Studiu. Vaccinul antigripal pentru gravide reduce riscul nașterii premature

vaccinul antigripal

Vaccinul antigripal vine cu câteva beneficii suplimentare pentru femeile însărcinate. O serie de statistici și analize arată că vaccinul antigripal reduce substanțial riscul unei nașteri premature.

Medicii recomandă femeilor însărcinate să-și facă vaccinul antigripal chiar dacă perioada de sarcină coincide cu perioada de risc gripal sau nu, pentru că este o măsură extrem de simplă care poate pune la adăpost femeia însărcinată de multiple complicații pe care le aduce o viroză puternică sau o gripă. În plus, s-a dovedit că vaccinul antigripal clasic oferă și o importantă protecție împotriva nașterii premature. Dovada vine din datele statistice care arată că există o legătură certă între vaccinul antigripal și nașterea prematură, datele statistice arătând că circa 43 % dintre femeile care au fost vaccinate au avut un risc cu 44 % mai mic de a naște prematur.

În Marea Britanie, unde a fost realizat studiul, asta înseamnă cu circa 5000 de nașteri premature mai puțin într-un an, ceea ce este cu adevărat important în condițiile în care un copil prematur este supus unor riscuri majore de sănătate – de la complicații respiratorii până la probleme cardiovasculare serioase, inclusiv probleme de vedere sau accidente vasculare cerebrale care pot lăsa sechele pentru tot restul vieții.

Conform datelor studiului, vaccinul antigripal poate preveni una din cinci nașteri premature, dacă este făcut oricând în cursul sarcinii.

Medicii cred ca legătura între vaccinul antigripal și reducerea riscului de a naște prematură are la bază o creștere a imunității generale a organismului urmare a acestui tip de vaccin sezonier, care reduce riscul unor infecții minore, al inflamațiilor și a creșterii nivelului de leucocite (globule albe), care uneori pot induce travaliul prematur și, implicit, nașterea prematură.

Studiul a fost publicat în revista Clinical Infectious Diseases  și concluzionează fără dubiu că vaccinul antigripal este o măsură eficientă de protecție împotriva unei nașteri premature, care funcționează eficient indiferent de perioada din an în care este făcut și care este sigur și fără nici un fel de riscuri pentru evoluția normală a fătului în orice stadiu al sarcinii.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație