp după ce a venit Olguţa pe lume. Deşi fizic arătăm la fel (nu mă îngrăşasem deloc, ba chiar slăbisem), emoţional eram o epavă. Cu toate acestea făceam dragoste mai des şi mai cu foc decât înainte. Asociam actul sexual unui fel de răzbunare pe soarta. Încercam parcă de fiecare dată să îmi demonstrez că încă mai funcţionez cum trebuie. În acelaşi timp mergeam la salonul de cosmetică chiar şi de două ori pe săptămână! Un tip de terapie costisitor, dar care mă reaşeza pe raionul femei ori de câte ori simţeam că sunt un monstru care naşte copii bolnavi.

Până la urmă, strategia aceasta, pe care nu mi-o spuse nimeni în afară de sufletul meu care tânjea după echilibru şi vindecare, a dat roade. Încet, încet m-am împăcat cu corpul meu. Am avut curajul de a mă privi goală în oglindă, fără ură, abia după trei ani de la naştere. Întâi în mod conştient, impunându-mi să îmi ţin mâinile pe burtica cu blândeţe, apoi căutându-mi părţile pozitive: nu m-am îngrăşat, nu am nici o vergetură pe burtă. Câte puţin în fiecare zi. Mi-a luat foarte mult timp până să scap de ura aceasta faţă de mine însămi care mă obosea şi mă îmbolnăvea. Şi în tot acest proces lung şi cumplit de dureros nu am fost singură, ci am avut alături un om care nu mi-a spus nici măcar o vorbă de reproş în aceşti patru ani şi jumătate, care s-a uitat la mine ca la cea mai frumoasă femeie din lume, care mă ţinea de mâini când unghiile mele îşi doreau să smulgă uterul din locul lui sau care săruta blând pântecul pe care eu îl uram dar care lui îi adusese o fetiţă atât de scumpă.

În loc de concluzie

Sarcina şi naşterea nu sunt cele mai bune prietene ale lui Eros. De cele mai multe ori, când discutăm despre viaţa noastră sexuală din timpul sarcinii şi din perioada de după naştere, începem prin a ne încrunta şi a întreba „care viaţă sexuală?” (Bineînţeles că există şi excepţii fericite, femei care au nopţi toride sau mult curaj, dar, de cele mai multe ori, libidoul are de suferit pe măsură ce avansează pregătirea camerei bebeluşului).

În cărţile de specialitate citim că libidoul nostru ar trebui să îşi revină la normal în cel mult şase luni de la naştere. Dar, cum viaţa noastră nu decurge aproape niciodată ca în cărţi, trebuie să învăţăm să avem răbdare, să vorbim despre tot ceea ce simţim cu partnerul nostru de viaţă şi să ne iubim corpurile cele noi, fie ele cu vergeturi sau nu. Şi am zis deja că trebuie să avem răbdare?

Libidoul vostru cum a trecut peste sarcină şi naştere?

Intră în conversație